ICCJ. Decizia nr. 5079/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5079/2012
Dosar nr. 1158/42/2010
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta SC E.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 4688 emisă de D.G.F.P. Prahova şi a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010 emisă de Direcţia Generala a Finanţelor Publice a jud. Prahova - în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamată împotriva deciziei de impunere, solicitând pe această cale anularea acestora.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organele de control fiscal au stabilit în mod greşit că în perioada ianuarie 2001 - octombrie 2005, în evidenţa contabilă a societăţii contestatoare au fost identificate facturi fiscale de achiziţie în valoare totală de 1.366.497 lei, din care 1.148.314 lei reprezintă valoare fără TVA, şi 218.183 lei reprezintă TVA, facturi care nu au avut la baza operaţiuni reale şi pentru care nu au fost prezentate documente justificative.
Reclamanta a arătat că susţinerile D.G.F.P. Prahova nu corespund realităţii, având în vedere faptul că această societate a achiziţionat în mod real toate materialele cuprinse în aceste facturi, recepţia bunurilor fiind consemnată în notele de intrare - recepţie şi a efectuat înregistrarea facturilor în mod corect în evidenţa contabilă, materialele cuprinse în ele au fost recepţionate, date în consum şi nominalizate în situaţiile de lucrări confirmate de beneficiari.
În fine, reclamanta a susţinut că, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză grafologică şi a celui de expertiză contabilă, cât şi soluţiile parchetului de scoatere de sub urmărirea penală a învinuiţilor A.A. şi R.G., în cauză se creează premiza certă în sensul că Decizia de impunere nr. 4688 din 20 iulie 2006 obligă societatea la plata unor sume nejustificate din punct de vedere legal.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea acţiunii promovate de SC E.S. SRL şi menţinerea actelor administrativ fiscale atacate ca legale şi temeinice.
Prin Sentinţa nr. 285 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC E.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova şi a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 4688 din 15 august 2006 şi a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010, în parte, în sensul că aceasta din urmă, contestatoarea să fie obligată la plata impozitului pe profit în valoare de 21.408 lei, majorări şi penalităţi în sumă de 9.516 lei, iar TVA în cuantum de 4.411 lei cu majorări şi penalităţi de 5.706 lei, obligând pârâta la plata sumei de 3200 lei către contestatoare, reprezentând onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că urmare a reluării procedurii administrative, după obţinerea Ordonanţei nr. 8577/P/2005 de scoatere de sub urmărire penală a administratorului SC E.S. SRL, şi a contabilei societăţii, pârâta a emis Decizia nr. 152 din 09 iunie 2010, prin care s-a respins contestaţia din cadrul procedurii prealabile.
Curtea de apel a reţinut că prin Decizia de impunere nr. 4688 din 15 august 2006, s-au stabilit în sarcina contestatoarei, obligaţii fiscale suplimentare, constând în impozit pe profit de 307.308 lei cu accesorii de 241.058 lei şi TVA în valoare de 261.339 lei, cu accesorii de 182.426 lei.
Judecătorul fondului a reţinut că dacă administratorul societăţii şi contabilul acesteia, au fost scoşi de sub urmărire penală, nu rezultă automat că toate constatările organelor de control fiscal urmează a fi înlăturate, astfel că având în vedere că societatea contestatoare a datorat suma de 96.010 lei, din care a plătit doar 74.602 lei cu titlu de impozit pe profit, rezultă că ar mai avea de achitat suma de 21.408 lei pentru care au fost determinate majorări şi penalităţi de întârziere în valoare de 9.516 lei, conform anexei 5 din raport.
