ICCJ. Decizia nr. 751/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 751/2012
Dosar nr.5489/2/2010
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 iunie 2010, reclamantul Sindicatul Naţional al funcţionarilor publici în numele membrului de sindicat A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Ministerului Mediului, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de conducere pe perioada 09 octombrie 2009 până la momentul eliberării din funcţia de Director Coordonator Adjunct al Comisariatului judeţean Tulcea din cadrul Comisariatului Regional Galaţi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că d-na A.P. a fost numită prin Decizia nr. 357 din 08 octombrie 2009 în funcţia de director coordonator adjunct al Comisariatului judeţean Tulcea din cadrul Comisariatului Regional Galaţi pe perioada cât titularul postului se află în incapacitate de muncă. Ulterior, prin Decizia nr. 393 din 02 decembrie 2009 d-na A.P. a fost numită definitiv în această funcţie însă, începând cu luna mai 2010, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a propus numirea în această funcţie a unei alte persoane, fără a-i comunica reclamantei eliberarea din funcţie.
Comisariatul General al Gărzii Naţionale a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii formulate, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2894 din 12 aprilie 2011 a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct al Comisariatului judeţean Tulcea, fiind desemnată să coordoneze activitatea temporar, fără schimbarea drepturilor salariale şi în consecinţă nu poate beneficia de indemnizaţia de conducere solicitată, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din OG nr. 6/2007.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamantul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-nei A.P., membru de sindicat, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din OG nr. 6/2007 privind acordarea dreptului la indemnizaţia de conducere, având în vedere că numirea temporară a reclamantei în funcţie s-a făcut în baza unor decizii respectiv Decizia nr. 357 din 08 octombrie 2009 şi nr. 393 din 02 decembrie 2009 iar perioada în care aceasta a coordonat activitatea a fost mai mare de 30 de zile.
Examinând actele dosarului şi criticile recurentului prin prisma dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, nefiind dat în speţă, niciun motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, iar recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente.
Potrivit art. 10 alin. (1) din OG nr. 6/2007 „funcţionarul public care exercită cu caracter temporar, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile legii o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere au dreptul la salariul de bază corespunzător funcţiei publice executate temporar, astfel cum este prevăzut în statutul de funcţii ale funcţionarului public".
În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 154/1998 „Salariul de bază pentru personalul cu funcţii de conducere este cel corespunzător funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere, diferenţiată în raport cu complexitatea şi răspunderea ce revin funcţiei de conducere, care face parte din salariul de bază".
Art. 92 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici prevede că „dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcţionarul public are dreptul la acest salariu".
Dispoziţiile legale mai sus citate şi invocate de recurentul-reclamant atât prin acţiune cât şi prin recursul formulat, reglementează condiţiile legale pentru acordarea drepturilor salariale în cazul exercitării unei funcţii de conducere pe o perioadă determinată, însă acestea nu sunt incidente în speţa de faţă.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanta nu poate beneficia de acordarea indemnizaţiei de conducere întrucât prin deciziile nr. 357 din 08 octombrie 2009 şi nr. 393 din 02 decembrie 2009, aceasta nu a fost numită, în condiţiile legii, într-o funcţie de conducere, fiind desemnată să exercite activitatea de coordonare a Comisariatului judeţean fără modificarea funcţiei deţinute şi cu menţinerea drepturilor salariale.
Pe de altă parte, se constată că recurentul - reclamant nu a contestat cele două decizii în condiţiile şi termenele stabilite de dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A.P. prin Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici împotriva sentinţei nr. 2894 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 745/2012. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 759/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
