ICCJ. Decizia nr. 915/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții C.G., M.V. și M.V.A. au solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta ANAF București, să dispună anularea Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 și suspendarea efectelor acestuia, în baza art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.
în motivarea acțiunii, reclamanții au susținut în esență că au deținut funcții publice de comisar clasa I, respectiv comisar superior în cadrul Gărzii Financiare - Secția Județeană Brăila, că la data de 23 iunie 2011 au fost convocați la sediul instituției, unde li s-a comunicat un act administrativ, intitulat preaviz, prin care li s-a adus la cunoștință că începând cu data de 23 iunie 2011 li se acordă un preaviz de 30 de zile datorită vacantării funcțiilor ocupate.
S-a arătat că preavizul a fost motivat pe Ordinul nr. 2253/2011, emis de Președintele ANAF București, prin care s-a aprobat o nouă structură organizatorică pe secții județene, divizii, servicii, compartimente și numărul total de posturi ale instituției în care lucrează.
Au mai arătat reclamanții că, având în vedere că prin preavizele acordate anticipat apariției cazului de eliberare din funcție s-a comunicat că data examenului organizat pentru numirea în funcțiile vacante era 11.07, respectiv 15.07, aceștia au sesizat atât intimata, cât și Agenția Națională a Funcționarilor Publici la data de 29 iunie 2011, odată cu contestația prealabilă împotriva Ordinului nr. 2253/2011, cu cerere de suspendare a examenului stabilit la datele menționate anterior, însă nu au primit nici un răspuns.
Totodată, prin Sentința nr. 220 din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosar, la cererea reclamantului C.G., s-a dispus, în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/2011 până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare.
în urma desfășurării examenului, reclamanții au fost declarați respinși.
Prin Sentința nr. 1900 din 28 iulie 2011 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosar, rămasă irevocabilă, s-a dispus suspendarea executării Deciziilor 35, 37 și 39 din 22 iulie 2011, de eliberare din funcție, iar, urmare a acestui fapt, la data de 04 august 2011 au fost revocate deciziile de eliberare din funcție și repunerea temporară a reclamaților în funcțiile de execuție deținute.
Au mai susținut reclamanții că, deși în preavizul primit se preciza faptul că ordinul și bibliografia pot fi vizualizate pe site-ul Gărzii Financiare și ANAF, acest lucru nu a fost posibil, și mai mult, ordinul contestat nu a fost publicat în M. Of. al României, în conformitate cu art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Invocând dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanții au susținut că sunt îndeplinite dispozițiile legii privind cazul bine justificat și paguba iminentă.
Pârâta ANAF București, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, inclusiv a capătului de cerere privind suspendarea efectelor ordinului contestat, invocând neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
La dosarul cauzei au fost depuse cereri de intervenție în interes propriu de către numiții A.I., B.S.E., B.A., B.L., C.I., U.P., E.C. și F.O., prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 2253/2011 emis de ANAF și suspendarea efectelor acestuia în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, în principiu pentru aceleași motive invocate în cererea principală, cereri de intervenție admise în principiu prin încheierea din 17 octombrie 2011.
Prin încheierea nr. 313 din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de către pârâta ANAF, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, formulată de petenții C.G., M.V. și M.V.A., și de intimații-intervenienți în nume propriu F.O., E.C., U.P., C.I., B.L., B.A., B.S.E. și A.I.; a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011, emis de pârâta ANAF, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Verificând îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat, instanța a constatat că reclamanții și intervenienții au invocat nelegalitatea ordinului pentru faptul că nu a fost publicat în M. Of. al României, că printr-o inversare a ordinii firești s-a aprobat mai întâi organigrama prin care pentru anumite funcții au fost reduse numărul de locuri, iar pentru alte funcții publice, acestea au fost păstrate, încălcându-se principiul nediscriminării și al egalității de tratament.
Instanța a apreciat că toate nelegalitățile invocate și care urmează a fi analizate în cadrul acțiunii în anulare, ar putea conduce la anularea ordinului a cărui suspendare se solicită.
Curtea a constatat că petenții au inițiat în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă pentru formularea acțiunii în anulare a actului administrativ, că prima condiție, respectiv cazul "bine justificat", prevăzută de art. 15 în ref. la art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, la fel ca și cea de a doua condiție, respectiv a "pagubei iminente".
Instanța de fond a apreciat că este necesară suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/2011 al ANAF până la soluționarea irevocabilă a cauzei, pentru a răspunde necesității protecției funcției publice exercitate de petenți.
în acest context, s-a apreciat că prejudiciul iminent constă în pierderea locului de muncă, privarea de venituri salariale curente pentru întreținerea petenților și a familiilor lor, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate care privesc situația personală a fiecărui petent, pierderea vechimii în muncă și a gradului profesional ocupat, a drepturilor de asigurări sociale, afectarea stabilității profesionale.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond preluând exclusiv și unilateral apărările reclamanților și făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
în dezvoltarea motivelor de recurs,ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că în speță nu sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2253/2011 nefăcând parte din categoria actelor administrative supuse publicării - astfel cum greșit a apreciat instanța de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, considerentele sentinței atacate cuprinzând conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 554/2004, procedura sumară a suspendării actului administrativ permițând doar evaluarea unor indicii de nelegalitate, iar nu analiza aprofundată acestora.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată, de asemenea, că acesta este neîntemeiat, împrejurările cu privire la nereguli în reorganizare reținute de instanță - fără a statua în această fază asupra caracterului normativ sau individual al ordinului atacat - fiind circumscrise noțiunii de "caz bine justificat" prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în plus, condițiile prevăzute de textul de lege menționat trebuie analizate și în raport de situația particulară a reclamanților, ale căror decizii de eliberare din funcție au fost suspendate până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare, (suspendare dispusă prin Sentința nr. 1900 din 28 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău).
De asemenea, constituie pagubă iminentă efectele ordinului atacat cu privire la patrimoniul reclamanților.
Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și practica anterioară a înaltei Curți (Decizia nr. 5684/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 916/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 908/2012. Contencios → |
|---|
