ICCJ. Decizia nr. 759/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 759/2012
Dosar nr.4381/1/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia instanţei de recurs atacată cu contestaţie în anulare
Prin Decizia nr. 2836 din 18 mai 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 223/CA din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamantul F.P.F., având ca obiect anularea actului de constatare nr. 320 din 01 ianuarie 2009 întocmit de pârâtă, prin care s-a reţinut că acesta se află în stare de incompatibilitate din data de 16 aprilie 2009 şi până în prezent, întrucât deţinea atât funcţia de consilier local cât şi pe cea de administrator director la S.C. N.O. S.A.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Potrivit art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare "funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă", este incompatibilă cu funcţia de consilier local.
Conform art. 17 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale "unităţile economice de interese republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului, iar cele de interes local, prin Decizia organului administraţiei locale de stat".
Cum societatea comercială „N.O." S.A. a fost înfiinţată pe baza dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, prin HG nr. 226/1990, din interpretarea sistematică a textelor normative, rezultă că societatea este de interes naţional, iar intimatul s-a aflat în stare de incompatibilitate.
De asemenea, este întemeiat şi motivul de recurs privind greşita invocare a neconstituţionalităţii art. 1 - 9 din Legea nr. 144/2007, stabilită prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată la o dată ulterioară încheierii actului de constatare, având în vedere că, potrivit art. 147 din Constituţie, aceste decizii nu retroactivează.
2. Motivele contestaţiei în anulare
Împotriva Deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, F.P.F. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul F.P.F. şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţinând în esenţă că S.C. N.O. S.A. nu face parte din categoria societăţilor de interes naţional, ci este o societate cu capital majoritar de stat, deţinut prin Ministerul Turismului, căruia îi revine cotă de 52% din capitalul social, astfel încât în mod greşit s-a constatat starea sa de incompatibilitate, din 16 aprilie 2009, în calitate de consilier local şi de administrator/director la S.C. N.O. S.A., în baza art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Ulterior contestatorul şi-a precizat contestaţia, structurând-o în două motive şi păstrând temeiul legal indicat - art. 318, teza 1 C. proc. civ..
Un prim motiv invocat de contestator îl reprezintă împrejurarea că, după emiterea actului de constatare a pretinsei sale incompatibilităţi de către Agenţia Naţională de Integritate, legea de înfiinţare, organizare şi funcţionare a aceste instituţii nr. 144/2007 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale, astfel încât a dispărut temeiul legal al actului de constatare privind incompatibilitatea sa.
A concluzionat contestatorul că instanţa de recurs nu a luat în considerare o decizie obligatorie a Curţii Constituţionale.
Cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare invocat priveşte omisiunea instanţei de recurs de a examina o serie de înscrisuri determinante în soluţionarea corectă a litigiului, respectiv adresa emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi o altă adresă emisă de Oficiul Registrului Comerţului Constanţa, din care rezultă că S.C. N.O. S.A. nu este societate de interes naţional, documente care au fost avute în vedere de Curtea de Apel Constanţa la soluţionarea cauzei, dar au fost ignorate de instanţa de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale…"
În ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greşelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunţarea unei soluţii greşite, pe calea contestaţiei în anulare nefiind posibilă remedierea unor greşeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziţii legale.
Neobservarea de către instanţă a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greşeală materială, dar niciuna dintre susţinerile contestatorului nu-şi găseşte suport în datele cauzei de faţă.
Motivele invocate de contestator nu se încadrează însă în niciuna din ipotezele prevăzute de textul art. 318 C. proc. civ..
Astfel, primul motiv al contestaţiei în anulare care vizează inexistenţa temeiului legal al actului de contestatare întocmit de intimată, privind incompatibilitatea contestatorului de a deţine funcţia de consilier, dar şi de administrator/director al S.C. N.O. S.A., întrucât legea de înfiinţare şi funcţionare a instituţiei intimate a fost declarată neconstituţională, a format obiectul cercetării judecătoreşti al instanţei de recurs, care a constatat că Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale s-a publicat la o dată ulterioară încheierii actului de constatare întocmit de intimată, neavând influenţă asupra legalităţii acestuia, deoarece, potrivit art. 147 din Constituţie, aceste decizii nu retroactivează.
Prin urmare, această problemă dezlegată de instanţa de recurs nu poate forma obiectul unei căi extraordinare de atac.
Cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare priveşte pretinsa neexaminare a unor înscrisuri aflate la dosar, care, în opinia recurentului, ar fi determinat instanţa de recurs să pronunţe o altă soluţie.
În primul rând nu există nicio dovadă că instanţa de recurs nu a avut în vedere toate documentele dosarului la soluţionarea cauzei, iar faptul că a menţionat în considerente numai acele înscrisuri apreciate ca fiind relevante în cauză nu înseamnă că nu a examinat toate actele/adresele depuse de părţi.
Pe de altă parte, această împrejurare nu reprezintă însă o „eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ., aşa cum a fost explicitat anterior, ci o eventuală eroare de judecată, care însă nu poate fi cenzurată pe calea contestaţiei în anulare.
2. Soluţia instanţei asupra contestaţiei în anulare
Constatând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din situaţiile de admitere a contestaţiei în anulare reglementate de art. 318, teza 1 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de F.P.F. împotriva Deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 751/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 764/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
