ICCJ. Decizia nr. 739/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 739/2012

Dosar nr.4446/2/2010

Şedinţa publică din 14 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea dosarului de despăgubiri aferent Deciziei Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 228 din 27 septembrie 2005 şi transmiterea acestuia unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi de către conducătorul autorităţii, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei, în termen de 20 zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere şi sub sancţiunea plăţii unei amenzi de către conducătorul autorităţii, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 25 septembrie 2001 a depus notificarea nr. 566, prin executor judecătoresc, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 700 mp situat în Mangalia, judeţul Constanţa, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului sus-menţionat şi a propus acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru acest teren, evidenţiat actualmente în patrimoniul S.C. Mangalia S.A., dosarul fiind transmis la data de 30 septembrie 2005 şi înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.

În concluzie, reclamanta a susţinut că dosarul său de despăgubire este complet, iar prin atitudinea sa pârâta încalcă termenul rezonabil de soluţionare a acestuia, invocând jurisprudenţa naţională şi jurisprudenţa CEDO.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate, arătând că dosarul aferent Deciziei nr. 228 din 27 septembrie 2005 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005, precizând că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape. În cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent deciziei menţionate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.

Dosarul a fost analizat în privinţa respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi în urma analizării s-a constatat că există inadvertenţe în privinţa suprafeţei terenului notificat, caz în care s-a solicitat Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului să motiveze propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 700 mp.

În concluzie, pârâta a susţinut că soluţionarea acestor dosare se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită şi neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speţă, nu se poate reţine un refuz al Comisiei de a soluţiona cererea reclamantei.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, prin Preşedinte, arătând că emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire este condiţionată de clarificarea aspectelor legate de suprafaţa terenului notificat, iar această entitate avea obligaţia de a transmite dosarul aferent deciziei emise, conţinând întreaga documentaţie, care a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228/2005 a AVAS, iar în situaţia în care nu se face această dovadă, apreciază că nu poate fi obligată Comisia la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată şi valoarea aferentă acestor terenuri în suprafaţă de 700 mp, obligaţie ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie, faţă de dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă că pretenţiile pârâtei sunt cert determinate, caz în care cererea nu are un obiect cert şi determinat şi nu este circumscrisă prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în garanţie, arătând că dosarul în care a emis Decizia este completat cu toata documentaţia legală şi corect s-a stabilit calitatea reclamantei de persoana îndreptăţită şi dreptul la despăgubirile legale în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.

Prin sentinţa nr. 2340 din 25 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, formulate de pârâtă, ca neîntemeiate.

Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâta să trimită dosarul unui evaluator sau unei societăţi de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, şi să emită titlul de despăgubire în termen de 20 de zile de la însuşirea raportului de expertiză de către CCSD, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 50 RON/zi de întârziere, respingând cererea reclamantei privind plata amenzii.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţa de 700 mp situat în Mangalia, judeţul Constanţa, iar prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, dosarul aferent deciziei fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 2505/CC.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie a AVAS, formulată de pârâtă, prima instanţă a reţinut că dosarul nr. 2505/CC în care s-a emis de către aceasta Decizia motivată nr. 228/2005 este completat cu toată documentaţia, stabilindu-se în mod legal calitatea de persoana îndreptăţită a reclamantei şi dreptul la despăgubirile legale în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.

Prin înregistrarea dosarului conţinând această decizie motivată cu toate documentele aferente la Comisiei Centrală sub nr. 2505/CC, a fost declanşată procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cu referire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prima instanţă a reţinut, de asemenea, că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia menţionată, conform actelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar. Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâta avea obligaţia legală să înainteze dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluatorul în momentul întocmirii raportului de evaluare are posibilitatea de a identifica, la faţa locului, suprafaţa imobilului ce face obiectul notificării şi dovedită prin actele depuse la AVAS şi care au stat la baza emiterii deciziei motivarea, dosarul de despăgubiri conţinând toate actele necesare evaluării.

Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a aplica prevederile Legii nr. 247/2005 în privinţa soluţionării dosarului nr. 2505/CC, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru evaluare şi stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantei şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.

