ICCJ. Decizia nr. 733/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 733/2012
Dosar nr.8042/2/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 septembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea executării Ordinului vicepreşedintelui ANAF nr. 7526 din 2 august 2011, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea cererii formulate, reclamata a arătat că ordinul respectiv prin care i-a încetat raportul de serviciu a fost nelegal, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 188/1999, în sensul că nu i-a fost acordat preavizul de 30 de zile de la reducerea postului şi nu i-a fost comunicată lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
A precizat reclamanta că prin ordinul contestat i s-a produs un prejudiciu material major fiind lipsită de veniturile pentru întreţinerea familiei sale.
Pârâţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantei susţinând în esenţă că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 5706 din data de 7 octombrie 2011 a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că în cauză nu au fost dovedite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a legii, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În opinia recurentei-reclamante, în cauză au fost îndeplinite toate condiţiile legale care impuneau suspendarea executării ordinului atacat, în sensul că a formulat plângere prealabilă împotriva acestuia cazul bine justificat a fost dovedit de împrejurarea că a fost solicitată în instanţă anularea acestuia iar paguba iminentă este evidentă având în vedere condiţiile sale familiare.
Intimata Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că, în cauză nu au fost dovedite cele două condiţii legale impuse de dispoziţiile legale.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, pentru argumentele expuse în continuare.
Astfel cum s-a arătat, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie suspendarea executării Ordinului ANV nr. 7526 din 2 august 2011 prin care recurentei-reclamante i-a încetat raportul de serviciu prin eliberare din funcţia publică de execuţie de controlor vamal în cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 91 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum în mod constant a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în această materie pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se solicita o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că nu sunt îndeplinite în cauză cele două condiţii legale, respectiv nici cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de art. 2 lit. t) din lege şi nici paguba iminentă definită de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante privind sesizarea instanţei de fond în vederea anulării actului administrativ cât şi cele referitoare la nelegalitatea actului atacat sunt irelevante pentru constatarea existenţei unui caz bine justificat, întrucât pe de o parte, acestea antamează fondul asupra căruia prima instanţă nu se poate pronunţa fiind învestită doar cu o cerere de suspendare a executării iar pe de altă parte, aspectele invocate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii acestuia.
Nefondate sunt şi criticile vizând greşita apreciere a instanţei de fond în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente" întrucât invocarea situaţiei financiare precare a familiei recurente-reclamante nefiind suficientă pentru a se reţine ca fiind îndeplinită această condiţie.
Constatând că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B.R. împotriva sentinţei nr. 5706 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 715/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 735/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
