ICCJ. Decizia nr. 768/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 768/2012
Dosar nr.993/39/2011
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 357 din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de P.O.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 emis de pârâtă până la soluţionarea de către instanţa de fond a contestaţiei formulate împotriva aceluiaşi act administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul P.O.D. a solicitat suspendarea dispoziţiilor Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului.
S-a menţionat că prin ordinul a cărui suspendare se solicită, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, în baza art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea 188/1999, la baza emiterii acestui ordin stând Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407 emise de Preşedintele ANAF prin care s-a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţiuni ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi ale birourilor vamale, bibliografia precum şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională.
Totodată, reclamantul a arătat că reorganizarea unei autorităţi nu presupune vacantarea unui post legal ocupat ci, conform art. 99 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999, „reducerea personalului prin reducere postului ocupat de funcţionarul public", în caz de reorganizare fiind necesară respectarea dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, reclamantul a arătat că la baza emiterii ordinului atacat au stat Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407 emise de Preşedintele ANAF prin care s-a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţiuni ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi ale birourilor vamale, bibliografia precum şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională.
Referitor la prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a arătat că urmare a punerii în executare a actului contestat este lipsit de veniturile salariale, care reprezintă unica sursă de venit, iar prin ordinul atacat nu a fost pus la dispoziţia corpului funcţionarilor publici, pentru a fi redistribuit într-un alt loc de muncă.
Instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 15 din această lege, reţinând că a fost îndeplinită procedura plângerii prealabile iar ordinul atacat, a cărui suspendare se solicită, a fost emis ca o consecinţă a Ordinelor nr. 2406 şi 2407 din 4 iulie 2011 emise de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, privind aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor Bucureşti şi a direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, ordine cu caracter normativ care trebuiau publicate în M. Of. Partea I, conform dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (5) din HG nr. 110/2009.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cauză nu s-a făcut dovada publicării în M. Of. a actelor administrative normative iar acest viciu pune la îndoială legalitatea actelor administrative subsecvente, printre care şi actul atacat, astfel că s-a apreciat a fi îndeplinită cerinţa cazului bine justificat.
Prima instanţă a constatat că şi cerinţa pagubei iminente este îndeplinită, reclamantul fiind lipsit de drepturile salariale, ceea ce ar conduce la lipsa mijloacelor minime de subzistenţă, raportată la starea actuală economică traversată de întreaga societate.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 357 din 7 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi prin reprezentanţii săi legali, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiţii impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz nejustificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Referitor la aprecierea greşită a instanţei de fond asupra îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, recurenta-pârâtă arată că din considerentele sentinţei atacate nu rezultă care au fost motivele de fapt şi de drept care au dus la înlăturarea apărărilor sale.
De asemenea, se susţine că: Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407/2011 emise de preşedintele A.N.A.F., nefiind acte normative, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorităţii publice pârâte şi nu de ocupare a unei funcţii publice prin una din modalităţile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 şi 57 alin. (2) din legea menţionată şi nici cele ale HG nr. 611/2008; nu-i incumba obligaţia de a publica anunţul privind examenul de testare profesională în M. Of. al României cu 30 de zile înainte de data susţinerii acestuia şi nici de a respecta dispoziţiile HG nr. 611/2008, în ceea ce priveşte stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfăşurarea probelor.
În raport de aceste argumente, se menţionează că nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat de către intimatul-reclamant.
Referitor la îndeplinirea condiţiei care vizează prevenirea unei pagube iminente, se arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamantul a probat îndeplinirea acestei condiţii deşi nu s-au administrat probe care să dovedească iminenţa unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât acesta a fost formulat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, care nu are calitate procesuală, aceasta nefiind parte la judecarea cauzei în faţa instanţei de fond, hotărârea fiind pronunţată în contradictoriu cu ANV.
Referitor la fondul cauzei se arată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, fiind combătute criticile recurentei-pârâte.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înainte de a proceda la analiza criticilor din recurs, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa de recurs va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, reţinând că prin înscrisul depus la dosarul cauzei s-a făcut dovada că a existat un mandat al A.N.V. prin care D.R.A.O.V. Iaşi a fost împuternicită să formuleze, motiveze şi să înainteze recursul.
Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În primul rând, Înalta Curte constată că raţionamentul judecătorului fondului s-a bazat exclusiv pe ideea că Ordinele Preşedintelui ANAF nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 nu au fost publicate în M. Of. al României deşi, fiind acte administrative cu caracter normativ, exista această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi art. 5 alin. (4) din HG nr. 110/2009, aspect de natură a atrage o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ emis în baza acestor ordine, aşa încât va analiza doar criticile formulate pe acest aspect.
În acest context, Înalta Curte constată că esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Preşedintelui ANAF nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conţinutul acestora şi efectele produse în ordinea juridică.
Înalta Curte constată că o astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi şi a actelor individuale ca fiind acea categorie de acte care urmăreşte stabilizarea unei situaţii juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.
Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care Înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. şi a unităţilor subordonate acesteia, precum şi Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcţii pentru A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate precum şi Regulamentele pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, în mod greşit prima instanţa a reţinut că Ordinele Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7160/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul HG nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.", precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la HG nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual".
În aceste condiţii, în mod neîntemeiat a apreciat instanţa de fond că cele două ordine, prin nepublicarea în M. Of. al României, nu pot produce efecte juridice, de unde a reţinut, în mod greşit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare din funcţie a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură.
Criticile recurentei - pârâte cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 sunt fondate, întrucât lipsirea intimatului -reclamant de drepturile salariale aferente funcţiei publice exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanţa constată nelegalitatea actului administrativ atacat, având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor băneşti de care aceasta a fost lipsită după încetarea raporturilor de serviciu.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză şi că este nelegală şi netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi casarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale a Judeţului Iaşi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva Sentinţei nr. 357 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de P.O.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 766/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 770/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
