ICCJ. Decizia nr. 764/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 764/2012
Dosar nr.7309/2/2011
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de recurs
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 16/2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 17 din 23 iunie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la 23 iunie 2011, documente fiscale emise de pârâte.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, având în vedere că motivele invocate de organele fiscale sunt nefondate întrucât societatea nu a înregistrat în evidenţele fiscale facturile emise în cadrul unor operaţiuni economice nereale, dovada că operaţiunile au existat constând în existenţa contractelor încheiate cu furnizorii, situaţiile de lucrări şi dovada plăţilor realizate către aceştia, prin transfer bancar.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, arătând că motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură să justifice suspendarea actelor administrative fiscale.
Prin Sentinţa nr. 6135 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin actele administrative atacate rezultă că reclamantei i-au fost calculate obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 250.434 RON reprezentând TVA şi 3.425.898 RON reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că, deşi reclamantul a susţinut că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate, pentru verificarea acestora se impune însă administrarea de probe specifice soluţionării fondului, astfel că nu există o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ atacat.
S-a menţionat de asemenea, că nu s-a făcut nici dovada condiţiei referitoare la iminenţa producerii unei pagube, astfel cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. B.C.C. S.R.L. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a motivat sentinţa recurată, nefiind avute în vedere motivele pe care s-a întemeiat cererea sa.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se menţionează că în cauză a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la „cazul bine justificat" întrucât prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal atacat a fost răsturnată urmare a deficienţelor realizate de organele de control ce rezultă din modul de calcul, din modul de interpretare a documentelor sale fiscale şi din modul de prezentare a acestora, respectiv rectificarea cu pixul a deciziei de impunere.
De asemenea, sunt expuse şi argumente care vizează nelegalitatea actelor administrative fiscale.
Se susţine că a fost îndeplinită şi condiţia referitoare la „paguba iminentă" întrucât valoarea creanţei contestate este una considerabilă iar dacă ar fi pusă în executare Decizia de impunere s-ar bloca activitatea sa, cu consecinţe negative atât asupra derulării contractelor încheiate cât şi salarizării angajaţilor.
Recurenta-reclamantă arată şi faptul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii.
În sensul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Intimata-pârâtă D.G.F.P. Satu Mare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în prezenta cauză susţinerile recurentei-reclamante privind nelegalitatea actului nu pot fi primite pentru dovedirea cazului bine justificat, prezumţia de legalitate nefiind răsturnată, astfel că sentinţa recurată este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de susţinerile părţilor, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat
După cum se constată, instanţa de fond a expus în considerentele sentinţei recurate motivele de fapt şi de drept pentru care a apreciat cererea de suspendare ca neîntemeiată, fiind respectate cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, este, de asemenea, nefondat.
Pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a argumentat acest motiv de recurs, ci doar l-a enumerat, iar pe de altă parte nu rezultă că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, ci s-a pronunţat asupra cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de recurs îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
După cum se constată, prima instanţa soluţionând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat" întrucât recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative fiscale a căror suspendare se solicită.
De altfel, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.
Însemnările cu pixul de pe Decizia de impunere nu prezintă relevanţă, întrucât nu aduc niciun fel de modificări sumelor menţionate în cuprinsul acesteia şi nu echivalează cu modificarea importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.
Mai mult, recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative fiscale contestate şi la interpretări ale dispoziţiilor legale reţinute în cuprinsul acestor acte, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative fiscale în cauză.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrative fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. B.C.C. S.R.L. Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 6135 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 759/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 766/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
