ICCJ. Decizia nr. 4856/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4856/2012
Dosar nr. 6947/102/2011/a1
Şedinţa de la 16 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare.
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 1 noiembrie 2011, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureş şi Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. (1) şi (2) cap. II al Deciziei nr. 948/2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, în condiţiile reglementate de art. 115 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu ale art. 14 sub aspectul condiţiilor de admisibilitate; anularea parţială a Deciziei nr. 948/2011 emisă de Camera de Conturi Mureş, respectiv pct. 1 lit. a) şi b) al Cap. I prin care sunt dispune măsuri de suspendare a unor plăţi ce constituie drepturi salariale sau contractuale, asumate de către autoritatea publică locală şi pct. (1) şi (2) din Cap. II prin care sunt dispuse măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, în sarcina autorităţii publice locale executive; anularea Încheierii nr. 1162/2011 emisă de Camera de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Camerei de Conturi Mureş, ca o consecinţă implicată a soluţionării primului petit şi derivând din acesta, precum şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în ceea ce priveşte capătul de suspendare a executării Deciziei nr. 948/2011, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, respectiv: a fost sesizată autoritatea emitentă cu o contestaţie împotriva actului, este un caz bine justificat şi cererea este îndreptăţită pentru că are ca scop prevenirea unei pagube iminente.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Încheierea din 13 decembrie 2011, Tribunalul Mureş admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare formulate de reclamanţii Primarul Comunei Stânceni şi Comuna Stânceni, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureş şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a constatat faptul că acţiunea formulată vizează anularea încheierii prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei 948/2011, iar procedura de contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este detaliată de dispoziţiile art. 204 şi următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
În raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, Tribunalul a reţinut că actele atacate, respectiv decizia şi încheierea, sunt emise de Curtea de Conturi a României, prin structura sa funcţională, Camera de Conturi, însă a apreciat că acest aspect nu poate transforma Curtea de Conturi într-o instituţie judeţeană, care să atragă competenţa tribunalului.
În ceea ce priveşte apărarea reclamantului referitoare la faptul că autoritatea Camera de Conturi are capacitate de drept public, chiar dacă nu are personalitate juridică, instanţa a apreciat că acest aspect nu atrage neapărat competenţa tribunalului, deoarece Legea nr. 554/2004 nu prevede în niciun articol că o structură teritorială judeţeană fără personalitate juridică a unei instituţii centrale atrage competenţa tribunalului şi nu a curţii de apel; dimpotrivă art. 10, care stabileşte competenţa materială, se referă la acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. Or, este evident că pârâta Curtea de Conturi este o structură centrală şi nici reclamantul nu poate nega acest aspect, iar faptul că această instituţie are structuri teritoriale, din raţiuni practice, nu transformă actele emise în acte ale unei autorităţi judeţene, chiar dacă structura teritorială poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 99 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Comuna Stânceni şi Primarul comunei Stânceni, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureş şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş, a suspendat, din oficiu, orice procedură şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a observat că, prin acţiunea de fond promovată, reclamantul urmăreşte desfiinţarea parţială a Deciziei nr. 948/2011 emisă de Camera de Conturi Mureş şi a Încheierii nr. 1162/2011 emisă de Curtea de Conturi a României şi a reţinut că actul administrativ prin care s-au stabilit măsurile a căror anulare se solicită este un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 948/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Mureş, care produce efectele juridice contestate de reclamant, astfel încât nu prezintă relevanţă că se atacă şi Încheierea nr. 1162/2011, act care a fost pronunţat în soluţionarea plângerii prealabile.
Curtea a mai reţinut că nu poate avea relevanţă nici împrejurarea că art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi dă în competenţa curţilor de apel soluţionarea sesizărilor formulate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, deoarece Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, aşa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, Curtea a avut în vedere că nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică ca regulă consacrată în Legea contenciosului administrativ.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Petru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. (1) şi (2) cap. II al Deciziei nr. 948/2011, anularea parţială a Deciziei nr. 948/2011 emisă de Camera de Conturi Mureş, precum şi anularea Încheierii nr. 1162/2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative, cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea, cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Considerentele Tribunalului Mureş referitoare la faptul că lipsa personalităţii juridice a Camerei de Conturi exclude competenţa tribunalului sunt neîntemeiate, întrucât, în materia contenciosului administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă se determină în funcţie de rangul central sau local al autorităţii publice emitente a actului administrativ. Or, în cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de camera de conturi judeţeană, care are capacitate de drept administrativ, fiind entitatea competentă să emită actul respectiv şi care este o autoritate publică locală în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o structură fără personalitate juridică ce exercită în unitatea administrativ-teritorială atribuţiile Curţii de Conturi.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C.D. - Primarul comunei Stânceni şi Comuna Stânceni în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4819/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4857/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
