ICCJ. Decizia nr. 5072/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5072/2012
Dosar nr. 7897/2/2010
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 78972/2010, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.I.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului anularea adresei din 16 mai 2010 prin care i s-a comunicat faptul că, în conformitate cu art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, adresa a cărei anulare o solicită a fost completată cu înştiinţarea din 23 august 2010, prin care precizează că toţi candidaţii cu studii de lungă/scurtă durată, care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul universităţilor de stat şi particulare, nu au dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010, conform notei Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului menţionată anterior.
A apreciat reclamanta că, atât nota Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cât şi înştiinţarea Universităţii Naţionale de Muzica din Bucureşti, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, sunt nelegale pentru următoarele motive:
- a fost acceptată şi a participat la cursurile de pregătire ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în perioada 21 iunie 2010 - 25 iulie 2010.
- a absolvit cursurile Universităţii S.H., forma de învăţământ I.D. în intervalul 2004 - 2008.
- în intervalul în care a absolvit cursurile Universităţii S.H., forma de învăţământ I.D., în acel moment forma de învăţământ I.D. era autorizată provizoriu prin H.G., fapt care nu o include în categoria absolvenţilor despre care face vorbire înştiinţarea contestată;
- nu face parte din " lista profesorilor care nu pot susţine examenul de definitivat";
- înştiinţarea face referire la dispoziţiile art. 19 din Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea metodologiei în domeniul formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, care nu se referă la autorizarea formei de învăţământ I.D. a Universităţii S.H., pe care a absolvit-o în anul 2008, când respectiva forma de învăţământ era autorizată provizoriu.
Apreciind că refuzul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului de a o înscrie la susţinerea examenului de definitivat este nejustificat, reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei şi obligarea pârâtei să îi permită susţinerea examenului de definitivat în sesiune specială sau, în caz contrar, obligarea pârâtei să plătească daune cominatorii de 1.000 lei pe zi, până când va putea susţine examenul de definitivat.
Prin cererea înregistrată sub nr. 8110/2/2010, pe rolul aceleiaşi instanţe reclamanta a formulat o cerere identică, cauzele fiind conexate prin încheierea din data de 08 martie 2011.
Ulterior reclamanta a formulat şi cerere completatoare a cererilor iniţiale, solicitând în contradictoriu cu pârâta Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, obligarea acesteia să îi permită accesul la examenul de definitivat.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu privire la petitul 2 al cererii de chemare în judecată.
A susţinut acest pârât că atribuţiile şi competenţele M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 141 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, precum şi în Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi că în niciunul din aceste acte normative nu este reglementată o asemenea competenţă/atribuţie a M.E.C.T.S. de a "permite susţinerea examenului de definitivat în sesiune specială" pentru motivele invocate de reclamantă.
Astfel, pârâtul a apreciat că această solicitare este inadmisibilă raportat la prevederile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
Referitor la solicitarea de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi, până când va putea susţine examenul de definitivat, a învederat că şi această pretenţie nu este de competenţa M.E.C.T.S., întrucât nu această instituţie organizează examenul de definitivat, iar conform principiului "accesoriul urmează principalul", solicită respingerea acestei solicitări ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Universitatea Naţionala de Muzica Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa plângerii prealabile, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei de obiect a cererii, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecata în raport cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a universităţii pentru că, din cerere, nu rezultă că această pârâtă ar avea vreo obligaţie faţă de petentă.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Ulterior comunicării cererii completatoare formulată de către reclamantă, pârâta Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti a completat întâmpinarea iniţială prin care a invocat aceleaşi excepţii.
Prin Sentinţa nr. 5735 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile inadmisibilităţii cererilor conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului precum şi înştiinţarea din 23 august 2010 emisă de pârâta Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi a respins aceste cereri.
A respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de obiect, procedurii prealabile, a tardivităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
Totodată instanţa de fond a respins cererile conexate formulate de reclamanta S.I.F., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, privind obligarea U.N.M. Bucureşti de a-i permite reclamantei susţinerea examenului de definitivat, precum şi cererile privind daunele, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin adresa din 16 mai 2010, transmisă reclamantei prin fax la data de 6 august 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului i-a comunicat acesteia faptul că, în conformitate cu art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010.
Aceasta adresă a fost completată prin înştiinţarea din 23 august 2010 emisă de către pârâta Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care a precizat că toţi candidaţii cu studii de lungă/scurtă durată, care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţa la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul universităţilor de stat şi particulare, nu au dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010, conform notei Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului menţionată anterior.
Reclamanta a considerat ca, atât nota Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cât şi înştiinţarea Universităţii Naţionale de Muzica din Bucureşti, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, sunt nelegale.