Referitor la plata TVA, prima instanţă a constatat că iniţial societatea contestatoare a fost obligată la suma de 104.352,26 lei obligaţie determinată privind taxa pe valoare adăugată în sumă de 15.636,31 lei, iar la această sumă majorările s-au ridicat la suma de 5.706 lei, care comparată cu TVA virată deja de contestatoare, rezultă o sumă de 4.411 lei, conform anexei 6 din raportul de expertiză.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că susţinerile contestatoarei nu au fost probate în totalitate, din expertiza contabilă rezultând că mai are de achitat 21.408 lei impozit pe profit (majorări şi penalităţi) şi 4.411 lei cu majorări şi penalităţi în sumă de 5.706 lei, astfel că se impune anularea, doar în parte, a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova, care a invocat, în mod generic, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- pentru a pronunţa soluţia de admitere a acţiunii formulate de societatea comercială, instanţa de fond a avut în vedere, în mod exclusiv, expertiza contabilă efectuată în cauză, ignorând în totalitate argumentele relevante din actele fiscale;
- instanţa de fond a ignorat faptul că facturile fiscale de achiziţii de bunuri şi servicii nu îndeplinesc condiţiile pentru a avea calitatea de documente justificative, nefiind indicaţi furnizorii, ori fiind indicate "firme fantomă", cu sedii fictive, etc., situaţie de fapt care nu a fost infirmată de probele administrate în cauză;
- în ceea ce priveşte deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul, instanţa a acceptat concluzia expertului deşi în cauză se recunoaşte inexistenţa foilor de parcurs, singurele documente justificative în această situaţie;
- referitor la facturile care apar emise de SC P. SRL, deductibilitatea acelor cheltuieli a fost acceptată fără să existe documente justificative legale şi fără să se ţină seama că cele două societăţi erau administrate de aceleaşi persoane, iar în perioada emiterii facturilor SC P. SRL nu avea nici un angajat;
- instanţa de fond nu a ţinut cont că nu au existat documente justificative legale nici în privinţa altor cheltuieli: achiziţii cu materiale de construcţii, echipamente, produse acordate gratuit salariaţilor, poliţe de asigurare de viaţă ale administratorilor, taxe de studii ale asociaţilor, etc.
În concluzie, a cerut admiterea recursului şi modificarea soluţiei adoptate în sensul respingerii acţiunii în întregime.
2.2. SC E.S. SRL a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului şi a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, situaţia reţinută de instanţa de fond fiind fundamentată pe expertiza grafologică efectuată în dosarul de urmărire penală, pe expertiza extrajudiciară şi pe expertiza contabilă care a fost efectuată în cauză.
În concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a soluţiei instanţei de fond.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat, cu alte cuvinte şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Decizia de impunere nr. 4688 din 20 iulie 2006 emisă în baza constatărilor consemnate în Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 17 iulie 2006, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii comerciale reclamante în sumă totală de 992.131 lei, constând în:
- 307.308 lei impozit pe profit; plus 241.058 lei majorările de întârziere aferente;
- 261.339 lei taxă pe valoarea adăugată, plus 182.426 lei majorările de întârziere aferente.
Inspecţia fiscală s-a realizat la sesizarea Gărzii Financiare - Comisariatul Regional Prahova care, la data de 19 decembrie 2005, a sesizat şi organele de urmărire penală împotriva administratorului R.G. şi contabilului A.A. ai SC E.S. SRL pentru faptul că au înregistrat în evidenţele contabile operaţiuni contabile care au la bază facturi fiscale ce nu prezintă elemente de autenticitate, emise de firme "fantomă", având caracter fictiv, ceea ce a prejudiciat bugetul de stat.
Din raportul de inspecţie fiscală rezultă că organele de inspecţie au constatat următoarele:
1. În perioada ianuarie 2001 - octombrie 2005 în evidenţa contabilă a SC "E.S." SRL Ploieşti au fost identificate facturi fiscale de achiziţie în valoare totală de 1.366.497 lei, din care 1.148.314 lei reprezintă valoare fără TVA şi 218.183 lei reprezintă TVA, facturi care nu au avut la baza operaţiuni reale şi pentru care nu au fost prezentate documente justificative. Organele de inspecţie fiscală au constatat că aceste facturi fiscale nu constituie documente justificative în sensul prevederilor art. 6 din H.G. nr. 831/1997, întrucât:
a) Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 1.258.497 lei din care 1.057.558 lei valoare fără TVA şi 200.939 lei valoare TVA, care nu au avut la bază operaţiuni reale:
- Societăţile consemnate la rubrica "Furnizor" nu există. Exemplu: furnizorul; SC "S.C." SRL Constanţa înscris în Factura fiscală seria CTTUL nr. 9834553 din 17 august 2001 nu figurează în baza de date a D.G.F.P. Constanţa, conform datelor transmise de aceasta instituţie prin adresa nr. 2421 din 28 aprilie 2006, înregistrată la A.C.F. Prahova sub nr. 2880 din 05 mai 2006.
Facturile fiscale de aprovizionare nu figurează în baza de date a direcţiilor generale a finanţelor publice sau aparţin altor societăţi decât cele înscrise la rubrica "Furnizor. Exemplu: Factura fiscală seria BASV nr. 20019115 din 27 iunie 2001 emisa de SC "C.P.I." SRL Bucureşti nu figurează în baza de date a D.G.F.P. Bucureşti, conform datelor transmise de aceasta instituţie prin adresa nr. 8167 din 07 aprilie 2006, înregistrata la A.C.F. Prahova sub nr. 2389 din 13 aprilie 2006; factura fiscala seria BACR nr. 5069701 din 09 martie 2003 având înscris ca furnizor SC "F.C." SRL Bucureşti aparţine în fapt SC "P.R." SRL Bucureşti.
Facturile fiscale nu conţin elementele de securitate, respectiv la aplicarea markerului hârtia nu se colorează în culoarea verde, iar analiza cu raze UV nu evidenţiază prezenţa melanjului în structura hârtiei. Exemplu: Factura fiscală seria BVDT nr. 1024404 din 07 ianuarie 2005 având înscris ca furnizor SC "F.D." SRL Bucureşti.
Facturile fiscale aparţin unor societăţi de tip "fantomă", cu sediul declarat fictiv şi care nu au desfăşurat activitate. Exemplu: furnizorul SC "S.C.Z." SRL Ploieşti nu a fost identificat la sediul social declarat, nu a depus declaraţii de impozite şi taxe, deconturi privind TVA, bilanţuri contabile aferente exerciţiilor financiare.
Referitor la decontarea acestor operaţiuni comerciale, se precizează ca aceasta s-a realizat în numerar, în baza unor chitanţe false. Exemplu: Chitanţa seria BAFR nr. 56542646 emisa de furnizorul SC "C.P.I." SRL Bucureşti nu figurează în baza de date a D.G.F.P. Bucureşti. Se precizează, de asemenea, ca au fost identificate plaţi către furnizori fără a avea la baza documente justificative, conform registrului de casa.
b) Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 108.000 lei, din care 90.756 lei valoare fără TVA şi 17.244 lei valoare TVA, pentru care nu au fost prezentate documente justificative:
Organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada 2001 - 2005 societatea comerciala a decontat lunar prin viramente bancare suma totală de 108.000 lei RON în baza facturilor fiscale seria PHACB nr. 5756851 din 08 noiembrie 2001 şi nr. 5756852/04.2002 emise de către furnizorul SC "P." SRL Ploieşti - societate având aceiaşi administratori ca şi societatea beneficiara "E.S." SRL, facturile având înscrisă menţiunea "contravaloare contract nr. 94 din 24 mai 2001". Societatea verificată nu a justificat realitatea şi natura serviciilor înscrise în cele două facturi, nefiind prezentat la control Contractul nr. 94 din 24 mai 2001, situaţii de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente justificative.
Având în vedere cele prezentate mai sus la lit. a) şi b), în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi ale art. 21 alin. (4) lit. f) şi m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cheltuielile în sumă totală de 1.148.314 lei (1.057.558 lei + 90.756 lei) au fost considerate ca nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil, rezultând o diferenţă de impozit pe profit stabilită suplimentar în sumă totală de 250.086 lei (227.397 lei + 22.689 lei), aferent căreia au fost calculate accesorii în sumă totală de 192.288 lei.
De asemenea, conform prevederilor art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, ale art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi ale art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele de inspecţie fiscală nu au acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 218.183 lei (200.939 lei + 17.244 lei), devenită TVA de plată, aferentă căreia au fost calculate accesorii în sumă totală de 159.781 lei.
2) În urma inspecţiei fiscale au fost reţinute, de asemenea, o serie de abateri de la normele Ministerului Finanţelor Publice referitoare la modul de constituire a impozitului, pe profit şi TVA.
