ICCJ. Decizia nr. 5144/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5144/2012
Dosar nr. 1232/54/2009
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta L.A. a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i plătească în continuare indemnizaţia bănească acordată prin Decretul nr. 410/1985.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin art. 13 din Decretul nr. 410/1985 i-a fost acordată o indemnizaţie bănească de 400 lei/lună, cu începere de la 01 ianuarie 1986, pentru naşterea a 5 copii, din care 4 în viaţă, că, potrivit art. 20 din acelaşi decret, indemnizaţia i-a fost acordată "pe tot timpul vieţii, indiferent de natura şi nivelul veniturilor, ori de alte alocaţii sau ajutoare, pe care le primesc", iar din luna mai 1990 plata acestei indemnizaţii a încetat în mod nelegal.
Reclamanta a arătat că ulterior, ca urmare a demersurilor efectuate, i s-a comunicat că indemnizaţia nu a mai fost achitată deoarece art. 18-27 din Decretul nr. 410/1985 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995.
Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii.
Reclamanta L.A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995, arătând că au fost încălcate principiile neretroactivităţii legilor şi cel al dreptului câştigat, inserate în art. 15 alin. (1) şi (2) din Constituţie precum şi art. 49 din Constituţie, potrivit cu care nici chiar o restrângere a drepturilor cetăţenilor nu poate opera decât în situaţii strict delimitate, din care nici unul nu se regăseşte în speţă.
De asemenea, reclamanta a mai susţinut că a fost încălcat şi art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului, potrivit cu care orice persoană fizică sau juridică îl are la respectarea drepturilor sale.
Prin punctul de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate formulată în cauză la data de 30 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995 a solicitat să se constate şi să se admită excepţia inadmisibilităţii cererii, deoarece aceasta priveşte o lege ce a fost abrogată prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 416/2001.
Prin încheierea din 30 noiembrie 2009 a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995 şi a fost suspendată soluţionarea cauzei până la soluţionarea excepţiei. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 15 noiembrie 2011 excepţia invocată a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin Sentinţa nr. 485/2011 din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta L.A. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că decretul nr. 410/1985, pe ale cărui prevederi şi-a întemeiat reclamanta pretenţiile, a fost abrogat parţial prin Legea nr. 67/1995, lege abrogată ulterior prin art. 35 pct. 1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Instanţa de fond a reţinut că abrogarea unui act normativ îl lipseşte de efecte pe acesta de la momentul abrogării, precum şi pe viitor, chiar dacă ulterior legea de abrogare a actului normativ a fost ea însăşi abrogată, aşa cum este şi în cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului că prin abrogarea acestui drept la indemnizaţie, drept câştigat pe viaţă, ar fi încălcat şi art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece respectivul drept are caracterul unui bun, Curtea a arătat că instanţele naţionale nu pot interpreta Convenţia şi sfera de aplicare a acesteia fără a exista o jurisprudenţă a Curţii în acest sens, ci pot doar aplica jurisprudenţa existentă la situaţii similare din statul respectiv, iar până la data pronunţării sentinţei Curtea de la Strasbourg nu a fost sesizată şi nu s-a pronunţat în speţe care să pună în discuţie o situaţie similară celei deduse judecăţii.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că există o distincţie între drepturile băneşti recunoscute irevocabil prin hotărâri judecătoreşti, caz în care jurisprudenţa CEDO este constantă în a stabili că aceste drepturi reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional şi drepturile băneşti nerecunoscute irevocabil prin hotărâri judecătoreşti, dar pentru care Curtea a considerat că există totuşi, în anumite condiţii, o încălcare a dreptului de proprietate consacrat de Convenţie.
S-a mai reţinut că Jurisprudenţa CEDO statuează că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu şi că trebuie avută în vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie, marjă considerată de instanţă că este mai mare atunci când necesitatea intervenţiei statului rezultă din consecinţele pe care criza economică internaţională le produce asupra deficitului bugetar.
Instanţa a apreciat că, faptul că prin art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995 indemnizaţia pentru mamele cu mai mulţi copii prevăzută de art. 13 din Decretul nr. 410/1985 a fost abrogată, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor de asistenţă socială şi nu încalcă dreptul la respectarea şi protecţia bunurilor, consacrat de art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se întemeiază în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 din Constituţia României în raport de efectele abrogării art. 18-27 din Decretul nr. 419/1985 privind alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru copii.
Se arată că efectele abrogării acestui act normativ prin Legea nr. 67/1995 nu poate avea efect asupra ajutorului „pe viaţă” acordat mamelor care au născut şi îngrijit 3 copii până la vârsta de 18 ani.
Recurenta arată că a beneficiat în perioada 1986-1994 de plata indemnizaţiei de 400 lei/lună, fiind încetată nelegal şi abuziv plata, în continuare a acestei indemnizaţii.
Se arată că prin efectele sistării, cu caracter retroactiv i-au fost încălcate recurentei drepturi recunoscute de lege, fiind încălcate dispoziţiile art. 15 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul Adiţional la CEDO.
La dosar intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare în care solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză în mod corect, prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii a recurentei astfel cum a fost formulată.
În cauză recurenta, în calitate de persoană pretins vătămată nu are un drept recunoscut de lege vătămat. Aceasta deoarece indemnizaţia de care a beneficiat conform art. 18 din Decretul nr. 410/1985 cu începere de la 1 ianuarie 1986 nu reprezintă o indemnizaţie „pe viaţă” în baza art. 20 din acelaşi act normativ.
Acest drept i-a fost încetat, în mod legal, prin efectul abrogării art. 18-27 din Decretul nr. 410/1985 prin Legea nr. 67/1995. Pe cale de consecinţă din 1996 recurenta nu a mai beneficiat de acest drept, care a încetat prin abrogarea expresă a acestor dispoziţii legale.
În perioada 1996-16 aprilie 2009, data formulării acţiunii pe rolul Curţii de Apel Craiova recurenta nu a beneficiat de acest drept şi a rămas într-o pasivitate nejustificată din punct de vedere al interesului propriu declarat.
În cauză nu poate fi reţinută încălcarea Protocolului nr. 1 din CEDO, deoarece statul naţional beneficiază de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte emiterea de acte normative care privesc drepturi reglementate în regimul comunist. Nu se poate reţine ideea că dreptul pretins este „pe viaţă” în condiţiile în care prin Legea nr. 67/1997 dispoziţiile art. 18-27 au fost abrogate expres, neexistând în cauză existenţa unor drepturi recunoscute de lege.
Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 232 din 15 noiembrie 2011.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.A. împotriva Sentinţei nr. 485/2011 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5139/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 6314/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
Citește mai mult
atunci ati abrogat aceasta lege care voua nu va dadea nici un avantaj. Dar in schimb ati dat o Alta lege cu dedicatie:”Legea pensiilor speciale”, care este o lege discriminatorie, inventand o categorie de oameni “speciali” din care multi faceti parte.De altfel, multe legi si ordonante le dati ca sa va fie voua favorable. Din pacate nu vom auzi pe nici unul dintre politicieni sa sauna:” NImic pentru mine, totul pentru Tara si popor!” Este trist!