Aşa fiind, emiterea titlului de despăgubire se va realiza, în baza art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după efectuarea raportului de evaluare, împotriva căruia partea poate formula obiecţiuni sau se poate dispune efectuarea unei contraexpertize, în termen de 20 de zile de la însuşirea raportului de expertiză de către pârâtă, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 50 RON/zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea reclamantei referitoare la plata amenzii, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, amenda se stabileşte dacă termenul stabilit de instanţă nu este respectat, or, în speţă, nu a fost stabilit un asemenea termen care să nu fi fost respectat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motivele pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea reconvenţională formulată prin care s-a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S.

Totodată, recurenta a criticat şi soluţia instanţei de fond privind respingerea cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului susţinând că în măsura în care aceasta nu şi-a executat obligaţia de a transmite întreaga documentaţie care a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, nu va putea să emită Decizia conţinând titlu de despăgubire.

A mai susţinut recurenta, în esenţă că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să transmită unui evaluator autorizat în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei şi emiterea titlului de despăgubire în termen de 20 de zile de la însuşirea raportului de evaluare, fără a avea în vedere respectarea procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cât şi Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 1095/2005.

Recurenta - pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond în sensul că, aceasta a apreciat în mod netemeinic că în speţă ar fi fost încălcat principiul termenului rezonabil pentru emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, fără a avea în vedere instituirea procedurii administrative obligatorii şi nici a criteriilor stabilite de către jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil.

Soluţia instanţei de fond a mai fost criticată şi pentru obligarea la plata de penalităţi de 50 RON pe fiecare zi de întârziere apreciind această sarcină ca fiind prea oneroasă, având în vedere faptul că dosarul respectiv nu este complet iar emiterea titlului de despăgubire se face numai după parcurgerea procedurii administrative.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul formulat este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu privire la soluţia dată cererii reconvenţionale formulată de pârâtă, ca nefondată.

Motivul de recurs ce vizează cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S., nu poate fi reţinut.

Astfel cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză cu ocazia judecării pe fond a cauzei, intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S., acte care au fost verificate conform atribuţiilor legale cu ocazia soluţionării notificării formulate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Astfel fiind, sub acest aspect soluţia de respingere a cererii reconvenţionale prin sentinţa recurată este întemeiată.

2. Cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S. formulată de recurenta-pârâtă în faţa instanţei de fond.

Recurenta - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei de fond, chemarea în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pentru situaţia în care va cădea în pretenţii, susţinând că nu i-au fost comunicate toate documentele necesare conform pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că atât Decizia motivată nr. 228 din 27 septembrie 2005 prin care s-a soluţionat notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului şi s-au propus măsuri reparatorii, cât şi întreaga documentaţie aferentă au fost comunicate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat la data de 30 septembrie 2005 sub nr. 2505/CC.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., în cauză aceasta îndeplinindu-şi toate obligaţiile legale, prin înregistrarea dosarului la pârâtă, fiind declanşată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

3. Motivele de recurs subsumate criticii privind reţinerea încălcării principiului termenului rezonabil.

Intimata-reclamantă a suspus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură - teren în suprafaţă de 700 mp situat în Mangalia, judeţul Constanţa, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, fiindu-i recunoscută prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 emisă de A.V.A.S.

Prin această decizie a fost soluţionată notificarea nr. 566 din 25 septembrie 2001 formulată de reclamantă, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului - teren, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire. Cu toate acestea cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate, trebuie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii politice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.

Astfel, reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului său prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S. cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 2505/CC la data de 30 septembrie 2005.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul respectiv, procedură nefinalizată nici după sesizarea instanţei, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond privind încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Demersul recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a solicita Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. în completare documentele aferente Deciziei nr. 228 din 27 septembrie 2005, în condiţiile în care întregul dosar a fost înregistrat la 30 septembrie 2005 reprezintă doar o tergiversare nejustificată a pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest contest, soluţia Curţii de Apel Bucureşti este legală şi se impune a fi menţinută.

