ICCJ. Decizia nr. 5047/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5047/2012
Dosar nr. 426/45/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. 426/45/2011 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta SC "I." SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 8228 din 02 mai 2011 prin care pârâta a respins plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar nr. AIF/6039 din 29 martie 2011 şi a Deciziei obligatorii nr. AIF/6040 din 29 martie 2011, anularea procesului-verbal şi a deciziei menţionate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 316 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC "I." SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, în sensul că au fost anulate actele administrative atacate, respectiv Decizia nr. 8228/2 mai 2011, Dispoziţia obligatorie nr. AIF/6040 din 29 martie 2011 şi procesul-verbal de control financiar nr. AIF/6039 din 29 martie 2011 emise de către pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că SC "I." SRL este o societate comercială cu capital privat, având ca obiect principal de activitate efectuarea transporturilor terestre de călători.
În baza licenţelor de traseu emise de către Agenţia Rutieră Română, pentru trasee judeţene şi interjudeţene, această societate comercială a efectuat transportul, cu mijloacele aflate în dotare, al persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război. De la acestea a colectat, în timp, biletele speciale de călătorie tipărite de Ministerul Transporturilor, iar pe baza cupoanelor statistice a completat documentele prevăzute de Ordinul comun M.T.C.P. şi M.F.P. nr. 266/312 din 22 mai 2005, prezentându-le spre avizare filialei judeţene a Asociaţiei veteranilor de război, iar ulterior Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
În baza acestor deconturi a fost obţinută contravaloarea prestaţiei de transport din fondurile Ministerului Transporturilor.
Din înscrisurile depuse în cauză a reţinut instanţa de fond că verificarea cupoanelor statistice pentru transportul auto interurban de persoane s-a efectuat de către inspectorii din cadrul serviciului "Sinteza şi asistenţa elaborării şi execuţiei bugetelor locale" - Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi.
Rezultatele verificărilor au fost consemnate într-o notă de constatare, prin care s-a atestat că societatea a pus la dispoziţie documentele justificative reprezentate de cupoanele statistice, borderourile cupoanelor statistice şi centralizatoarele acestora, fără a se semnala neconcordanţe ori deficienţe în ceea ce priveşte seria cupoanelor, km parcurşi, valoarea totală, numărul cupoanelor şi completarea tuturor datelor prevăzute în formular.
Această procedură respectă întocmai indicaţiile transmise de A.N.A.F. prin circulara emisă în luna iunie 2006, iar prin adresa din 12 octombrie 2005 A.R.R. a făcut cunoscut Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război că: "conform Legii nr. 44/1994 şi Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/2005 nu există nicio prevedere în sensul în care călătoriile sunt limitate la teritoriul judeţului de domiciliu."
Instanţa a reţinut că în perioada 1 octombrie 2010 - 29 decembrie 2010 a avut loc un control intern la serviciul Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi finalizat prin procesul-verbal nr. AIF/6039 din 29 martie 2011 a cărui tematică a constatat în verificarea modului de avizare, în perioada 2008 - 2009, a borderourilor lunare pentru decontarea biletelor speciale de călătorie cu mijloacele de transport auto utilizate de veteranii de război şi văduvele veteranilor de război. S-a constatat că verificarea documentelor justificative aferente călătoriilor gratuite efectuate de aceste persoane a fost făcută în mod defectuos, respectiv s-a verificat doar dacă borderourile au fost avizate de asociaţiile veteranilor de război, dacă datele din borderouri concordă cu cele din cupoanele statistice (nr., serie, sumă) corecta stabilire a totalurilor din borderouri, fără a se avea drept obiectiv şi riscul de depăşire a limitelor traseelor auto judeţene, precum şi riscul ca tarifele de transport înscrise în borderouri să fie mai mari decât cele practicate pe traseele auto judeţene.
Sesizându-se aceste deficienţe, autoritatea pârâtă a constatat necesitatea efectuării unor noi controale tematice la societăţile beneficiare.
