ICCJ. Decizia nr. 5080/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5080/2012
Dosar nr. 3024/115/2010*
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea introdusă pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul Ş.A.O. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap, a solicitat anularea Deciziei nr. 4829 din 19 mai 2010 emisă de pârât, constatarea faptului că din cauza afecţiunilor, în anul 2010 se încadra la handicap boala G40, deficienţă funcţională gravă, obligarea pârâtului la plata cuantumului indemnizaţiei lunare raportat la handicap boala G40 deficienţă funcţională gravă, începând cu luna martie 2010 şi până în luna iunie 2011 plus dobânda legală calculată până la data plăţii efective, obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de handicap (tip alocaţie) care constă în diferenţa dintre cuantumul pentru adultul cu handicap accentuat şi adultul cu handicap grav, începând cu luna martie 2010 şi până în luna iunie 2011, plus dobânda legala calculata până la data plăţii efective, iar în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata unor daune morale/compensaţii către reclamant în cuantum de 50.000 lei.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca valabilă a Deciziei Comisiei Superioare nr. 4829 din 19 mai 2010.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 272 din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Timişoara a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul Ş.A.O. împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, a anulat Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010 emisă de pârât şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a contravalorii indemnizaţiei pentru persoană adultă cu handicap grav care i s-a cuvenit pentru perioada 24 martie 2010 - 3 mai 2011, cu dobânzi legale până la plata efectivă, respingând în rest acţiunea precizată şi obligând pârâtul la 1.000 lei cheltuieli de judecată parţiale faţă de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap prin Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a constatat că reclamantul Ş.A.O. a fost legal încadrat prin certificatul nr. 1196 din 24 martie 2010 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Caraş-Severin, în gradul de handicap accentuat, cu diagnosticul clinic "Cod boala G 40; G 81", astfel că s-a respins contestaţia acestuia formulată împotriva respectivului certificat.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că în luna martie 2011, pârâtul a emis o nouă Decizie de încadrare în grad de handicap, cu nr. 7035 din 29 iunie 2011, prin care, a admis contestaţia acestuia împotriva certificatului nr. 1414 din 3 mai 2011 şi a dispus încadrarea în gradul de handicap "grav", "Cod boala G 40; G 81, cod handicap 1", conform criteriilor medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al MMFES şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., cu termen de revizuire luna mai 2012.
Judecătorul fondului, având în vedere că reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav prin Decizia nr. 7035 din 29 iunie 2011 pe baza aceloraşi criterii medicale, a constatat că Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010, atacată în cauză, este nelegală, emiţându-se cu încălcarea Ordinului nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.S. şi Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., aşa cum rezultă şi din consemnarea de către pârât, a aceluiaşi diagnostic şi anume "Cod boală G 40, G 81".
Totodată, Curtea de apel, urmare a încadrării greşite prin decizia contestată, a apreciat ca se impune obligarea pârâtului la plata acestei indemnizaţii faţă de reclamant, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, pentru perioada 24 martie 2010 - 03 mai 2011, reprezentând intervalul pentru care a fost emisă decizia anulată.
În ceea ce priveşte cererea pentru acordarea de dobânzi legale, prima instanţă constatat, conform art. 2 din O.G. nr. 9/2000, că se impune obligarea pârâtului şi la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, până la plata efectivă a acestuia.
Referitor la cererile privind cuantumul indemnizaţiei lunare şi daunele morale în sumă de 50.000 lei, instanţa de fond a constatat că acestea sunt neîntemeiate întrucât reclamantul nu şi-a motivat în fapt, nici acţiunea iniţială nici cea precizată, în sensul că nu a evidenţiat în concret în ce a constat suferinţa sa morală, iar cuantumul concret al indemnizaţiei lunare pentru persoane adulte cu handicap este prevăzut prin art. 58 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 448/2006.
În fine, Curtea de apel a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parţiale faţă de reclamant, reprezentând o parte din onorariul de avocat.
3. Recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi
Pârâtul a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Sentinţa recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa de fond l-a încadrat pe reclamant în gradul grav de handicap, face trimitere numai la Decizia nr. 7035/2011.
Decizia nr. 7035/2011 nu este incidentă asupra situaţiei intimatului din luna mai 2010, deoarece este ulterioară.
3.2. Instanţa de fond nu prezintă şi analizează temeiurile legale în materie, cu referire nemijlocită la dispoziţiile Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P.
3.3. Instanţa de fond foloseşte motive străine de natura cauzei atunci când face trimitere exclusiv la Decizia nr. 7035 din 29 iunie 2011, rezultând o nemotivare în drept a anulării Deciziei nr. 4829/2010.
Potrivit Cap.VI Evaluare grad de handicap în disfuncţiile activităţii corticale din ordinul comun au acces la încadrarea în grad de handicap grav cu asistent personal, solicitanţii care prezintă crize, episoade subintrante de epilepsie şi/sau tulburări psihice grave, tip psihoză epileptică ce pun în pericol viaţa persoanei în cauză şi anturajul ei.
Din actele dosarului rezultă că intimatul-reclamant prezintă crize epileptice parţiale însoţite de tulburări neurologice care sunt reţinute în forma de disfuncţionalitate accentuată.
3.4. Instanţa de fond a stabilit în mod eronat obligarea M.M.F.P.S. la plata diferenţelor de indemnizaţie stabilite prin hotărârea recurată. Au fost încălcate dispoziţiile art. 58 alin. (11) din Legea nr. 448/2006 republicată, conform căreia indemnizaţiile prevăzute de art. 58 alin. (4) se plătesc de către Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.
În ceea ce priveşte obligarea recurentului la plata dobânzii legale, instanţa de fond nu a observat că O.G. nr. 9/2000 era abrogată la data de 17 aprilie 2012, când s-a pronunţat sentinţa.
3.5. Recurentul solicită şi înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, plata nu este nedatorată, neexistând culpă procesuală.
4. Apărările formulate de intimatul-reclamant Ş.A.O.
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, ţinându-se seama de împrejurarea că, începând cu anul 2005, intimatul a fost încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, iar codul bolii a fost acelaşi, respectiv G40.
Se mai arată că în prezent, încadrarea în gradul grav de handicap cu asistent personal, este definitivă, urmare a emiterii certificatului nr. 1608 din 29 mai 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1.1. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întrunit, hotărârea recurată este motivată atât în fapt cât şi în drept.
Judecătorul fondului a reţinut în mod corect că în baza aceloraşi acte medicale, nejustificat şi nemotivat, certificatul nr. 1196 din 24 martie 2010 şi Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4829 din 19 mai 2010 au schimbat diagnosticul deficienţei funcţionale din deficienţă funcţională gravă cu asistent personal, în deficienţă funcţională accentuată.
Actul administrativ atacat nu a arătat motivul pentru care, deşi din anul 2005, reclamantul era încadrat în gradul de handicap grav, pentru anul 2010 s-a dispus o altă încadrare.
Se observă că actele medicale confirmă cele susţinute de reclamant, mai mult, codul bolii este acelaşi - G40.
În mod firesc, instanţa de fond, având şi încadrarea ulterioară a reclamantului pentru anul 2011 ca fiind în gradul grav de handicap cu asistent personal, a realizat un raţionament corect, a ajuns la concluzia că Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010 este nelegală şi a dispus anularea acesteia.
În calea de atac a recursului, emiterea certificatului nr. 1608 din 29 mai 2012 prin care reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav cu asistent personal, termen de valabilitate - permanent, întăreşte legalitatea soluţiei adoptate în prima instanţă şi constatarea că, sub acest aspect, motivul de recurs este nefondat.
1.2. Sentinţa este nelegală sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind plata diferenţei între indemnizaţia pentru handicap accentuat şi cea pentru handicap grav.
Prima instanţă a ignorat dispoziţiile art. 58 alin. (11) din Legea nr. 448/2006, care prevăd că indemnizaţiile prevăzute de art. 58 alin. (4) se plătesc de către Direcţiile generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, în speţă, Caraş-Severin.
Hotărârea atacată a obligat în mod nelegal M.M.F.P.S. la plata acestei indemnizaţii.
Instanţa de fond avea obligaţia, în virtutea rolului activ, să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză, citării în proces a autorităţii ce are competenţa, potrivit legii, să plătească indemnizaţia solicitată.
În ceea ce priveşte obligarea recurentului-pârât la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000, raţionamentul este acelaşi, recurentul nu are competenţa să plătească obligaţia principală, pe cale de consecinţă, nu poate plăti nici accesoriile datorate.
Instanţa de fond este datoare să verifice dacă O.G. nr. 9/2000 este aplicabilă în cauză, precum şi consecinţele abrogării acestui act normativ.
1.3. Motivele de recurs referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată la prima instanţă sunt nefondate, pârâtul-recurent căzând în pretenţii, conform art. 274 C. proc. civ.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul, a se casa în parte sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind diferenţa indemnizaţiei pentru handicap grav şi a se trimite cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeaşi instanţă.
Se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi împotriva Sentinţei nr. 261 din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind diferenţa indemnizaţiei pentru handicap grav şi trimite cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeaşi instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5079/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5134/2012. Contencios → |
|---|
