ICCJ. Decizia nr. 766/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 766/2012
Dosar nr.7904/2/2011
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâtele Garda Financiară - Comisariatul General şi Garda Financiară - Secţia Municipiului Bucureşti, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 145 din 22 iulie 2011 emisă de Garda Financiară - Secţia Municipiului Bucureşti, prin care a fost dispusă eliberarea sa din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa 1, grad profesional superior, începând cu data de 25 iulie 2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la reintegrarea sa pe funcţia ocupată anterior eliberării din funcţie, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, în esenţă, că această reorganizare s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 97 lit. c), 99 alin. (1) lit. b), 99 alin. (3), art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în realitate pârâta procedând la desfiinţarea tuturor posturilor şi reînfiinţarea lor într-un număr mai redus.
De asemenea reclamantul a mai susţinut că prejudiciul nu este numai iminent ci s-a produs deja, în momentul în care a fost eliberat din funcţie.
Prin întâmpinare, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 5440 din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâtele Garda Financiară - Comisariatul General şi Garda Financiară - Secţia Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Decizia atacata şi-a epuizat efectele, anterior introducerii acţiunii, adică din data de 25 iulie 2011 când reclamantul a fost eliberat din funcţie, astfel că reintegrarea nu poate fi privită ca un efect al suspendării ci în fapt reprezintă obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ, o obligaţie de a face, care nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu se poate vorbi despre prevenirea unei pagube iminente prin lipsirea reclamantului de salariu întrucât în cazul în care acţiunea va fi admisă pe fond, atunci pârâtul este obligat şi la repararea prejudiciului cauzat, respectiv plata salariilor ce i s-ar fi cuvenit până la reintegrare.
Instanţa de fond a constat că nici condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită, deoarece suspendarea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2253/2011 s-a dispus numai în contradictoriu cu ANAF şi Garda Financiară Brăila, astfel că niciuna din pârâtele din prezenta cauza nu a fost parte în acel dosar, prin urmare suspendarea invocată de reclamant nu are vreun efect asupra examenului şi rezultatelor acestuia.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului referitoare la modalitatea de desfăşurare a examenului şi de evaluare drept împrejurări de natura a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului contestat, iar reclamantul nici nu a solicitat şi anularea ori suspendarea examenului, ori rezultatelor acestuia.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că existenţa avizului nu este condiţionată de comunicarea lui ulterioară personalului instituţiei ori autorităţii reorganizate, fiind necesară doar existenţa sa, existenţă necontestată de către reclamant.
Conchizând, instanţa de fond a reţinut că legalitatea reorganizării nu poate face unei cereri de suspendare deoarece ar antama fondul cauzei, prin urmare nu se pot reţine împrejurări de fapt şi de drept care să creeze o îndoială atât de serioasă încât să se justifice suspendarea actului administrativ contestat.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul N.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, atâta vreme cât reorganizarea invocată de pârâţi s-a efectuat cu încălcarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, împrejurarea de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant a reluat argumentele invocate în faţa instanţei de fond, arătând că examenul a fost organizat de pârâte în baza Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2253/2011 care a fost suspendat la data de 13 iulie 2011 prin Sentinţa nr. 220/F din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, astfel că pârâţii ar fi trebuit să suspende examenul până la pronunţarea instanţei pe fond.
În fine, recurentul - reclamant a arătat că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, chiar dacă prejudiciul s-a produs deja parţial, întrucât prin privarea sa de salariul lunar ce i se cuvenea se produce un prejudiciu care se măreşte în fiecare lună care trece.
În concluzie, recurentul - reclamant a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare.
4. Apărările formulate de intimata-pârătă Garda Financiară - Comisariatul General
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat. Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 nu este un act cu caracter normativ, nu are aplicabilitate generală, se adresează unui număr restrâns şi bine definit de subiecţi care au cunoştinţă de dispoziţiile acestuia, respectiv funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul Gărzii Financiare.
Intimata conchide în sensul că Sentinţa civilă nr. 220 din 13 iulie 2011 prin care Curtea de Apel Galaţi a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 nu produce niciun efect în privinţa reclamantului, care nu a fost parte în dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatelor - pârâte, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Ordinul nr. 2253/2011 al Preşedintelui A.N.A.F. s-a aprobat structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare, a secţiilor judeţene şi a Secţiei Municipiului Bucureşti, repartizarea numărului maxim de posturi aprobat pentru Garda Financiară, statele de funcţii pentru Comisariatul General al Gărzii Financiare, secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti, precum şi Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici din cadrul instituţiei.
Ordinul menţionat se adresează unor subiecte determinate şi nu prevede reglementări de principiu, cu efecte erga omnes, actul administrativ în baza căruia a fost emisă Decizia atacată, încadrându-se în categoria actelor administrative individuale.
Actele administrative normative conţin reglementări de principiu, aplicabile unui număr nedeterminat de persoane, efectele juridice fiind erga omnes., iar actele administrative individuale produc efecte juridice faţă de un subiect de drept determinat.
Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că Sentinţa judecătorească nr. 220/2011, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2253/2011, nu este aplicabilă şi reclamantului, suspendarea pronunţată operând numai între participanţii la procesul civil din acel dosar.
Prin urmare, în mod legal, prima instanţă nu a considerat că existenţa Sentinţei civile nr. 220 din 13 iulie 2011 determină îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat în litigiul pendinte, iar pronunţarea sentinţei nu conduce la o aparenţă de nelegalitate a Deciziei nr. 145 din 22 iulie 2011, la o îndoială serioasă asupra actului atacat cât timp efectele sale se limitează doar la părţile cauzei.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale impuse de dispoziţiile art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv atât „cazul bine justificat" cât şi „paguba iminentă", astfel cum sunt acestea definite de dispoziţiile art. 2 lit. t) şi art. 2 lit. ş) din lege.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de N.C. împotriva Sentinţei nr. 5440 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 768/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
