ICCJ. Decizia nr. 4857/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Despăgubire. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4857/2012
Dosar nr. 5206/3/2012
Şedinţa de la 16 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare.
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 22 februarie 2012, reclamantul S.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea „SH” şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea acestora la recunoaşterea şi eliberarea diplomei de licenţă, în calitate de absolvent al Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, forma ID, eliberarea diplomei de bacalaureat, obligarea USH la plata de daune interese în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere şi a Ministerului la plata de daune interese în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la momentul eliberării efective a diplomei, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţei aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 1662 din 19 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S.Ş., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea „SH” şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamantului sunt îndreptate şi împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi, având în vedere că în speţă se solicită obligarea pârâţilor la emiterea diplomei de licenţă pentru reclamant, iar unul dintre pârâţi este o instituţie centrală, văzând şi dispoziţiile art. 158 - 160 C. proc. civ., Tribunalul a apreciat că se impune admiterea excepţiei necompetenţei materiale.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 4343 din 27 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S.Ş., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea SH Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a Contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că, în prezenta cauză, litigiul are ca obiect un act administrativ, întrucât a fost emis de o persoană juridică ce poate fi asimilată unei autorităţi publice.
Universitatea SH Bucureşti, deşi este o persoană juridică de drept privat, are calitatea de autoritate publică, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind autorizată să presteze serviciul public de învăţământ.
Cu privire la nivelul ierarhic al acestei autorităţi publice, Curtea a constatat că este de nivel local, fiind o structură teritorială a învăţământului public naţional.
Instanţa a mai reţinut faptul că, privitor la universităţi, academii şi alte unităţi de învăţământ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Contencios administrativ şi fiscal a pronunţat o soluţie de principiu pentru unificarea practicii judiciare, în luna februarie 2012, în sensul că instituţiile de învăţământ au nivel ierarhic de autorităţi publice locale, iar litigiile în legătură cu actele emise de aceste autorităţi sunt de competenţa tribunalelor de contencios administrativ şi fiscal.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, în speţă, reclamantul a chemat în judecată şi o autoritate publică centrală, dar capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă este accesoriu cererii de eliberare a diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă.
Pârâta Universitatea „SH” din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „SH” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „SH” din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „SH” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „SH” din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „SH” din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul autorităţilor pârâte, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a XI-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea SH şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4856/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4869/2012. Contencios → |
|---|
