ICCJ. Decizia nr. 715/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 715/2012
Dosar nr.20443/3/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Judecata în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul N.G. a chemat în judecată pe pârâtul Parlamentul României - Senat, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- obligarea pârâtului să anuleze Ordinul nr. 1180 din 31 martie 2010 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu şi să se constate nulitatea concedierii dispuse în cauză;
- reintegrarea reclamantului în muncă;
- obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 31 martie 2010 şi până la reintegrarea efectivă;
- plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este cadru militar în rezervă şi că a fost angajat ca funcţionar public parlamentar, în conformitate cu Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, în funcţia de consilier parlamentar în cadrul Senatului, conform Ordinului nr. 1474 din 23 noiembrie 2006.
Prin Ordinul nr. 1180 din 31 martie 2010, angajatorul a dispus încetarea raportului de muncă, în temeiul art. 20 şi 23 din Legea nr. 329/2009.
Reclamantul a criticat ordinul pentru nelegalitate, arătând că angajatorul nu a respectat procedurile legale prevăzute de legislaţia în vigoare la 31 martie 2010, în speţă, nu i-a fost respectat dreptul de preaviz conform art. 73 C. muncii în Ordin nu s-a menţionat instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată şi termenul de contestare, nu au fost respectate prevederile art. 56 lit. a) - k) C. muncii. Încetarea raporturilor de muncă s-a făcut cu încălcarea art. 66 alin. (1), (2), (3) şi art. 68 lit. a) - h) din Legea 7/2006 şi art. 65 C. muncii.
A mai arătat reclamantul că ordinul contestat a fost emis în considerarea faptului că, până la data de 9 decembrie 2009, nu a făcut opţiunea prevăzută şi reglementată de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi art. 19 alin. (3) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv opţiunea între pensie şi salariu.
Reclamantul a arătat că a fost în imposibilitatea obiectivă, dincolo de voinţa sa, de a face opţiunea între plata pensiei şi cea a salariului, întrucât de la data de 2 decembrie 2009 şi până la data de 30 martie 2010 a fost în concediu medical (menţiune făcută de pârât şi în Ordinul nr. 1180 din 31 martie 2010, raportul de serviciu fiind suspendat pe această perioadă).
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, publicată în M. Of. nr. 761/09.02.2009, raportul de serviciu al reclamantului se afla sub incidenţa prevederilor art. 17 şi următoarele din Capitolului IV, datorită calităţii acestuia de pensionar şi de cumulare a salariului cu pensia militară. Ordinul nr. 1180 din 31 martie 2010 emis de secretarul general este un act de constatare, care nu este menit să dispună încetarea raportului de serviciu, ci doar să constate că s-a produs cauza prevăzută prin dispoziţiile Legii nr. 329/2009, declarată constituţională prin Decizia CCR nr. 1414/2009, care atrage încetarea de drept a raportului de serviciu.
Prin sentinţa nr. 3192 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în raport de rangul de autoritate centrală al pârâtului.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 5489 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.G., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost angajat pe durată nedeterminată, prin cumul cu pensia militară, în funcţia de consilier parlamentar, în cadrul serviciilor Senatului, începând cu data de 23 noiembrie 2006, conform prevederilor Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi ale Hotărârii Biroului permanent, prin Ordinul secretarului general nr. 1474 din 23 noiembrie 2006.
Funcţia publică parlamentară, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, republicată, este o funcţie publică specifică de carieră, autonomă. Raportul de serviciu se naşte şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis de secretarul general al Senatului în condiţiile Legii nr. 7/2006 (art. 5).
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în M. Of. nr. 761/09.02.2009, raportul de serviciu al reclamantului se afla sub incidenţa prevederilor art. 17 şi urm. din Capitolului IV, datorită calităţii acestuia de pensionar şi de cumulare a salariului cu pensia militară.
Potrivit art. 18 alin. (1) reclamantul avea obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 (24 noiembrie 2009), respectiv până la 9 decembrie 2009, inclusiv, conf. art. 7 din Instrucţiunile Ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1730120 noiembrie 2009, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de serviciu, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Întrucât, până la data de 9 decembrie 2009 inclusiv, reclamantul nu a îndeplinit obligaţia legală privind exprimarea în scris a opţiunii, prevăzută la art. 18, art. 19 alin. (3) şi (4), s-a procedat la respectarea prevederilor art. 20 şi 23 din lege şi art. 9 alin. (6) din Instrucţiunile nr. 17301/2009, respectiv s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu şi s-a emis Ordinul secretarului general, în termen de 5 zile lucrătoare, în temeiul art. 203 alin. (4) din Regulamentul Senatului aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările ulterioare.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 C. muncii care stabilesc termenul de preaviz, fiind aplicabile dispoziţiile speciale care stabilesc încetarea raportului de muncă de drept la împlinirea termenului legal.
