ICCJ. Decizia nr. 5062/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5062/2012
Dosar nr. 53813/3/2010
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 5766 din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În prealabil, judecătorul fondului a constatat că obiectul acţiunii cu care a fost învestit îl reprezintă cererea reclamantului de obligare a ministerului pârât la plata drepturilor salariale datorate pentru perioada 01 iulie 2007 - 14 mai 2009 potrivit Sentinţei civile nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1324 din 11 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În şedinţa din data de 08 octombrie 2012, când cauza a rămas în pronunţare, la solicitarea instanţei, reclamantul a precizat că temeiul legal al acţiunii sale îl reprezintă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, ministerul pârât refuzând să execute Sentinţa civilă nr. 466/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1324/2009.
Se mai reţine că prin Sentinţa civilă nr. 466 din 12 februarie 2008 instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, a anulat O.M.E.C. nr. 575 din 12 noiembrie 2006 cu privire la reclamant şi Decizia nr. 200 din 04 decembrie 2006 emisă de Primul Ministru al Guvernului României, şi a hotărât obligarea ministerului pârât la reîncadrarea sa potrivit rangului şi pregătiri profesionale şi la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de înalt funcţionar public şi cele efectiv plătite. Prin Decizia nr. 1324 din 11 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie S.C.A.F. a decis respingerea recursului declarat de pârâtul Guvernul României Cancelaria Primului Ministru, ca nefondat şi a constatat nul recursul declarat de ministerul pârât.
În acest context, constată judecătorul fondului că, în executarea Sentinţei civile nr. 466/2008 ministerul pârât prin O.P. nr. 324 din 06 mai 2009 a virat reclamantului suma calculată ca fiind datorată potrivit respectivei hotărâri judecătoreşti, corespunzător modului în care a înţeles dispozitivul acesteia şi într-un cuantum diferit celui solicitat de reclamant prin somaţia nr. 82/2010 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc P.B.A.
Faţă de executarea hotărârii judecătoreşti la care face referire reclamantul instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu pot constitui temei legal pentru demersul judiciar al reclamantului, acţiunea acestuia nefiind deci fondată legal.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 5766 din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul C.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
2.1. Nemotivarea soluţiei adoptate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)
Consideră recurentul că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia pronunţată ci doar a evocat argumentele invocate în apărare de către pârât.
În acest sens, arată recurentul că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în sensul că M.E.C.M.A. şi-a executat obligaţia de plată a respectivelor drepturi salariale.
Mai susţine recurentul că, considerentele hotărârii recurate sunt contradictorii în condiţiile în care instanţa de fond, deşi, admite în motivare aplicabilitatea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2006 apreciază, totuşi, că M.E.C.M.A. şi-ar fi executat obligaţia de plată a drepturilor salariale, reţinând, în acest sens, că prin O.P. nr. 324 din 06 mai 2009 a fost virată suma datorată potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2.2 Netemeinicia hotărârii recurate (art. 3041 C. proc. civ.)
În acest sens recurentul susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea ca neîntemeiată, în condiţiile în care hotărârea ce constituie titlu executoriu a rămas irevocabilă la data de 01 aprilie 2009, ceea ce a impus în sarcina M.E.C.M.A. obligaţia executării sentinţei din oficiu şi la termenele scurte fixate prin lege, pentru respectarea principiului legalităţii şi a exigenţelor termenului rezonabil în procedura administrative şi în procedura de executare a obligaţiilor impuse autorităţilor publice prin hotărâre judecătorească.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
3.1 Cu privire la calitatea motivării sentinţei (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător raţiunile pentru care a ajuns la concluzia că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu pot constitui temei legal pentru admiterea acţiunii formulate de către reclamant.
Astfel, este lesne de observat că respingerea acţiunii precizate a reclamantului a fost determinată de constatarea faptului că autoritatea pârâtă a executat Sentinţa civilă nr. 466/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale la care a fost obligată, (O.P. nr. 324 din 06 mai 2009) condiţii în care s-a apreciat asupra netemeiniciei acţiunii promovate prin prisma art. 24 din Legea nr. 554/2004 a cărei raţiune o reprezintă sancţionarea unei autorităţi publice pentru neexecutarea în termen legal a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
În condiţiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanţa de fond a analizat în detaliu susţinerile ambelor părţi ca şi probatoriul administrat în cauză, nu poate fi calificat drept o lipsă de motivare faptul că prin considerentele hotărârii recurate nu s-a răspuns punctual la fiecare argument invocat în susţinerea acţiunii deduse judecăţii, sau împrejurarea că judecătorul fondului şi-a însuşit o parte din apărările intimatei, cum în mod greşit susţine recurentul.
Totodată, nu se poate reţine caracterul contradictoriu al considerentelor enunţate de recurent, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat cauza prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant ocazie cu care a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 24 din Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se putea aplica autorităţii publice pârâte sancţiunea amenzii.
Prin urmare, constatând că motivarea sentinţei răspunde exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
3.2 Nu poate fi reţinută nici netemeinicia hotărârii recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost dată cu interpretarea corectă a probatoriului administrat în cauză, după cum se va releva în continuare.
Cererea adresată instanţei de fond, aşa cum a fost precizată a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă este Sentinţa civilă nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1324 din 11 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Prin această sentinţă s-a dispus anularea Ordinului nr. 575 din 12 noiembrie 2006 cu privire la reclamant şi a Deciziei nr. 200 din 04 decembrie 2006 emisă de Primul-ministru al României şi obligarea M.E.F. la încadrarea reclamantului potrivit rangului şi pregătirii profesionale şi la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de înalt funcţionar public şi cele efectiv plătite.
În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul contestă neexecutarea hotărârii judecătoreşti doar în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor salariale achitate de intimat în executarea Sentinţei civile nr. 446/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, condiţii în care, faţă de limitele impuse de principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., doar acest aspect va face obiectul analizei.
Astfel, cum în mod corect reţine şi instanţa de fond, în executarea Sentinţei civile nr. 446 din 12 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Ministerul Economiei, a achitat recurentului, prin O.P. nr. 324 din 06 mai 2009, suma de 2.926 RON, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei decembrie 2006 - iunie 2007, în baza unei note de calcul întocmite de Direcţia Buget, contabilitate internă din cadrul Ministerului Economiei.
Faptul că intimatul a executat hotărârea judecătorească la care face referire recurentul, corespunzător modului în care a înţeles dispozitivul respectivei sentinţe, în sensul că a achitat drepturile salariale la care a fost obligat într-un cuantum inferior celui solicitat de recurent, prin somaţia nr. 48/2010 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc P.B.A., pe baza expertizei contabile extrajudiciare, întocmită în procedura de executare silită, nu poate fi calificat drept neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, în speţă, în mod corect instanţa de fond, a apreciat pe baza probatoriului administrat în cauză, că autoritatea publică intimată a făcut, în termen legal, toate demersurile necesare pentru achitarea drepturilor salariale cuvenite recurentului în baza Sentinţei nr. 446/2008.
Divergenţele referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite recurentului, în executarea Sentinţei civile nr. 466 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exced cadrului de soluţionare impus de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, aşa încât acestea urmează a fi clarificate în faza executării silite, în condiţiile art. 3711 şi urm. C. proc. civ.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.A., împotriva Sentinţei civile nr. 5766 din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012 .
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5057/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5066/2012. Contencios → |
|---|
