ICCJ. Decizia nr. 668/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 668/2012

Dosar nr.385/54/2011

Şedinţa publică din 9 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 februarie 2011, sub nr. 385/54/2011, reclamanţii P.L., P.B. şi P.C.L. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să emită şi să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 522/N/2001 situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Dispoziţia nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Mun. Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 522/N/2001, situat în Craiova. Dispoziţia nr. 7235 a rămas definitivă, astfel încât aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia. Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12934/CC, însă până la data sesizării instanţei nu a fost soluţionat.

La data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa nr. 207 din 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.L., P.B. şi P.C.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit situat în Craiova, jud. Dolj.

A respins celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunţându-se la data de 30 martie 2006.

În raport cu data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii (16 februarie 2011) au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecinţă, a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziţiei nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Curtea a considerat că în speţă s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Noţiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică şi respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a unei cauze.

Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful 1 din CEDO cuprinde şi durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei.

Împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanţilor.

A reţinut Curtea că în speţa de faţă prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care s-a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor de aproximativ 10 ani creează reclamanţilor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea a înlăturat apărarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acţiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamanţi şi până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În acest context instanţa de fond a apreciat că Adresa nr. 12934/CC din 09 martie 2011 emisă de pârâtă ulterior promovării acţiunii se apreciază a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.

Curtea a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

S-a reţinut ca neîntemeiat şi capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen de 90 de zile pentru emiterea titlului de despăgubire, în raport cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică, obligată să încheie un act administrativ, trebuie să aducă la îndeplinire această obligaţie.

2. Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin cererea introductivă de instanţă, cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanţii au chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce o veţi pronunţa, să obligaţi pârâtele să emită şi să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, cu plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a criticat sentinţa în sensul că, în mod greşit prima instanţă a admis cererea în lipsa unor înscrisuri din dosar, absolut necesare stabilirii drepturilor.

A menţionat că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape; etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) Capitolul V, Titlul VII, modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007.

Recurenta a susţinut că în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2031/2006, a fost transmis de Primăria municipiului Piteşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 36772/CC.

Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, şi s-a constatat faptul că, acesta trebuie completat cu o identificare în mod clar a imobilului în dispoziţie, precizând atât natura imobilului (teren şi/sau construcţii), cât şi suprafeţele imobilului teren şi/sau construcţie şi/sau anexe.

Referitor la etapa evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiţionată de completarea dosarului cu informaţiile mai sus menţionate.

În ceea ce priveşte aspectul reţinut de instanţa de fond în sensul că a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, a susţinut că jurisprudenţa aceleiaşi instanţe în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii ce susţin aprecierile conform cărora considerentele reţinute de instanţa de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

Recurenta a mai susţinut că soluţia instanţei de fond de a admite acţiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, se poate stabili o obligaţie într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 7235 din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.

Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.

Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 207 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat de GGC - N

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 668/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs