ICCJ. Decizia nr. 4889/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4889/2012
Dosar nr. 2031/1/2012
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul P.F., a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, anularea raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 10499 din 2 noiembrie 2009 înregistrată la D.G.F.P. Vrancea sub nr. 4629/PF 1 din 6 noiembrie 2009 şi a deciziei de impunere privind TVA şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 10499 din 4 noiembrie 2009 şi suspendarea executării acestor acte administrative.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actele administrative contestate au fost încheiate cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, situaţia de fapt reţinută nefiind conformă realităţii.
Prin Sentinţa nr. 271 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul P.F., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, şi a modificat raportul de inspecţie şi Decizia de impunere nr. 10499 din 4 noiembrie 2009 emise de pârâtă, în sensul că reclamantul datorează bugetului de stat suma totală de 345.827 RON cu titlu de TVA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că organul fiscal nu a reţinut corect TVA prin aplicarea unei cote de 19% asupra preţului încasat de vânzător, deoarece baza de impozitare o reprezintă preţul încasat de vânzător în contractele de vânzare-cumpărare notariale în care este inclusă şi TVA pentru determinarea taxei urmând a se aplica cota recalculată de 15,966% la preţul încasat de vânzător în contractele de vânzare-cumpărare.
A mai arătat prima instanţă că reclamantul avea dreptul să deducă TVA în sumă de 1.764.388 RON conform documentelor justificative privind achiziţia terenului şi a tuturor materialelor de construcţie utilităţi şi servicii achitate, suma totală de plată datorată de reclamant în calitate de plătitor de TVA fiind de 345.827 RON, calitate ce decurge din prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) şi art. 127 alin. (2) din C. fisc., fiind nefondate susţinerile acestuia în sensul că nu este persoană impozabilă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.
Prin Decizia civilă nr. 1053 din 28 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva Sentinţei nr. 271 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat; a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea împotriva aceleiaşi sentinţe şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a arătat, în esenţă, că actul admisibil a fi contestat, după comunicare, la instanţa competentă, conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. este decizia motivată a autorităţii administrative, în cauză a recurentei-pârâte.
În lipsa acestei decizii, fapt necontestat de către părţi, acţiunea directă a reclamantului-recurent având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 10499 din 2 noiembrie 2009 şi a deciziei de impunere este inadmisibilă, deoarece singurul act administrativ admisibil a fi contestat conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. este decizia de soluţionare a contestaţiei, care nu există emisă în cauză.
Împotriva Deciziei nr. 1053 din 28 februarie 2012 a formulat contestaţie în anulare recurentul P.F., solicitând anularea acesteia şi rejudecarea recursurilor, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestatorul a susţinut că decizia criticată este rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care actele administrative au fost comunicate la data de 13 noiembrie 2009 prin Adresa 11089 din 10 noiembrie 2009, acesta a formulat contestaţie administrativă la data de 2 decembrie 2009 şi, deoarece intimata nu a răspuns în termen legal contestaţiei formulate, s-a adresat instanţei de contencios administrativ fiscal competente.
A mai arătat contestatorul că în mod eronat instanţa de recurs a respins acţiunea ca inadmisibilă, în raport de elementele mai sus prezentate.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, şi o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
O altă condiţie, subliniată atât în doctrină cât şi în practica judiciară, este ca eroarea materială invocată să fi fost determinantă în pronunţarea soluţiei criticate, soluţie care apare, prin prisma acestei erori, ca vădit nefondată.
Faţă de cele ce preced, analizând decizia criticată, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă nu pot fi identificate elemente de natură a contura existenţa unei erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată că, în speţă, instanţa de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul autorităţii pârâte este fondat, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Aspectele invocate de către contestator, pe lângă faptul că nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., nici nu contrazic, pe de altă parte, raţionamentul instanţei de control judiciar.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.F. împotriva Deciziei nr. 1053 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4870/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4905/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