a) Astfel, în ceea ce priveşte stabilirea profitului impozabil şi a impozitului pe profit în perioada 2001 - 2005, s-a constatat ca în mod eronat societatea comercială a considerat ca şi cheltuieli deductibile fiscal la calculul profitului impozabil sumă totală de 237.803 lei, din care:
- 149.475 lei - cheltuieli înregistrate fără a avea la baza documente justificative, nedeductibile conform art. 4 alin. (6) lit. m) şi r) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
- 32.358 lei - cheltuieli cu masa servită şi produse alimentare acordate cu titlu gratuit salariaţilor, în condiţiile în care societatea a acordat cheltuieli cu diurna, nedeductibile conform art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata şi art. 9 alin. (7) lit. r) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit;
- 26.471 lei - cheltuieli cu combustibilul nejustificate, nedeductibile conform art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
- 20.958 lei - cheltuieli cu poliţele de asigurare de viaţă ale administratorilor şi taxele de studii ale asociaţilor, nedeductibile conform art. 4 alin. (6) lit. j) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata, art. 9 alin. (7) lit. p) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
- 7.874 lei - cheltuieli stabilite de societate ca nedeductibile fiscal, dar neluate în calcul la stabilirea profitului impozabil, contrar prevederilor art. 8 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata şi art. 13 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit;
- 568 lei - cheltuieli efectuate în avans aferente închirierii unui copiator, nedeductibile conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
- 109 lei - cheltuieli cu achiziţia unui aspirator, nedeductibile conform art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De asemenea, s-a constatat ca în mod eronat societatea comercială nu a inclus în baza de impozitare a profitului fiscal suma de 3.361 lei reprezentând contravaloare vânzare imobil, contrar prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata, iar în unele cazuri societatea a facturat cu întârziere avansurile încasate cu consecinţa neincluderii acestora în baza de calcul, contrar prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata şi art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.
Consecinţa fiscală a acestor deficienţe a fost stabilirea suplimentară pentru perioada 2001 - 2005 a unei diferenţe la impozitul pe profit în sumă totală de 57.222 lei, aferent căreia s-au calculat accesorii în sumă totală de 48.770 lei.
b) Referitor la taxa pe valoarea adăugată, s-au constatat următoarele:
- în unele cazuri societatea a încasat avansuri pentru executarea lucrărilor însă facturile fiscale aferente au fost emise cu întârziere, contrar prevederilor art. 24 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 29 lit. b) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi art. 155 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, precum şi cazuri în care societatea a emis facturi fiscale cu întârziere faţă de momentul finalizării lucrărilor executate, contrar prevederilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Consecinţa fiscală a fost calculul accesoriilor pentru perioada cuprinsă între data încasării avansurilor şi data emiterii facturilor fiscale, respectiv între data confirmării de către beneficiar a proceselor verbale de recepţie şi data emiterii facturilor fiscale.
- în luna decembrie 2002 societatea a încasat un avans pentru care nu a emis factura fiscală, contrar prevederilor art. 68 alin. (5) din H.G. nr. 598/2002, la control fiind colectată TVA în sumă de 124 lei RON;
- în perioada 2004 - 2005 societatea a achiziţionat material lemnos pentru realizarea lucrărilor, fără a evidenţia TVA în jurnalele de vânzări şi nici în decontul privind TVA, contrar prevederilor art. 1601 din Legea nr. 571/2003, la control fiind colectată suplimentar TVA în sumă de 714 lei;
- s-a dedus eronat TVA deductibilă în sumă de 35.625 lei fără a avea la bază documente justificative, fiind încălcate prevederile art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi art. 145 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
- s-a dedus eronat TVA deductibilă în sumă de 6.693 lei aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii care nu au fost utilizate în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii (bonuri alimentare puse la dispoziţia salariaţilor în mod gratuit, achiziţie de carburanţi, achiziţiei unui aspirator, depăşirea cheltuielilor de protocol, cheltuieli efectuate în avans cu închirierea unui copiator), fiind încălcate prevederile art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi art. 145 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel, pentru perioada 2001 - 2005 s-a stabilit suplimentar TVA de plata în sumă totală de 43.156 lei (838 lei TVA colectata suplimentar + 42.318 lei TVA deductibilă pentru care nu s-a acordat drept de deducere), aferent căreia s-au calculat accesorii în sumă totală de 22.645 lei.
Soluţionarea contestaţiei fiscale formulate de societatea comercială reclamantă a fost suspendată prin Decizia nr. 232 din 22 noiembrie 2006, pe durata efectuării urmăririi penale împotriva conducerii SC E.S. SRL.
Prin Ordonanţa nr. 8577/P/2005 din 6 noiembrie 2009 adoptată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi pentru infracţiunea prevăzută la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, de punere în circulaţie a unor documente cu regim special falsificate, reţinându-se că expertiza criminalistică grafoscopică, în urma expertizării a 17 facturi alese aleatoriu dintre facturile puse la dispoziţie, a ajuns la concluzia că învinuiţii nu au scris acele documente.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 7 din Legea nr. 241/2005 şi continuarea cercetărilor în vederea identificării autorului/autorilor faptei.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, procurorul a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, de câte 1.000 lei amendă pentru fiecare dintre cei doi învinuiţi, reţinând că faptele acestora nu prezintă pericolul social al unor infracţiuni [art. 10 lit. b1) C. proc. pen.].
