ICCJ. Decizia nr. 670/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 670/2012
Dosar nr.2776/2/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 mai 2010, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul Ţ.D.A. solicitând constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa acestuia.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 1577/08 din 6 august 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul B.G., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 113964 (cotă C.N.S.A.S.). În acest dosar, Ţ.D.A. a întocmit documente.
Aşa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/29 din 7 ianuarie 2010, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, pârâtul a avut gradele de locotenent (1982) şi, respectiv, locotenent major (1984, 1986) în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Suceava, Securitatea Oraşului Câmpulung-Moldovenesc.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 24/2008, în raport cu disp. art. 126 alin. (6) din Constituţia României susţinând lipsa competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ care nu poate judeca aspecte sau fapte ce ţin de regulamente sau comandamentele specifice militare.
Totodată pârâtul a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate că, în toată activitatea desfăşurată ca ofiţer cu grad militar, a acţionat legal şi constituţional într-un sistem legiferat, militarizat şi de interes public, pentru siguranţa naţională a statului.
A invocat şi excepţia lipsei de interes, susţinând că reclamantul a promovat prezenta acţiunea fără a face dovada unui mandat expres şi legal asumat de petentul care cere stabilirea ofiţerilor şi subofiţerilor care au lucrat în dosarul 1113964 în conformitate cu disp. art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008.
La termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2011 pârâtul a precizat că nu mai susţine această excepţie, având în vedere depunerea la dosar a cererii înregistrate sub nr. P1577/08 din 16 aprilie 2008 la C.N.S.A.S. prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008, se solicită verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului I 113964.
Prin sentinţa nr. 438 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 24/2008.
A admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul Ţ.D.A. şi a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
A admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale şi a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a apreciat că este admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 24/2008, având în vedere că excepţia are ca obiect o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu a fost constatată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pe fond, instanţa a reţinut că pârâtul a fost angajat al fostei Securităţi, având gradele de locotenent în anul 1982 şi locotenent major în anii 1984 şi 1986 în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Suceava, Securitatea oraşului Câmpulung-Moldovenesc şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Potrivit acestor dispoziţii, lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii şi în această calitate a desfăşurat activităţi de dirijare a informatorilor Securităţii constând în recrutarea acestora, stabilirea sarcinilor ce le revin, aducerea la cunoştinţă a acestor sarcini, analizarea activităţii informatorilor.
Astfel, pârâtul a recrutat un informator în scopul obţinerii unor date despre starea de spirit a navetiştilor din comunele Breaza şi Moldova Suliţa printre care se aflau persoane semnalate că audiau şi colportau ştirile posturilor de radio străine şi a dirijat acest informator pentru obţinerea de informaţii.
De asemenea, în calitate de ofiţer de legătură al unui informator a făcut propuneri de instruire şi verificare a acestuia, având în vedere existenţa unor informaţii referitoare la soţia informatorului, posibil a fi atrasă de eventuali membri ai cultelor neoprotestante.
Informaţiile obţinute de pârât, în calitate de ofiţer de legătură, despre o persoană care primise aprobarea de a pleca în R.F. Germania au fost trimise spre exploatare unui alt ofiţer, pe baza acestor informaţii dispunându-se măsura urmăririi persoanei respective în momentul plecării sale din ţară.
Curtea a constatat că activitatea desfăşurată de pârât a îngrădit următoarele drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice; dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice; dreptul la libertatea religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Susţinerile din întâmpinare referitoare la faptul că activitatea pe care a desfăşurat-o a respectat prevederile regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor nu sunt relevante în soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţiile legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii nu stabilesc că au această calitate doar persoanele care nu au respectat normele care reglementau activitatea din cadrul Securităţii şi al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, Curtea a reţinut că este inadmisibilă în temeiul art. 111 C. proc. civ. potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept", or pârâtul a solicitat să se constate existenţa unei stări de fapt şi nu a unui drept sau a inexistenţei unui drept.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, a fost respinsă cererea reconvenţională ca inadmisibilă, fără a se motiva temeinic această soluţie.
A susţinut recurentul că prima instanţă a evitat să se pronunţe concret şi motivat asupra activităţii sale ca ofiţer cu grad militar, care a acţionat legal şi instituţional, într-un sistem legiferat, militarizat şi de interes public, pentru siguranţa naţională a statului.
Instanţa nu a dat eficienţă apărării sale ce se baza pe susţinerea că sistemul de drept existent la aceea dată era consfinţit în Constituţia din 1965, cu anumite limitări şi îngrădiri expres prevăzute în ea; mai mult, instanţa de fond nu a înţeles şi nu a dat nici un fel de conotaţie legală conceptului de cunoaştere şi prevenire a săvârşirii oricăror acte sau fapte de natură ostilă, ilegală, ilicită şi care se bazau pe o formă avansată de înţelegere, umanism şi toleranţă, de grijă faţă de om, de educare şi integrare în colectiv şi în comunitate.
O altă critică de nelegalitate, în opinia recurentului este şi respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei de interes, având în vedere că, în cauză sunt întrunite cerinţele pentru admiterea acestei excepţii.
În susţinerea acestei critici a invocat practica judiciară constantă a C.E.D.O., precizând că OUG nr. 24/2008 în baza căreia s-a judecat cererea principală, este un act normativ eminamente politic care încalcă prevederile Constituţiei României, ale Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului, Convenţia CEDO şi protocoalele adiacente, precum şi ale altor legi naţionale.
A mai arătat că C.N.S.A.S. a promovat acţiunea în constatare fără a face dovada unui mandat expres şi legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea şi accesul la dosarul propriu şi stabilirea ofiţerilor şi subofiţerilor care au lucrat în dosarul I 113964, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008, deoarece nu face dovada identităţii dintre subiectul activ petent şi cel pasiv pârât, al raportului juridic, întrucât notele din dosar nu aparţin pârâtului.
Faptul că nu a avut nici o contribuţie la instrumentarea dosarului I 113396 rezultă şi din Planul de măsuri la Raportul cu propunere de deschidere şi din Raportul de finalizare a dosarului.
Toate acestea conduc la concluzia că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008 şi nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se solicita de C.N.S.A.S. în instanţă, acţiunea în constatare a calităţii de ofiţer de securitate, a sa.
A mai arătat recurentul că aspectele consemnate de Direcţia Investigaţii a C.N.S.A.S. în nota de constatare DI/1/29 din 7 ianuarie 2010 nu fac obiectul cererii petentului P. 1878 din 6 august 2008, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (7) şi nici a prevederilor art. 3 din OUG nr. 24/2008, care stabilesc limitativ care sunt persoanele, calitatea sau demnitatea deţinută care să poată să-l facă subiect de verificare din oficiu a C.N.S.A.S., acest fapt conducând la lipsa calităţii procesuale active, lipsa de identitate a instituţiei C.N.S.A.S. ca reclamant în acţiunea în constatare.
Totodată a susţinut că prevederile OUG nr. 24/2008 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile"
Invocarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 2 lit. a), din OUG nr. 24/2008 lasă loc unei interpretări abuzive din partea acestuia în sensul că pune semnul egalităţii între calitatea sa de ofiţer de securitate pe de o parte şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Cu privire la nota de analiză a informatorului M. dosar R. 1971 titular M.L., a susţinut că măsura propusă de instruire, educare şi verificare complexă a sincerităţii şi loialităţii acestuia nu era impusă de faptul că soţia acestuia a fost semnalată că deţine literatura religioasă la serviciu, ci era obligaţie de serviciu impusă de Ordinul 00140 din 1978 şi respectiv Instrucţiunile 00180/1987 care reglementau activitatea cu reţeaua informativă.
Legat de raportul informativ, întocmit în baza datelor furnizate de informator, dosar R. 1213 titular S.C. privind pe M.C., ce urma să plece definitiv în străinătate, recurentul a arătat că informatorul a fost dirijat în conformitate cu Planul de Măsuri al D.S.S. şi Planul de Căutare a Informaţiilor a judeţului Suceava la care a făcut referiri mai sus.
