ICCJ. Decizia nr. 5057/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5057/2012
Dosar nr. 8497/2/2008
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 decembrie 2008, reclamanta I.E. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea Deciziei medicale nr. 142 din 18 iunie 2008 a Direcţiei Generale Medicale, anularea Ordinului nr. S/II/3139 din 27 iunie 2008, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, precum şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite şi la 50.000 lei daune morale.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul, prin direcţia de resort, a dispus încetarea raporturilor de serviciu în cadrul structurilor ministerului, ca urmare a încadrării abuzive în gradul II de invaliditate, cu drept la pensie, începând cu data de 18 iunie 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 2305 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a dispus anularea celor două acte administrative contestate şi reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior.
De asemenea, instanţa a hotărât obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri a veniturilor cuvenite, începând cu data de 18 iunie 2008 şi până la reintegrare, precum şi la 10.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că încetarea raportului de serviciu al reclamantei, ce ocupase funcţia de subinspector de poliţie la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple al judeţului Prahova, s-a dispus ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, diagnosticul stabilit prin decizia medicală a Comisiei centrale de expertiză medicală şi evaluarea capacităţii de muncă din cadrul Direcţiei generale medicale, fiind de "tulburare de personalitate de tip paranoid".
În timpul judecăţii s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, ale cărei concluzii au fost însuşite de instanţă, în sensul că reclamanta nu prezintă tulburări psihice clinic manifeste şi nu se reconstituie diagnosticul, respectiv, încadrarea în gradul II de invaliditate, cu drept de pensie.
Instanţa a constatat că, după pensionare, viaţa profesională şi socială a reclamantei a fost grav afectată, apreciindu-se că se justifică repararea prejudiciului moral suferit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a invocat greşita înlăturare de către instanţa de fond a obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, în condiţiile în care confirmarea sau infirmarea diagnosticului stabilit iniţial pe baza Tehnicii Rorschach nu are suport ştiinţific.
Sub acest aspect, pârâtul a arătat că nu pot fi primite concluziile specialiştilor din cadrul Institutului de Medicină Legală care contravin chiar celor consemnate în raport, în care sunt descrise tulburări de personalitate accentuate, care se regăsesc şi în raportul psihologic întocmit de experţii Centrului de Psihosociologie din cadrul ministerului, unde se face referire la diagnosticul "modificări cu caracter psihologic de personalitate".
Pârâtul a mai învederat că expertiza medico-legală nu este în măsură să stabilească aptitudinea reclamantei pentru desfăşurarea serviciului în poliţie, această sarcină revenind exclusiv Comisiei centrale de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă din cadrul ministerului.
Într-un ultim motiv de recurs pârâtul a criticat sentinţa sub aspectul obligării sale la plata daunelor morale, deşi nu au fost administrate probe din care să rezulte existenţa şi întinderea prejudiciului moral suferit de către reclamantă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, Curtea nu poate primi critica privind netemeinicia soluţiei de anulare a celor două acte administrative, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică şi completarea lucrării rezultând că prima instanţă a reţinut în mod justificat că a fost stabilit eronat diagnosticul ce a constituit temeiul încetării raporturilor de serviciu cu drept de pensie de serviciu anticipată parţială.
Potrivit art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială poliţiştii în activitate, indiferent de vârstă, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 ani, din care cel puţin 10 ani ca poliţist sau militar, cărora le încetează raporturile de serviciu ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, dovedite cu acte eliberate de comisia de expertiză medico-militară.
În baza acestor dispoziţii legale, reclamanta a fost pensionată medical, stabilindu-se că afecţiunea de care suferă - consemnată în documentele emise în urma evaluării psihologice şi psihiatrice de către medicii specialişti ai ministerului pârât o face incompatibilă cu statutul de poliţist, fiind inaptă pentru serviciul în poliţie şi încadrându-se în gradul II de invaliditate.
Diagnosticul stabilit a fost însă infirmat de expertiza medico-legală psihiatrică efectuată la instanţa de fond, care a avut în vedere atât actele medicale ce i-au fost prezentate, cât şi examinarea nemijlocită a reclamantei, ce a fost internată în vederea expertizării în perioada 4 februarie - 8 februarie 2010.
Expertiza a concluzionat că nu sunt întrunite criteriile pentru diagnosticul avut în vedere ca premisă a pensionării, reclamanta neprezentând tulburări psihice clinic manifeste pe axele I şi II de diagnostic.
Ulterior, raportul a fost completat urmare a obiecţiunilor formulate de pârât la care a fost ataşat şi raportul psihologic întocmit la 11 ianuarie 2008, procedându-se şi la o nouă examinare a reclamantei, comisia din cadrul Institutului de Medicină Legală menţinându-şi concluziile iniţiale şi reţinând, în raport de toate informaţiile avute la dispoziţie, absenţa unor indicatori relevanţi pentru trăsături ale personalităţii de tip paranoid, diagnosticul de tulburare de personalitate de tip paranoid neregăsindu-se nici în prezent şi nici la data pensionării medicale.
Critica adusă expertizei de către pârât nu este fondată, constatările fiind amplu descrise, iar concluziile temeinic motivate.
Curtea va admite însă recursul şi va modifica sentinţa atacată sub aspectul petitului privind reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior, dispoziţie ce va fi înlăturată, motivat de faptul că, potrivit art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 179/2004, limita de vârstă în gradul profesional până la care agenţii şi ofiţerii de poliţie pot fi menţinuţi în activitate este de 55 ani, iar reclamanta a împlinit această vârstă la data de 2 ianuarie 2012.
De asemenea, hotărârea va fi modificată şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale la plata cărora urmează a fi obligat pârâtul, respectiv doar diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei deţinute anterior emiterii ordinului atacat şi drepturile de pensie efectiv încasate.
Curtea reţine că soluţia instanţei de fond este întemeiată şi sub aspectul acordării daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, din proba testimonială administrată rezultând în ce măsură a fost afectată reclamanta de încetarea raporturilor de serviciu, datorită unei boli psihice, infirmate în final, atât în planul vieţii sociale, cât şi profesionale.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de pârât şi va modifica parţial sentinţa, cu privire la petitele privind reintegrarea şi cuantumul despăgubirilor materiale,urmând a menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei nr. 2305 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei I.E. de reintegrare în funcţia deţinută anterior şi obligă pârâtul la plata despăgubirilor materiale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei deţinute anterior emiterii ordinului anulat şi drepturile de pensie efectiv încasate, cu începere de la 18 iunie 2008 şi până la pronunţarea prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5056/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5062/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