Asupra excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de pârâtul M.E.C.T.S., precum şi înştiinţarea din 23 august 2010 emisă de pârâta U.N.M. Bucureşti, Curtea a statuat că această excepţie este întemeiată, ţinând cont de faptul că interpretarea unui text de lege prin care autoritatea publică dă curs unei solicitări de comunicare a modului de interpretare a unor dispoziţii legale nu constituie un act administrativ ci o corespondentă administrativă, care nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între petiţionar şi instituţiile publice emitente, astfel încât nu pot fi asimilate unor acte administrative aceste acte atacate de către reclamantă.
Asupra excepţiilor lipsei de obiect, a procedurii prealabile, a tardivităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate.
Instanţa a constatat că reclamanta a solicitat pârâtei Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti accesul la susţinerea examenului de definitivat la specializarea "muzică-pedagogie muzicală", conform cursurilor universitare urmate la Facultatea de Muzică din Bucureşti din cadrul Universităţii S.H., forma de învăţământ I.D. în intervalul 2004 - 2008, această instituţie analizând documentele ataşate de către reclamantă în dovedirea cererii şi constatând că reclamanta nu are dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect, Curtea a apreciat că este neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat cenzurarea refuzului din perspectiva disp. art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea pârâtei în cauză să îi permită susţinerea examenului de definitivat în temeiul actelor de studii depuse la dosarul ataşat cererii formulată de către reclamantă în acest scop.
Excepţia lipsei procedurii prealabile a fost respinsă, având în vedere faptul că obiectul cererii reclamantei este constatarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtei Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti de a permite reclamantei să susţină examenul de definitivat în sesiunea august 2010, astfel încât devin incidente disp. art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora (...) în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) - refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim- şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".
Excepţia tardivităţii a fost, de asemenea considerată ca neîntemeiată, dat fiind că pârâta Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti nu a făcut dovada datei la care a comunicat reclamantei lista în cadrul căreia a fost menţionată şi aceasta ca neavând dreptul de a susţine examenul de definitivat.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale a fost respinsă, pe motiv că există identitate între persoana pârâtelor şi persoana care organizează examenul de definitivat, care a manifestat în raport cu reclamanta refuzul de a participa la desfăşurarea acestui examen pentru motivele anterior expuse.
Asupra fondului cauzei, Curtea a constatat că susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate, aceasta dând o interpretare necorespunzătoare dispoziţiilor legale invocate în solicitarea adresată de a i se permite susţinerea examenului de definitivat.
Astfel prin H.G. nr. 749/2009 cu modificările ulterioare a fost aprobat Nomenclatorul domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor/programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, stabilind în art. 7 c): "(1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate prin lege pot organiza numai în locaţiile evaluate favorabil de Agenţia Română de asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi confirmate prin hotărâri ale Guvernului, după caz, admiterea în învăţământul superior, procesul de învăţământ, examene de finalizare a studiilor, pot emite şi elibera diplome de licenţă şi alte documente şcolare, numai la specializările/programele de studii universitare de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, separat pentru fiecare formă de învăţământ (zi, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă), aprobate prin hotărâri ale Guvernului, cu precizarea locaţiei.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) conduce la nerecunoaşterea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a studiilor şi actelor de studii emise de aceste instituţii. "
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţa şi care au urmat o specializare la o forma de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate (în cazul reclamantei anul 2004). Prin urmare se constată că pârâta nu are dreptul să permită susţinerea examenului de definitivat pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate, chiar în situaţia în care examenul de finalizare a studiilor-licenţă ar fi fost susţinut în cadrul unei facultăţi autorizată să funcţioneze la zi.
Pe de altă parte, prin art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înfiinţarea Universităţii "S.H." din Bucureşti se statuează: "După intrarea în vigoare a prezentei legi în structura Universităţii "S.H." din Bucureşti vor intra şi facultăţile, colegiile şi specializările, altele decât cele menţionate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii."
Prin urmare chiar în legea de înfiinţare a acestei instituţii de învăţământ superior se menţionează faptul ca în structura Universităţii "S.H." din Bucureşti vor intra şi facultăţile, colegiile şi specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
De asemenea, Curtea a mai constatat că Legea nr. 84/1995, la art. 103, alin. (2) prevede faptul că "Instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor prezentei legi."
Or, modalitatea de acreditare şi autorizare a instituţiilor învăţământ superior a fost reglementata prin Legea nr. 88/1993 şi ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestor acte normative formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiţie, aceea că aceste forme de învăţământ se pot organiza doar de către acele facultăţi care au prevăzută şi forma de învăţământ "zi".
Astfel că, a reţinut instanţa, nu trebuie confundată vocaţia pe care o au universităţile de a organiza în cadrul facultăţilor forme de învăţământ la distanţă (ID) cu specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza şcolarizarea la forma de învăţământ ID. Dreptul de a putea organiza şcolarizarea incumbă obligaţia parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR şi ID se organizează doar de acele facultăţi care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID şi FR dacă universitatea respectiva nu are organizate şi cursuri la zi la disciplina respectivă.