Faptul că în ordinul atacat nu se menţionează termenul de contestare şi instanţa competentă nu duce la nulitatea absolută a ordinului, căci lipsa acestor menţiuni nu l-a prejudiciat pe reclamant, care a contestat efectiv ordinul, nulitatea absolută ar fi operat în condiţiile existenţei unui prejudiciu.
Reclamantul nu a fost în imposibilitate obiectivă să facă opţiunea între suspendarea plăţii pensiei şi încetarea raportului de muncă, deoarece de la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, care impunea această opţiune şi data de 2 decembrie 2009, dată la care reclamantul a intrat în concediu medical, avea posibilitatea efectivă de a face opţiunea.
Reclamantul cunoştea că trebuie să efectueze această opţiune până la 9 decembrie 2009. Ordinul a fost emis după încetarea concediului medical al reclamantului.
Nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 55 şi 56 lit. b) C. muncii, ci dispoziţiile speciale ale Legii nr. 329/2009, care prevăd o modalitate specială de încetare a unui contract de muncă.
3. Recursul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul N.G. fără a indica motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivării recursului se arată că, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, în condiţiile în care fiind bolnav şi imobilizat la pat a fost în imposibilitate fizică de a face opţiunea între suspendarea plăţii pensiei şi încetarea raportului de muncă şi că ordinul contestat este nelegal deoarece este emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 73 din C. muncii şi art. 66 alin. (2) din Legea nr. 7/2006.
Recurentul susţine că hotărârea primei instanţe este motivată sumar prin inserarea conţinutului acţiunii în justiţie precum şi a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinare.
4. Apărarea intimatului Guvernului României.
Prin întâmpinarea depusă la 07 februarie 2012 intimatul Senatul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat insistând asupra faptului că recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind exprimarea în scris a opţiunii şi că prin acest act normativ se instituie o nouă sancţiune de desfacere a contractului de muncă sau de încetare a raportului de serviciu, sancţiune care se adaugă celor prevăzute de C. muncii, de Legea nr. 7/2006, sau prin alte legi speciale.
II. Considerentele Înalte Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, aşa încât ca fi menţinută.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea având ca obiect, principal anularea Ordinului nr. 1180 din 31 martie 2010 prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului se serviciu în baza art. 20 şi 23 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în condiţiile în care raporturile de serviciu se află sub incidenţa art. 17 şi următoarele din Capitolul IV, datorită calităţii acestuia de pensionar şi de cumulare a salariului cu pensia militară.
Prima instanţă, a respins acţiunea ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul nu a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 18 alin. (1) din lege privind exprimarea în scris a opţiunii, situaţie în care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că ordinul atacat este legal, fiind emis la data de 31 martie 2010 în conformitate cu prevederile art. 20 şi 23 din Legea nr. 329/2009 la expirarea perioadei în care recurentul-reclamant s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă respectiv, în perioada 02 decembrie 2009 - 30 martie 3020.
Din conţinutul hotărârii recurate se constată că prima instanţă a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de parte prin acţiune, găsindu-le nefondate.
Astfel recurentul-reclamant a avut calitatea de funcţionar public parlamentar, pe baza actului administrativ de numire în funcţia publică parlamentară de consilier parlamentar emis în condiţiile Legii nr. 7/2006.
Prin intrarea în vigoarea a Legii nr. 239/2009 raportul de serviciu se afla sub incidenţa art. 17 din lege datorită calităţii acestuia de pensionar şi de cumulare a salariului cu pensia militară astfel că recurentului-reclamant avea obligaţia ca în termen de 15 zile respectiv până la 9 decembrie 2009 să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raportului de serviciu, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cum această obligaţie nu a fost îndeplinită s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu şi în mod legal s-a emis ordinul contestat.
Fiind în prezenţa unei dispoziţii normative care prevede o modalitate specială de încetare a raporturilor de muncă, nu se poate face aplicarea dispoziţiilor C. muncii care reglementează temeiul de preaviz şi încetarea de drept a contractului de muncă. În acest sens sunt relevante prevăzut de art. 295 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare care dispune că "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Totodată nu au fost reţinute nici apărările recurentului-reclamant privind imposibilitatea obiectivă de a formula opţiunea în temeiul prevăzut de art. 18 din lege, în condiţiile în care această obligaţie trebuia îndeplinită în perioada 24 noiembrie 2009 şi până la 9 decembrie 2009, iar, recurentul a intrat în concediu medical începând cu 2 decembrie 2009.
Constatând că instanţa a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii şi că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în raport cu obiectul cererii şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2. Temeiul legal soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de N.G. împotriva sentinţei nr. 5489 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 733/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