Ca urmare a finalizării urmăririi penale, soluţionarea contestaţiei fiscale a fost reluată, fiind emisă Decizia nr. 152 din 9 iunie 2010, contestaţia fiind respinsă ca nemotivată în ceea ce priveşte suma totală de 171.793 lei constând din:
- 57.222 lei impozit pe profit, plus 48.770 lei majorări de întârziere aferente şi
- 43.156 lei TVA, plus 22.645 lei majorările de întârziere aferente.
În considerentele Deciziei nr. 152/2010 organul fiscal reţine că societatea comercială aduce critici, în cadrul contestaţiei, doar cu privire la suma totală de 820.338 lei, în privinţa căreia organul fiscal a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Instanţa de fond, admiţând în parte acţiunea, a reţinut că societatea comercială datorează bugetului de stat, ca obligaţii fiscale suplimentare pentru perioada ianuarie 2011 - octombrie 2005, doar sumele de 21.408 lei impozit pe profit, plus 9.516 lei majorări de întârziere aferente şi 4.411 lei TVA, plus 5.706 lei majorări de întârziere, preluând astfel concluziile expertului contabil.
Analizând considerentele soluţiei adoptate, instanţa de recurs observă că instanţa de fond a respins cererea privind administrarea unei probe cu expertiza tehnică în construcţii, apreciind în mod judicios că dezlegarea cauzei trebuie făcută în raport cu documentele financiar contabile depuse de părţi şi cu raportul de expertiză contabilă.
Totodată, mai rezultă că instanţa de fond, preluând întocmai concluziile expertului contabil, a omis să analizeze constatările şi concluziile organelor fiscale pe care le-a înlăturat, implicit, în mod nemotivat, deşi societatea comercială în susţinerile sale nu a negat realitatea constatărilor respective, ci doar a căutat să le explice, susţinând că operaţiunile economice au fost reale, chiar dacă documentele folosite/întocmite nu satisfăceau cerinţele legale.
De altfel, aşa cum s-a arătat, chiar şi organele de urmărire penală au reţinut existenţa faptelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2006 pentru combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale, dar au apreciat că acestea nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, aplicându-le sancţiuni administrative celor doi învinuiţi conducători ai societăţii comerciale, care nu au fost contestate.
Este adevărat că în privinţa infracţiunii prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, organele de urmărire penală au dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi, reţinând doar că infracţiunea nu a fost comisă de către aceştia, motiv pentru care au dispus disjungerea şi continuarea şi continuarea cercetărilor pentru identificarea făptuitorului/făptuitorilor de către organele poliţiei judiciare.
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că în cauză nu s-a făcut proba contrară în ceea ce priveşte constatările Gărzii Financiare şi ale organelor de inspecţie fiscală, societatea comercială procedând la deducerea unor cheltuieli în lipsa documentelor justificative legale.
Astfel, rezultă că facturile fiscale de achiziţie a bunurilor şi serviciilor menţionate în anexa nr. 1.1. la raportul de inspecţie fiscală, nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru beneficiarul SC E.S. SRL, conform H.G. nr. 831/1997, cu modificările şi completările ulterioare Legii contabilităţii nr. 82/1991 republicată, O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece nu se cunoaşte care sunt furnizorii reali ai bunurilor înscrise în aceste facturi.
În urma verificărilor încrucişate efectuate de organele fiscale s-a stabilit ca facturile fiscale de achiziţie în valoare totală de 1.258.497 lei din care 1.057.558 lei valoare fără TVA şi 200.930 lei valoare TVA sunt false, întrucât societăţile a căror denumire este consemnata la rubrica "Furnizor" nu exista (nu figurează în bazele de date ale organelor fiscale), sau facturile fiscale de aprovizionare nu au fost emise de societăţile agreate de Ministerul Finanţelor Publice (seria şi numărul documentelor nu figurează în bazele de date ale organelor fiscale), sau facturile fiscale de aprovizionare nu conţin elementele de securitate obligatorii, sau facturile fiscale au fost emise de societăţi de tip "fantoma", cu sediul declarat fictiv şi care nu au desfăşurat activitate.
Chiar dacă operaţiunile au fost reale, cum susţine societatea contestatoare - deşi o operaţiune reală implica cunoaşterea celor două părţi care participa la efectuarea acesteia, şi nu doar a unei singure părţi - beneficiarul, aşa cum este cazul de fata, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi Codul fiscal prevăd acordarea dreptului de deducere pentru beneficiar doar dacă facturile fiscale sunt întocmite "de către o persoana impozabila înregistrata ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată". Or, aşa cum am arătat mai sus, nu se cunosc adevăratele societăţi furnizoare, deci nu se poate afirma că acestea sunt persoane impozabile, plătitoare de TVA.
De asemenea, facturile fiscale nu îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 155 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003, în sensul că nu se cunoaşte care este numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al societăţilor furnizoare, întrucât furnizorii înscrişi în facturi nu sunt cei reali.
Rezultă astfel că SC "E.S." SRL Ploieşti nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA (19%) pentru suma de 200.939 lei înscrisa în facturile fiscale menţionate în anexa 1.1. la Raport, în valoare totală de 1.258.497 lei, întrucât nu a fost îndeplinită condiţia ca furnizorii să fie persoane impozabile, înregistrate ca plătitori de TVA, conform prevederilor art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată şi art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pentru aceleaşi motive, şi impozitul pe profit stabilit la control şi contestat în sumă totală de 227.397 lei (25% şi 16%) este legal datorat de societate bugetului de stat, întrucât facturile fiscale menţionate în anexa 1.1 la raportul de inspecţie fiscală nu reprezintă documente justificative de înregistrare în evidenţa contabilă a cheltuielilor în sumă totală de 1.057.558 lei RON, deci aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal, conform prevederilor art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 publicată în M. Of. al României, Partea I, Nr. 732/30.10.2007, s-a pronunţat în sensul că: "Taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA".
Referitor la facturile seria PHACB nr. 5756851 din 08 noiembrie 2001 şi nr. 5756852/04.2002 în valoare totală de 108.000 lei RON din care 90.756 lei valoare fără TVA şi 17.244 lei TVA emise de SC "P." SRL Ploieşti, prin O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, în vigoare la data înregistrării în contabilitate a facturilor, s-a stabilit obligativitatea dovedirii de către beneficiar a necesităţii efectuării cheltuielilor cu prestările de servicii executate de terţi, precum şi faptul că serviciile sa fie efectiv prestate, justificând aceasta prin contract scris şi posibilitatea verificării prestatorilor în legătură cu natura serviciilor prestate.
Astfel, întrucât pentru achiziţiile de servicii înscrise în cele două facturi, respectiv "contravaloare Contract nr. 94 din 24 mai 2001" societatea nu a prezentat situaţii de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente din care sa rezulte natura acestora şi prestarea efectivă a serviciilor, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) lit. r) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cheltuielile în sumă totală de 90.756 lei sunt nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil, iar societatea datorează bugetului de stat impozit pe profit în sumă de 22.689 lei.
Organele de inspecţie fiscala au efectuat o verificare încrucişată la prestatorul SC "P." SRL, constatând ca societatea prestatoare este administrată de aceleaşi persoane ca şi societatea beneficiară, iar evidenţa contabilă nu a fost prezentată la control, cu motivaţia ca reprezentantul societăţii nu găseşte actele şi documentele solicitate.
De asemenea, art. 19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată precizează ca orice persoana impozabila înregistrata ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată are dreptul să deducă TVA achitată pentru prestările de servicii care i-au fost prestate de o altă persoană impozabilă, dacă serviciile achiziţionate sunt utilizate în folosul operaţiunilor sale taxabile, însă, societatea contestatoare nu a făcut dovada ca serviciile achiziţionate de la SC "P." SRL Ploieşti au fost efectiv prestate, întrucât nu au fost prezentate situaţii de lucrări emise de societatea prestatoare, iar societatea prestatoare nu a putut fi verificata în legătură cu natura serviciilor prestate, astfel că în mod corect organele de inspecţie fiscala nu au acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 17.244 lei înscrisă în cele două facturi.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, urmând ca recursul să fie admis şi, pentru considerentele de mai sus, acţiunea să fie respinsă în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova împotriva Sentinţei nr. 285 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5076/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5080/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
