ICCJ. Decizia nr. 4909/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4909/2012
Dosar nr. 9968/1/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, precizată în scris la data de 13 octombrie 2007 şi oral la data de 27 noiembrie 2007, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâţii Compania Naţională Poşta Română, Ministerul Justiţiei şi Guvernul României solicitând instanţei obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului de petiţionare şi de corespondenţă cu Curtea Europeană de Justiţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 3010 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 3084 din 25 septembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul-recurent C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 3010/27.XI.2007, ca tardiv formulat.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, excepţia lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin Sentinţa nr. 1745 din 26 februarie 2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 a trimis dosarul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La Curtea de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 23 noiembrie 2009 conţinând Dosarul nr. 11482/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 şi Dosarul nr. 11482/302/2008 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
La termenul de judecată din 21 aprilie 2010, reclamantul a solicitat să i se comunice dacă a fost conexat la prezenta cauză, Dosarul nr. 4276/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 şi a solicitat să se ţină cont de probele din dosar cu privire la violarea secretului corespondenţei şi furtul corespondenţei sale de către serviciile secrete; a cerut instanţei să dispună şi să constate că i s-a încălcat dreptul la petiţionare şi la corespondenţă cu instanţele internaţionale şi instanţele interne, precum şi dreptul la corespondenţă secretă.
La termenul de judecată din 15 septembrie 2010, constatând că Judecătoria Sectorului 5, prin încheierea de şedinţă din 07 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7140/302/2010 a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea a dispus conexarea celor două cauze în temeiul art. 164 C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5157 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Compania Naţională Poşta Română, ca neîntemeiate.
Totodată, Curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, şi în consecinţă a respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, Curtea de apel a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 1897/2006, ca neîntemeiată şi a admis, în parte, acţiunile conexe completate, modificate şi precizate formulate de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională Poşta Română, Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, obligând Compania Naţională Poşta Română să soluţioneze reclamaţiile administrative ale reclamantului menţionate prin adresele nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Prin aceeaşi sentinţă, Curtea a constatat că reclamantul a renunţat la solicitarea de despăgubiri materiale şi morale şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a contestat, în contradictoriu cu Guvernul României, H.G. nr. 1897/2006, iar potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 judecarea excepţiei de nelegalitate în contradictoriu cu emitentul actului este obligatorie.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, prima instanţă a constatat că aceasta este întemeiată, Ministerul Justiţiei a fost chemat în judecată în numele şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru cereri adresate de către reclamant acestei din urmă autorităţi publice, iar Ministerul Justiţiei şi Autoritatea Naţională a Penitenciarelor sunt autorităţi publice cu atribuţii proprii, cu personalitate juridică şi răspund individual pentru executarea atribuţiilor proprii.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Compania Naţională Poşta Română pe motiv că reclamantul nu s-a adresat cu o reclamaţie administrativă la Compania Naţională înainte de a formula acţiunea în justiţie, judecătorul fondului a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată este de obligare a pârâţilor să-i recunoască dreptul de petiţionare.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea de apel a constatat că şi aceasta este neîntemeiată
Cu privire la nelegalitatea art. 43, 44 şi 45 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, în raport de art. 54 din Legea nr. 275/2006 şi a art. 213 şi 214 din hotărârea la art. 36 din lege, s-a constatat că excepţia nu are legătură cu fondul cauzelor conexe deduse judecăţii.
Pe fondul cererii de chemare în judecată şi a cererii conexe, prima instanţă a constatat că reclamantul a avut dificultăţi în primirea corespondenţei sau transmiterea corespondenţei de la/la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pârâta Compania Naţională Poşta Română, prin Oficiul poştal din subordine, încălcând în mod repetat dreptul reclamantului la secretul corespondenţei, fie prin predarea unei corespondenţe deschise şi ulterior sigilată pe parcursul serviciilor poştale, fie prin rătăcirea corespondenţei, fără ca pârâta să cerceteze şi să finalizeze rezultatele cercetării, ceea ce a indus reclamantului o stare de nesiguranţă în serviciul statal de poştă.
Cu privire la chemarea în judecată a Guvernului României ca reprezentant al Statului Român şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constatat că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate întrucât, în privinţa serviciilor poştale, ca serviciu public, Compania Naţională Poşta Română are exclusivitatea prestărilor statale.
3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că prin refuzul de comunicare a hotărârilor pronunţate în dosar instanţele îi încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, considerând că instanţele favorizează statul, autorităţile şi instituţiile statului, recurentul considerându-se discriminat.
De asemenea, a criticat hotărârea pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti de scoatere de pe rol a cauzei şi de trimitere la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi consemnările din hotărârea atacată în cauza de faţă cu privire la faptul că a precizat obiectul cauzei oral în şedinţa din 27 noiembrie 2007. A arătat că la acea dată nu a fost lăsat să vorbească în şedinţa publică, motivat de faptul că are apărător desemnat în cauză, deşi apărătorul din oficiu desemnat de Barou avea delegaţie numai pentru termenul de judecată de la data de 2 octombrie 2007, nu şi pentru termenul arătat, din 27 noiembrie 2007. Astfel, a criticat Sentinţa nr. 3010 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi a solicitat anularea ei.
Totodată, a criticat Decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând nulitatea acesteia.
Recurentul a criticat şi faptul că în mod nelegal şi abuziv a fost înregistrat Dosarul nr. 11482/302/2008 la Judecătoria sectorului 5, având ca obiect cerere de despăgubiri, întrucât reclamantul nu a formulat şi nu a depus nicio cerere în acest sens. A susţinut că este nereală menţionarea în hotărârea atacată a faptului că şi-a precizat obiectul cererii introductive, susţinând constant faptul că acest dosar format la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti nu este legal, fiind creat în mod artificial.
În fine, recurentul a arătat că întreaga hotărâre atacată îndeamnă la încălcarea legii, a Constituţiei şi a Convenţiei Europene, întrucât instanţa s-a pronunţat pe o cerere inexistentă, acest dosar neavând cauză şi obiect până la data de 15 septembrie 2010. A precizat că începând cu această dată a depus cerere de chemare în judecată şi astfel a determinat intrarea în legalitate a Dosarului nr. 11482/302/2008. A mai arătat şi faptul că Dosarul nr. 7140/302/2010 a fost conexat în mod nelegal cu Dosarul nr. 11482/302/2008.
Prin Decizia nr. 5480 din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de C.D. împotriva Sentinţei nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, C.D., criticând decizia atacată întrucât nu a fost citat la Penitenciarul Giurgiu unde era deţinut, conform art. 153 alin. (2) C. proc. civ. pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2011, când s-a judecat recursul.
Prin Decizia nr. 2279 din 10 mai 2012, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare formulată de C.D. şi a anulat Decizia nr. 5480 din 18 noiembrie 2011 şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 21 iunie 2012.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut în esenţă că judecata recursului formulat de C.D. a avut loc cu încălcarea regulilor privind citarea părţilor, având, în vedere că acesta se afla în stare de detenţie la penitenciarul Giurgiu, situaţie în care, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Documentele aflate la dosarul cauzei, indicate de recurent în recursul promovat, au fost studiate de către acesta, prin încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2012, instanţa a acordat un nou termen de judecată în acest scop, la cererea expresă a părţii.
1.2. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 158 şi art. 164 C. proc. civ. se constată din actele dosarului că dispoziţiile legale sus-menţionate au fost aplicate întocmai.
Cauzele au fost conexate ca urmare a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a reţinut competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel încât nu mai poate fi reluată judecata asupra hotărârilor de declinare a competenţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti sau Curtea de Apel Bucureşti.
Mai mult, chiar reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 7140/302/2010 al Judecătoriei Sector 5 cu Dosarul nr. 4276/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a stabilirii competenţei de soluţionare a pricinii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009.
Dosarul nr. 7140/302/2010 a fost deschis ca urmare a procesului-verbal încheiat la 26 aprilie 2010 la sediul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, din care a rezultat că prin Decizia nr. 673 din 9 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, urmare a conflictului negativ de competenţă intervenit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3010/2007 şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 9011/2008.
Din aceleaşi motive, nemulţumirile recurentului referitoare la prestaţia avocatului din oficiu în dosarele anterioare nu sunt relevante în litigiul de faţă, ce are ca obiect recursul împotriva Sentinţei civile nr. 5157 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, când recurentul nu a fost asistat de apărător.
1.3. Nulitatea unei decizii irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în recurs, poate fi cerută numai în condiţiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. şi art. 322 C. proc. civ. şi nu poate constitui motiv de recurs împotriva unei sentinţe pronunţată pe fondul pricinii.
1.4. Cu privire la respingerea ca tardivă a cererii de completare a acţiunii se remarcă împrejurarea că Dosarul nr. 11482/302/2008 a fost constituit în urma stabilirii competenţei de soluţionare a cererii iniţiale formulată în Dosarul nr. 4276/2/2007.
Cererea iniţială putea fi modificată numai în condiţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, judecătorul fondului a hotărât în mod corect să nu primească cererea de modificare a acţiunii iniţiale.
1.5. Excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 a fost respinsă ca neîntemeiată, ţinându-se seama, pe de o parte, că anumite prevederi invocate nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, cu referire la alte prevederi, că acestea sunt legale, în acord cu normele cu valoare juridică superioară.
Nelegalitatea întregii H.G. nr. 1897/2006, astfel cum afirmă recurentul că a solicitat fără a se preciza concret relevanţa asupra obiectului cererii sau neconcordanţa cu textele legale conţinute în Constituţie sau Legea nr. 275/2006, conduce la netemeinicia şi neseriozitatea invocării excepţiei.
1.6. În concluzie, din actele dosarului, rezultă că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra cererii formulate de recurentul-reclamant, cele două dosare au fost conexate în mod legal, în urma pronunţării unor hotărâri de stabilire a competenţei şi, mai mult, chiar recurentul a solicitat conexarea acestora.
În cuprinsul încheierii din 8 decembrie 2010 s-a luat act de declaraţia reclamantului, în sensul că nu solicită despăgubiri, menţiunile consemnate nu au fost constatate ca false/nereale, de unde rezultă că instanţa de fond a deţinut în mod corect că reclamantul a renunţat la cererea de despăgubire.
1.7. Se va ţine seama şi că recurentul nu a formulat motive de recurs cu privire la fondul pricinii şi că soluţia îi este favorabilă acestuia.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.D. împotriva Sentinţei nr. 5157 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4818/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4913/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