În fine, recurentul a precizat că la toate acţiunile în care, reclamantul pretinde că a încălcat dreptul la libera exprimare şi opinie, dreptul la viaţa privată, dreptul la libertate religioasă, s-a ţinut cont de prevederile art. 29 din Constituţia României din anul 1965 care prevede că „libertatea de expresie, opinie nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, coroborat cu art. 166 C.P., art 6 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor, art 18 alin. (3) şi art 19 parag. 3 lit. a) şi b) din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa lui Ţ.D.A., urmare a cererii nr. P 1577/08 din 6 august 2008, adresată C.N.S.A.S. de către B.G.
Din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/29 din 7 ianuarie 2010, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, rezultă că pârâtul a avut gradele de locotenent (1982) şi, respectiv, locotenent major (1984, 1986) în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Suceava, Securitatea Oraşului Câmpulung-Moldovenesc.
În această calitate, pârâtul a recrutat un informator pentru a obţine date despre „starea de spirit" a navetiştilor din comunele Breaza şi Moldova Suliţa; ulterior, a procedat şi la dirijarea acestei surse pentru obţinerea de informaţii, fapt probat prin Nota de analiză din data de 6 decembrie 1984.
De asemenea, în calitate de ofiţer de legătură al unui informator, pârâtul a analizat activitatea informativă a acestuia, propunând totodată „instruire, educare şi verificare complexă" a sursei deoarece existau informaţii „că soţia informatorului M. a venit la serviciu cu cărţi religioase şi că este posibil a fi atrasă de eventuali membri ai cultelor neoprotestante".
Mai mult, în aceeaşi calitate de ofiţer de legătură al unui colaborator, recurentul pârât a obţinut informaţii privind situaţia unei persoane ce primise aprobare de a pleca în R.F. Germania. Aceste informaţii au fost trimise de pârât spre exploatare altui ofiţer, pe baza lor fiind dispusă măsura urmăririi persoanei vizate în momentul plecării acesteia din ţară.
Potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 "În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.".
Or, din probele administrate în dosar, rezultă că activitatea desfăşurată de pârât a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice; dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice; dreptul la libertatea religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi că astfel cerinţele prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 sunt îndeplinite.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că prima instanţă a apreciat corect calitatea de lucrător al securităţii a pârâtului, aşa cum este definită de art. 2 lit. a) din OUGnr. 24/2008.
Apărările formulate de către recurentul pârât, atât în întâmpinarea depusă la dosarul de fond cât şi prin motivele de recurs, referitoare la faptul că activitatea pe care a desfăşurat-o a respectat prevederile regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu sunt relevante în soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţiile legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii nu stabilesc că au această calitate doar persoanele care nu au respectat normele care reglementau activitatea din cadrul Securităţii şi al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate.
Neîntemeiată este şi critica potrivit căreia ordonanţa creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, în realitate, scopul ordonanţei fiind acela de deconspirare prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără a fi promovată răspunderea juridică şi politică a acestora pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
De asemenea, OUG nr. 24/2008 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât aşa cum a statuat deja Curtea Constituţională, efectele atribuirii calităţii prevăzute de ordonanţă se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale.
Nici critica privind promovarea acţiunii în constatare fără a face dovada unui mandat expres şi legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea şi accesul la dosarul propriu şi stabilirea ofiţerilor şi subofiţerilor care au lucrat în dosarul 1113964, nu este întemeiată.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a invocat, la judecarea pe fond a cererii, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii motivată de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada unui mandat expres şi legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea şi accesul la dosarul propriu.
La această excepţie pârâtul a renunţat, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2011, urmare a depunerii cererii înregistrate sub nr. P1577/08 din 16 aprilie 2008 la C.N.S.A.S. prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008, se solicită verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului 1113964.
De asemenea reclamantul C.N.S.A.S. are şi calitate procesuală de a promova prezenta acţiune, în temeiul art. 6 şi urm. precum şi art. 11 din OUGnr. 24/2008.
În fine, Înalta Curte reţine că prima instanţă a soluţionat corect şi cererea reconvenţională formulată de către pârât, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ. potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept", în speţa de faţă pârâtul solicitând să se constate existenţa unei stări de fapt şi nu a unui drept sau a inexistenţei unui drept.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ţ.D.A. împotriva sentinţei nr. 438 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 674/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