Avându-se în vedere modalitatea în care s-a procedat, dispoziţia de a se reverifica societăţile comerciale ca urmare a unor pretinse deficienţe sesizate în activitatea propriilor compartimente, instanţa a analizat dacă reverificarea dispusă se încadrează în dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 30/1991, în forma în vigoare anterior abrogării prin art. 34 din O.U.G. nr. 94 din 11 noiembrie 2011 conform cărora: Într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii, pentru sinceritatea bilanţurilor şi determinarea sumelor datorate cu orice titlu stabilit [...].
De la prevederile alin. (1) fac excepţie acţiunile documentare, analiza şi urmărirea implementării unor reglementări care se pot efectua numai după notificarea şi obţinerea acordului agentului economic, precum şi verificarea reclamaţiilor cu privire la existenţa unor eludări ale legilor financiare şi fiscale, care se efectuează ori de câte ori este cazul.
Având în vedere că, la data de 26 aprilie 2010, prin adresa nr. II/30341, Curtea de Conturi a sesizat A.N.A.F. cu faptul că "din verificările efectuate la D.G.F.P. Botoşani" s-a constatat avizarea nelegală a unor agenţi economici transportatori, A.N.A.F. a dispus controlul intern, iar deficienţele constatate în activitatea unor compartimente au impus reverificarea unor societăţi comerciale de transport rutier de persoane.
Analizând această situaţie prin prisma dispoziţiilor legale, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că este puţin probabil ca referindu-se la "verificarea reclamaţiilor cu privire la existenţa unor eludări ale legii financiare şi fiscale", legiuitorul să fi avut în vedere o activitate defectuoasă chiar a compartimentelor de control din cadrul D.G.F.P., sesizată ulterior de Curtea de Conturi şi care să impună reverificarea.
Reţinând însă că legea nu exemplifică din partea cui pot veni reclamaţiile, care să impună reluarea controlului, instanţa a procedat la analiza aspectelor reţinute în procesul-verbal de control financiar întocmit cu prilejul reverificării şi în decizia emisă.
Astfel, în procesul-verbal din 29 martie 2011 s-a constatat că sumele decontate SC "I." SRL de la bugetul M.T.I. au fost încasate nelegal şi, în consecinţă s-a dispus restituirea sumei de 720.088 lei. Aspectele reţinute de către organele de control financiare se structurează după cum urmează:
1. Nu au fost prezentate reprezentanţilor D.G.F.P. cupoanele statistice (biletele de călătorie gratuită), ci doar borderourile întocmite în baza acestor cupoane statistice;
2. Din verificarea borderourilor rezultă că distanţele pe care au fost transportaţi beneficiarii cupoanelor gratuite, corespund unor trasee şi din afara judeţului Iaşi, pentru care societatea ar fi trebuit să întocmească borderouri pe care să le supună spre avizare asociaţiilor veteranilor de război din judeţele respective.
Referitor la primul aspect, instanţa reţine că, aşa cum s-a probat în cauză, verificarea cupoanelor statistice pentru transportul interurban de persoane cu mijloacele auto din dotarea reclamantei s-a efectuat de către inspectorii din cadrul serviciului "Sinteza şi asistenţa elaborării şi execuţiei bugetelor locale" Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică din cadrul D.G.F.P. Iaşi, iar în nota de constatare întocmită ulterior s-a constatat că în urma controlului efectuat a rezultat că toate cupoanele corespund ca serie, km şi valoare, precum şi că totalul borderourilor cupoanelor statistice corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor rezultate prin Legea nr. 44/1994", precizându-se că "numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor şi au fost completate cu toate datele cerute de formular, conform legii", "situaţiile centralizatoare fiind numerotate, semnate şi ştampilate la A.N.V.R. Iaşi", drept pentru care borderourile lunare ale cupoanelor statistice A.N.V.R. cu autobuzul au fost avizate de D.G.F.P.C.F.S. Iaşi, sub semnătură şi cu aplicarea sigiliului instituţiei publice menţionate.
Având în vedere această modalitate riguroasă de control şi avizare, efectuată potrivit dispoziţiilor legale incidente (Ordinul nr. 266/2005) şi conform normelor interne ale organului de control, în urma căreia au şi fost decontate sumele aferente cupoanelor de călătorie, instanţa apreciază că din acel moment transportatorul era dezlegat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei sale.
Dacă aşa cum s-a mai arătat, notele de constatare lunare întocmite de persoana desemnată din cadrul serviciului abilitat, certifică existenţa cupoanelor, seria acestora, valoarea, km parcurşi şi evidenţierea tuturor acestor date în situaţiile centralizatoare, concluzia din procesul-verbal de control, în sensul că reclamantul nu justifică "realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război" instanţa a concluzionat că este lipsită de fundament faptic şi legal.
Mai mult, instanţa a reţinut că atât din constatările Curţii de Conturi, cât şi din cele ale raportului de prezentare, rezultă că deficienţele nu aparţin operatorilor de transport care au călătorit pe distanţe mai mari decât cele până la staţia de cale ferată cea mai apropiată sau în afara judeţului de domiciliu.
Tot în ceea ce priveşte primul aspect reţinut în procesul-verbal de control, se impune a fi evidenţiat faptul că deficienţele în modalitatea de efectuare a controlului şi avizării nu pot avea legătură cu operatorii de transport şi nu le pot angaja răspunderea patrimonială, atât timp cât nu s-a dovedit că aceştia au acţionat contrar legii sau că ar fi fost de conivenţă cu cel care, efectuând controlul, a încălcat deliberat dispoziţiile legale. De altfel, nici acest din urmă aspect nu este dovedit în vreun fel, toate actele administrative întocmite de către D.G.F.P. rămânând în fiinţă şi, continuând să producă efecte juridice, fiind opozabile pârâtului, care le-a confirmat prin semnătură şi aplicare de sigiliu, independent de opinia redactorilor procesului-verbal de control şi decizia emisă în cauză.
Cu privire la cel de al doilea aspect reţinut prin procesul-verbal de control, vizând prezentarea de către reclamantă a cupoanelor statistice pentru verificarea doar la Asociaţia Veteranilor de Război din Judeţul Iaşi, instanţa reţine faptul că organele de control au apreciat că transportatorul trebuia să prezinte raportat la numărul de km parcurşi şi borderouri vizate de Asociaţia Veteranilor de Război din alte judeţe, însă au considerat că respectivele cupoane "pot aparţine" şi unor veterani din alte judeţe, raţionament bazat în mod evident pe o supoziţie de natură, în viziunea emitentului actului de control, a impune restituirea prestaţiilor de către transportator şi a crea certitudinea asupra nelegalităţii acestora.
Tot din această perspectivă trebuie avute în vedere indicaţiile transmise de A.N.A.F. prin circulara emisă în cursul lunii iunie 2006, precum şi adresa din 12 octombrie 2005 a A.R.R., prin care aceasta face cunoscut Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război că: "conform Legii 44/1994 şi Ordinului comun MTCT/MFP nr. 266/2005 nu există nicio prevedere în sensul în care călătoriile sunt limitate la teritoriul judeţului de domiciliu".
Aceste interpretări sunt în acord cu dispoziţiile art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994, conform cărora "veteranii de război şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural, au dreptul în cursul unui an calendaristic la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată sau la 12 călătorii interne gratuite dus-întors, pe căile ferate la alegere".
Referirea la călătorii "interne" este în mod evident făcută cu privire la călătoriile pe teritoriul ţării, iar nu în interiorul unui judeţ, aşa cum interpretează emitentul actelor administrative atacate.
Nu în ultimul rând este de evidenţiat faptul că în raport de cadrul normativ instituit prin Legea nr. 44/1994, singurele obligaţii ce s-ar putea reţine în sarcina unui transportator public de persoane este aceea de a asigura transportul veteranilor de război, conform solicitării acestora de a accepta în schimbul prestaţiei efectuate biletele de călătorie gratuită emise de Ministerul Transportatorilor şi de a recupera preţul prestaţiei în procedura prevăzută de Ordinul Nr. 266/2005, obligaţii îndeplinite de către societatea reclamantă.