Or, aceste prevederi legale nu exonerează instituţia de învăţământ superior de obligaţia de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 şi H.G. nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învăţământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern.
În baza dispoziţiilor legale menţionate, Curtea a apreciat că, în cazul Universităţii "S.H." din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate în cazul reclamantei fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ, răspunsurile la interogatoriu nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect.
În plus, Curtea a reţinut că Universitatea "S.H." din Bucureşti avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcţioneze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern, începând cu anul I de studiu şi că este responsabilitatea fiecărei instituţii de învăţământ superior de a organiza procesul de învăţământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere şi acţiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputată altor subiecte de drept.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.I.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că este greşită soluţia instanţei de fond referitoare la admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererilor conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi înştiinţării din 23 august 2010 emisă de Universitatea Naţională de Muzică, cu consecinţa respingerii acestora întrucât cele două înscrisuri menţionate trebuiau calificate ca fiind acte administrative cu caracter individual, producând efecte juridice în sensul că interzic susţinerea examenului de definitivat în învăţământ şi acordarea gradului didactic.
În argumentarea motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii.
Se menţionează, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut că refuzul autorităţilor pârâte este unul justificat întrucât este absolventă a Universităţii S.H. - Facultatea de Muzică, fiindu-i emisă diploma de licenţă, astfel că interzicerea ulterioară a dreptului de a susţine examenul de definitivat în învăţământ reprezintă un exces de putere al acestor autorităţi.
Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
Combătând criticile recurentei-reclamante, susţine că actele atacate nu sunt acte administrative, iar în situaţia în care recurenta nu are studii universitare de licenţă nu poate participa la examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele de recurs formulate, de înscrisurile care există la dosar, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin nota din 16 august 2010, emisă de intimatul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu referire generică la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ în contextul prezentării succinte a situaţiei de fapt şi de drept privitoare la modalitatea de obţinere a definitivării în sistemul de învăţământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situaţiile juridice diferite ale candidaţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din învăţământul superior de stat şi particular.
În temeiul acestei note, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a răspuns solicitării reclamantei înregistrată sub nr. 3080/2010, în sensul că nu are dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010.
Instanţa de fond a respins cererea privind anularea acestor acte, reţinând că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât cele două acte menţionate nu pot fi calificate ca fiind acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c.) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de control judiciar reţine că recurenta-reclamantă şi-a structurat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat anularea notei din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cât şi a Înştiinţării nr. 3080 din 23 august 2010 a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi constatarea refuzului nejustificat în ceea ce priveşte dreptul de a susţine examenul de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010, obligarea pârâtei să-i permită susţinerea acestui examen, precum şi obligarea la plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/zi întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei.
În temeiul art. 84 C. proc. civ., instanţa poate califica obiectul cererii fără a se raporta exclusiv la sensul literal al termenilor folosiţi, ci luând în considerare scopul real urmărit de parte.
Înalta Curte, în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile legale menţionate, apreciază că aceste capete de cerere nu au o identitate distinctă în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, ci vizează refuzul nejustificat al recunoaşterii dreptului părţii de a participa la examenul de definitivare în învăţământ.
Chiar dacă nota menţionată constituie o corespondenţă prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condiţiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituţiilor abilitate a organiza acest examen, care nu produce prin ea însăşi efecte directe asupra situaţiei juridice a recurentei-reclamante, însă refuzul autorităţii de a-i permite acesteia participarea la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ a avut la bază tocmai această notă.
Mai mult, recurenta-reclamantă a fost înscrisă pe lista profesorilor care nu pot susţine examenul de definitivat, fiindu-i respinsă şi cererea în acest sens, tot urmare a notei din 16 august 2010.
Prin urmare, refuzul exprimat de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în sensul că recurenta-reclamantă nu are dreptul să susţină examenul de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010, materializat în răspunsul (înştiinţarea) remis/ă către recurenta-reclamantă urmare a cererii acesteia din 23 august 2010, care are ca temei tocmai Nota nr. 1133/DGJC/2010 menţionată, aşa cum rezultă din cuprinsul acestuia, întruneşte caracteristicile unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce priveşte situaţia profesională a recurentei-reclamante.
În consecinţă, în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei care viza anularea acestei înştiinţări care exprimă tocmai refuzul autorităţii pârâte cu privire la dreptul pretins şi care a fost supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza şi celelalte critici ca apărări, urmând a avea în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - în cauze asemănătoare, exemplu Deciziile nr. 416/2012, nr. 1297/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.I.F. împotriva Sentinţei nr. 5735 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5066/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5075/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