4. În ceea ce priveşte criticile recurentei - pârâte cu privire la obligarea la plata de penalităţi de întârziere în cazul neîndeplinirii în termenele stabilite a obligaţiilor de a trimite dosarul la evaluator şi de a emite titlul de despăgubire, instanţa de control, judiciar le apreciază ca fiind fondate, acest capăt de cerere fiind greşit soluţionat de către instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, „executarea hotărârii definitive şi irevocabile date în contencios administrativ, se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".

Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin. (2) al art. 24 din lege.

Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă să trimită dosarul unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi să emită titlul de despăgubire, este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (19) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de reclamanta - intimată de obligare la plata penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2340 din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că respinge cererea privind plata penalităţilor de întârziere.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.

+++++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 745/2012

Dosar nr.322/33/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Şomcuţa-Mare reclamanta N.I.R.R. a solicitat în contradictoriu cu S.C. A. S.A. Şomcuţa-Mare, M.C. şi M.A. constatarea nulităţii absolute a unei încheieri de întabulare în CF 9 Boiu-Mare, radierea dreptului de proprietate a S.C. A. S.A., cu privire la terenul în suprafaţă de 5317 mp, întabularea construcţiilor edificate de pârâţii persoane fizice pe terenul proprietatea reclamantei în CF 112 Boiu-Mare.

Prin precizarea de acţiunea din 29 iunie 2010, reclamanta N.I.R.R. a solicitat în contradictoriu şi cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 5317 mp, purtând seria M 07 nr. 1729 emis de acest pârât la data de 4 decembrie 1996.

După disjungerea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin sentinţa civilă nr. 70 din 8 februarie 2011 instanţa a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 13 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei, ca tardivă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii, faptul că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că prin adresa nr. 156477 din 28 decembrie 2010 a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, instanţa de fond a reţinut că acţiunea în anulare a certificatului de atestare a proprietăţii a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reclamanta având cunoştinţă despre existenţa actului administrativ atacat dintr-un litigiu promovat anterior, respectiv la data de 27 mai 2008.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamanta N.I.R.R., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind tardivă acţiunea formulată, întrucât a aflat de existenţa certificatului de atestare a proprietăţii, în şedinţa publică la penultimul termen de judecată, acesta nefiind înscris în cartea funciară.

Intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi S.C. A. S.A. Şomcuţa-Mare au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în raport de dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 554/2004, că acţiunea reclamantei a fost promovată cu depăşirea termenului legal de un an de la data la care a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat.

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins având în vedere următoarele considerente.

Obiectul cererii formulate de reclamantă l-a constituit anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 07 nr. 1729 din 4 decembrie 1996 emis de Ministerul Alimentaţiei (actualul Minister al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) în favoarea intimatei S.C. A. Şomcuţa-Mare S.A..

Astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, anterior promovării acţiunii de faţă, recurenta-reclamantă a promovat o altă acţiune având ca obiect rectificare de carte funciară înregistrată sub nr. 362/847/2008 pe rolul Judecătoriei Şomcuţa-Mare, solicitând prin precizarea de acţiune şi constatarea nulităţii absolute a actului ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea intimatei S.C. A. S.A. Şomcuţa-Mare.

La data de 26 martie 2009 intimata S.C. A. S.A. Şomcuţa -mare a depus la dosarul respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1729 din 4 decembrie 1996, astfel că la această dată recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o ulterior, în prezenta cauză.

În raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin care se instituie termenul de decădere de 1 an de la data luării la cunoştinţă de actul contestat în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată, rezultă că în cauza de faţă, termenul a început să curgă din data de 26 martie 2009.

Pe cale de consecinţă, acţiunea de faţă precizată şi înregistrată la data de 24 ianuarie 2011 (conform rezoluţiei Judecătoriei Şomcuţa-Mare), având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este tardiv formulată în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că certificatul de atestare atacat a fost înregistrat în CF, sunt irelevante în cauză, întrucât astfel cum s-a reţinut anterior, termenul de decădere prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ s-a constatat ca fiind depăşit prin raportare la momentul la care aceasta a luat cunoştinţă de existenţa actului respectiv, în cadrul dosarului cu nr. 362/847/2008, astfel cum rezultă şi din înscrisurile depuse a dosarul cauzei.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de N.I.R.R. împotriva sentinţei nr. 237 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.

Procesat de GGC - C.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 739/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs