ICCJ. Decizia nr. 4913/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4913/2012
Dosar nr. 4153/40/2011
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamanta G.N., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani şi Consiliul Judeţean Botoşani, a solicitat modificarea în parte a Dispoziţiei nr. 90620 din 01 martie 2011 emisă de Directorul executiv al D.G.A.S.P.C. Botoşani privind reîncadrarea şi stabilirea salariului începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi obligarea pârâtelor, în solidar la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate potrivit dispoziţiei menţionate la pct. 1 şi cele cuvenite potrivit hotărârii ce urmează a fi pronunţată, aferente perioadei de la 01 ianuarie 2011.
La termenul din 07 noiembrie 2011 reclamanta a solicitat suspendarea judecăţii cauzei şi sesizarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 42 din 77 din 13 ianuarie 2011 în raport cu prevederile art. 1 din Legea 285/2010.
Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin încheierea pronunţată la data de 7 noiembrie 2011 a sesizat Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor Ordinului comun nr. 42 din 77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice.
În faţa Curţii de Apel Suceava, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii de subiect de sesizare a instanţei şi a lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului "I." Botoşani. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 57 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava a respins excepţia de conexitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale active formulată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi a admis în parte excepţia de nelegalitate invocată de reprezentantul legal Sindicatul I. Botoşani - prin preşedinte S.C. şi reclamanta G.N. şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. II, lit. A), B), C), D) şi E) din Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice aprobate prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 al Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că Sindicatul I. Botoşani are calitatea de reprezentant legal al reclamantei, aşa încât nu se pune problema calităţii de persoană vătămată a acestuia.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că din criticile referitoare la dispoziţiile Ordinul nr. 42/77/2011 dezvoltate de reclamantă, rezultă că dispoziţiile contestate sunt cele ale art. II din Anexa 1 la Ordin referitoare la stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011, mai exact cele privind stabilirea salariului de bază şi a sporurilor.
Din analiza Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, judecătorul fondului a constatat că prin aceste dispoziţii se impune ordonatorului de credite să efectueze calculul salariului de bază, după cum urmează: salariul obţinut în luna iunie 2010 se reduce cu 25% şi, stabilindu-se că acesta ar fi salariul brut din luna octombrie 2010 se aplică o majorare de 15%, iar o asemenea modalitate de stabilire a salariilor în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice încalcă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 întrucât adaugă la lege.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că atâta timp cât dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilesc foarte clar care este baza de calcul pentru majorarea salarială prevăzută de lege pentru anul 2011, pârâţii nu puteau, printr-un act administrativ normativ să stabilească o altă modalitate de calcul.
În fine, prima instanţă a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului."
3. Cererile de recurs
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs, s-a criticat respingerea excepţiei privind lipsa calităţii de subiect de sesizare a sindicatului şi a lipsei calităţii procesuale active a sindicatului, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) C. proc. civ. privind reprezentarea judiciară.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, pârâţii au arătat că prin Legea nr. 118/2010 cuantumul brut al salariilor, al indemnizaţiilor, al sporurilor şi al altor drepturi salariale pentru perioada iulie - decembrie 2010 a fost diminuat cu 25%.
La data de 31 decembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 care a dispus prin art. 1 ca, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază, al sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, să fie majorat cu 15%.
Pârâţii au mai arătat că, în aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 au fost emise norme metodologice aprobate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 şi de Ministerul Finanţelor Publice prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011.
S-a învederat că dispoziţiile art. II lit. A), B), C), D) şi E) din norme sunt conforme prevederilor art. 1, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 14 din legea sus-menţionată, stabilind modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, precum şi formula concretă de calcul al salariilor, sporurilor şi indemnizaţiilor pentru anul 2010, conţinând şi unele reglementări specifice personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, cu exemple de calcul.
Pârâţii au precizat că, în cadrul exemplelor date s-a pornit de la salariul din luna iunie 2011 pentru a se evidenţia că majorarea de 15% se aplică la salariile din luna octombrie 2010, astfel cum au fost diminuate începând cu luna iulie 2010, potrivit Legii nr. 118/2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat, fiind de prisos analizarea motivelor de recurs.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Prin sentinţa atacată cu recurs a fost soluţionată o excepţie de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere".
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost comunicată Ministerului Finanţelor Publice la data de 22 martie 2012, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (dosarul Curţii de apel), iar recursul a fost declarat, prin fax, la data de 30 martie 2012 (dosarul de recurs), deşi, conform dispoziţiilor citate, ultima zi în care pârâtul putea exercita calea de atac era data de 28 martie 2012.
Prin urmare, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani este tardiv formulat, motiv pentru care Înalta Curte îl va respinge ca atare.
- Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea sentinţei atacate şi respingerea excepţiei de nelegalitate pentru considerentele ce urmează.
Criticile formulate privind, lipsa calităţii de reprezentant şi greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, nu sunt întemeiate, având în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 62/2011 precum şi rolul sindicatului de a reprezenta interesul membrilor lui. În acest sens, instanţa de fond în mod corect a reţinut că acţiunea formulată nu a fost făcută de sindicat în nume propriu ci în numele membrilor săi, în raport de care se analizează şi calitatea procesuală activă, raportat la dispoziţiile exprese ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 1 alin. (1)]. De asemenea, în speţă, s-a făcut dovada unei astfel de împuterniciri, acordate sindicatului de S.C. (dosar curte de apel).
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate a fost greşit admisă, prevederile art. II lit. A), B), C), D) şi E) din ordinul contestat nefiind contrare dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.
În speţă, excepţia de nelegalitate a fost invocată pentru menţiunea cuprinsă în ordinul comun privind diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat la venitul brut pe luna iunie 2010, atât sindicatul cât şi instanţa de fond susţinând că această prevedere modifică dispoziţiile legii pentru care au fost emise normele metodologice, fiind astfel nelegală.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M. Of. nr. 441/30.06.2010, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situaţia în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 RON.
Prin art. 16 s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, aşadar în intervalul iulie - decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul şi celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.
Prin art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parţiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010.
Conform art. 4 alin. (2) şi 3 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Acelaşi act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi băneşti în baza O.G. nr. 92/2003 şi O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.
În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun în litigiu, care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, cât şi formula concretă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011.
Conţinutul acestor norme este conform prevederilor legii, instanţa de fond reţinând în mod eronat că dispoziţiile art. II privind "Stabilirea salariilor brute în anul 2011" - lit. A), B), C), D) şi E) - contravin actului normativ în aplicarea căruia au fost emise.
Astfel, aşa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de Legea-cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. a) alin. (1) şi (2)].
De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. b) alin. (1)].
Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd la lit. C) situaţia calculării salariului de bază şi a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe ţară stabilit potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie - decembrie 2010 la suma de 600 RON, la lit. D) situaţia personalului care desfăşoară activităţi noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. E) stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeaşi lege.
Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordin comun conţin exemple de calcul în care se porneşte de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, tocmai pentru a se evidenţia că, majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenţilor actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului şi ar constitui şi baza de calcul pentru alocaţiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani, ca tardiv formulat şi va admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, va modifica sentinţa atacată şi va respinge excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani împotriva Sentinţei nr. 57 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi împotriva Sentinţei nr. 57 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 4909/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4914/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
---|