Raportat la ansamblul aspectelor reţinute, Curtea a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă este fondată, urmând să o admită cu consecinţa anulării actelor administrative atacate.
3. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, invocând ca temei juridic al recursului formulat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
S-a arătat că urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a României la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Botoşani, prin care s-au constatat abateri în legătură cu verificarea şi avizarea borderourilor cupoanelor statistice ale biletelor speciale de călătorie şi a situaţiilor centralizatoare prezentate de agenţii economici transportatori, prin Circulara nr. 850155 din 08 octombrie 2010, înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi cu nr. DGD2185 din 12 octombrie 2010, Direcţia Corpului de Control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus efectuarea de verificări, în vederea stabilirii cuantumului prejudiciului cauzat bugetului de stat prin încasarea de către agenţii economici transportatori a sumelor reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie, acordate conform prevederilor Legii nr. 44/1994, fără respectarea prevederilor legale, precum şi pentru stabilirea măsurilor necesare recuperării acestora.
Organele de control financiar au constatat faptul că sumele reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie, acordate conform prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, aferente traseelor judeţene şi intrajudeţene, au fost încasate de SC I. SRL, fără respectarea dispoziţiilor legale.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor şi excepţiilor invocate de reclamantă.
De asemenea, s-a arătat că în mod greşit instanţa a apreciat că transportatorul este dezlegat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către persoane din cadrul compartimentului Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică.
A fost criticată şi modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 44/1994.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce vizează anularea Deciziei nr. 8228 din 2 mai 2011, a Dispoziţiei nr. AIF/6040 din 29 martie 2011 şi a procesului-verbal de control financiar nr. AIF/6039 din 29 martie 2011 emise de către pârâtă.
În acord cu hotărârea primei instanţe, Înalta Curte reţine că, urmare a deficienţelor constatate de Curtea de Conturi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, s-a efectuat un control de către reprezentanţii pârâtei în cursul anului 2011, cu privire la verificarea şi avizarea documentaţiei referitoare la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, control efectuat şi la alte autorităţi financiare judeţene printre care şi pârâta.
Din actele depuse la dosar rezultă că în intervalul de timp verificat, reclamanta a pus la dispoziţia reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor.
Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război, cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate, cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii şi nu s-au constatat erori.
Respectivele note de constatare au fost însoţite de acordarea vizei de control financiar şi aprobarea decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată.
Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea şi întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de primă jurisdicţie a constatat că borderourile şi situaţiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora reclamanta a avut dreptul să recupereze contravaloarea prestaţiilor efectuate.
Instanţa de control judiciar nu poate primi argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural.
În calitate de operator de transport, intimatei îi revenea obligaţia de a asigura transportul gratuit conform solicitării, Legea nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor să-şi limiteze călătoriile la judeţul de domiciliu.
Actul normativ menţionat nu face diferenţieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de staţii CFR şi cele domiciliate în localităţi ce au legături la calea ferată, în dispoziţiile art. 16 lit. a) teza a doua fiind prevăzut dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.
Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 44/1994 şi nu poate fi acceptată teza recurentei cu privire la interpretarea dată de autoritatea publică de control.
În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor ridicate în cererea de chemare în judecată, instanţa de control judiciar constată că această critică nu poate fi primită, întrucât instanţa a analizat cererea reclamantei aşa cum a fost dedusă judecăţii.
În concluzie, intimata-reclamantă, efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război şi urmând procedura prevăzută pentru decontare de Ordinul nr. 266/2005, are dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiilor, astfel încât actele administrativ fiscale emise de instituţia pârâtă în mod corect au fost anulate de instanţa de primă jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi împotriva Sentinţei nr. 316 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2000 lei către intimata-reclamantă SC I. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 5044/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5049/2012. Contencios → |
---|