ICCJ. Decizia nr. 679/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 679/2012
Dosar nr.8614/1/2011
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual.
Prin sentinţa civilă nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta R.N.F. împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi pe cale de consecinţă a aplicat conducătorului instituţiei pârâte amendă de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie; totodată a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100 RON pe zi de întârziere, începând cu data de 14 februarie 2011 şi până la data când se vor executa întocmai şi în întregime obligaţiile dispuse prin Sentinţa nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea şi Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Î.C.C.J., s-a dispus anularea în totalitate a Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea reclamantei în funcţia de inspector şef adjunct relaţii de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de 25 mai 2009.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de inspector şef adjunct relaţii de muncă pentru perioada 25 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor plăţilor aferente privind contribuţiile datorate statului, CAS, CASS, impozit, şomaj etc, să i se completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă şi în specialitate, precum şi la asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din funcţia publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condiţiilor necesare în vederea reluării activităţii în cadrul I.T.M. Bihor şi asigurarea condiţiilor pentru urmarea cursurilor de perfecţionare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de perfecţionare aprobat de Inspecţia Muncii.
Instanţa de fond a reţinut că, în urma rămânerii irevocabile a hotărârii a fost emis Ordinul nr. 985 din 15 februarie 2011, la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege mei sus indicat. Art. 2 din dispozitivul acestui ordin o vizează pe reclamantă şi preluându-se cele dispuse prin hotărârea judecătorească se ordonă ca reclamanta să fie reintegrată în funcţia anterior deţinută în cadrul I.T.M. Bihor indicându-se gradul, clasa de salarizare şi salariul lunar. Art. 3 din acelaşi ordin prevede ca reclamantei să i se plătească drepturile salariale restante cu începere de la data de 25 mai 2009 şi până la data reluării efective a activităţii.
Ulterior, în temeiul ordinului menţionat s-a emis de către Inspectorul general de stat din cadrul Inspecţiei Muncii - instituţie aflată în subordinea ministerului pârât - Decizia nr. 515 din 3 iunie 2011, din cuprinsul căreia rezultă explicit că abia cu începere de la data de 7 iunie 2011, respectiv după sesizarea instanţei de executare şi după expirarea termenului prevăzut de lege, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia avută conform celor dispuse prin sentinţă şi prin ordinul MMFPS.
A mai reţinut instanţa de fond că Inspectoratul teritorial de Muncă Bihor, instituţie în structura căreia s-a dispus reintegrarea, nu a achitat drepturile băneşti reclamantei, cu motivaţia că deşi a solicitat ministerului, acesta nu a asigurat resursele financiare necesare pentru plata respectivelor drepturi salariale restante.
Totodată, instanţa de fond a considerat că, şi în situaţia în care, s-ar admite ipoteza că pentru reintegrarea reclamantei au fost necesare unele demersuri administrative, ceea ce a făcut posibilă punerea în fapt a acestei măsuri numai cu începere din data de 7 iunie 2011, nu există nicio justificare pentru întârzierea în acordarea drepturilor salariale sau şi a celorlalte obligaţii, o atare întârziere creând în continuare prejudicii materiale şi frustrări reclamantei, care a făcut dovada contractării de credite bancare cu dobândă pentru asigurarea subzistenţei şi pentru suportarea cheltuielilor cu menţinerea sănătăţii, precum şi pentru procedurile de punere în executare, onorarii de executare şi de avocat, legătura de cauzalitate dintre neexecutare şi acestea fiind evidentă.
Împotriva sentinţei civile nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Prin Decizia nr. 4686 din 12 octombrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta R.N., ca nefondată.
Înalta Curte a reţinut că cererea adresată instanţei de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere începând cu data de 13 ianuarie 2011 şi până la executarea întocmai şi în întregime a obligaţiilor stabilite în sarcina autorităţii pârâte.
Titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă este Sentinţa civilă nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru ca sancţiunea pecuniară de 20% din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorităţii publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Or, în speţă, recurentul a făcut, în termen legal, toate demersurile necesare pentru reintegrarea reclamantei; faptul că reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere s-a făcut abia începând cu data de 7 iunie 2011, datorită derulării unor operaţiuni administrative necesare vacantării respectivei funcţii publice, nu poate conduce la reţinerea unei atitudini culpabile în sarcina conducătorului autorităţii publice pârâte în sensul art. 24 din LCA.
Totodată, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că neefectuarea plăţii despăgubirilor şi a daunelor morale poate fi sancţionată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte cu rigoare sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii amenzii.
Din conţinutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că obligaţiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancţiunii amenzii, sunt obligaţii de "a face", adică a unor obligaţii de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverinţă sau un înscris sau să se efectueze o operaţiune administrativă, obligaţii ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ţinând seama şi de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică. Aşadar executarea obligaţiilor de a da având ca obiect o sumă de bani nu intră sub incidenţa art. 24 din LCA, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
Procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care ţin de specificul acestei materii, în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor de "a da", trebuie urmată procedura de executare silită reglementată în art. 3711 şi urm. C. proc. civ.
2. Calea extraordinară de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri R.N.F. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând în esenţă că această hotărâre vine în contradicţie cu Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâre pronunţată în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, Decizia a cărei revizuire se solicită este Decizia nr. 4686 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Î.C.C.J, prin care a fost soluţionat litigiul dintre R.N.F. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale având ca obiect cererea reclamantei, formulată în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 de aplicare a sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, autorităţii publice Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere şi obligarea acestei autorităţi la plata, în favoarea reclamantei, de despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere, începând cu data de 13 ianuarie 2011 până în momentul în care va executa toate obligaţiile dispuse prin Hotărârea nr. 158 din 21 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Hotărârea considerată potrivnică de către revizuentă este Sentinţa nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Î.C.C.J.
Prin această hotărâre s-a dispus anularea în totalitate a Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea reclamantei în funcţia de inspector şef adjunct relaţii de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de 25 mai 2009; totodată, a fost obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantei, a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de inspector şef adjunct relaţii de muncă, pentru perioada 25 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor plăţilor aferente privind contribuţiile datorate statului, CAS, CASS, impozit, şomaj etc, să completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă şi în specialitate, precum şi la asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din funcţia publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condiţiilor necesare în vederea reluării activităţii în cadrul I.T.M. Bihor şi asigurarea condiţiilor pentru urmarea cursurilor de perfecţionare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de perfecţionare aprobat de Inspecţia Muncii; a fost dispusă şi obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.
Potrivit dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "(1) Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate."
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca, în privinţa hotărârilor potenţial potrivnice, să fie întrunite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, adică să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect.
În cauză, însă, Curtea reţine că în privinţa hotărârilor potrivnice în opinia revizuenţilor, nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, deoarece: în cele două litigii soluţionate prin deciziile menţionate, nu există identitate de cauză, aşa cum rezultă din cele expuse anterior, în sensul că obiectul primei hotărâri l-a constituit, în esenţă, obligarea autorităţii la reintegrarea reclamantei în funcţia de inspector şef adjunct relaţii de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor şi la plata drepturilor băneşti, în schimb ce obiectul celui de al doilea dosar l-a constituit sancţionarea autorităţii cu amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere şi obligarea la plata de despăgubiri pentru întârzierea în punerea în executare a primei hotărâri, de reintegrare în funcţia deţinută anterior.
Revizuirea fiind o cale de atac de retractare, nu poate fi examinată decât în cadrul şi pentru motivele expres arătate, în cazul de faţă temeiul legal impus de cererea formulată reprezentându-l art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de R.N.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de R.N.F. împotriva Deciziei nr. 4686 din 12 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 674/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 680/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
