ICCJ. Decizia nr. 2734/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2734/2013
Dosar nr. 5114/1/2012
Şedinţa publică de la 5 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 133 din 13 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 5882 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii F.A.-M. şi T.F.I.R., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi preşedintele acesteia, şi a fost obligat acest din urmă pârât la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 19 mai 2011 şi până la data executării obligaţiei de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, precum şi a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa nr. 58 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabila a sentinţei.
Dispoziţiile instanţei cu privire la obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu au fost puse în executare până la promovarea acţiunii în prezenta cauză şi nici în recurs nu s-a făcut această dovadă, deşi termenul fixat de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii a expirat.
Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Judecătorul fondului a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, se impune aplicarea sancţiunii cu amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluţie împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Într-adevăr, potrivit art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii" (alin. (1)) şi "În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere" (alin. (2)).
În temeiul acestor prevederi legale, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 18 mai 2011, potrivit dispozitivului sentinţei indicate, rămasă irevocabilă, să ia toate măsurile pentru "emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în Bucureşti".
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, aşa încât soluţia curţii de apel, de amendare a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală.
Astfel, sancţiunea aplicată potrivit acestui text de lege a avut menirea de a înfrânge rezistenţa autorităţii publice pârâte la executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
Cum în cauză nu s-a procedat la executarea hotărârii judecătoreşti, amenda a fost aplicată preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la conducătorul autorităţii publice.
Textul normativ citat este clar, arătând că sancţiunea se aplică conducătorului autorităţii publice, chiar dacă nu a fost parte la fondul cauzei deoarece în virtutea acestei calităţi trebuia să organizeze activitatea de aşa natură încât să pună în executare sentinţa menţionată, care avea termene clare de executare.
Problema fluctuaţiei existente la nivelul funcţiei de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ridicată de recurentă, nu prezintă nicio relevanţă în cauză.
Cu ocazia executării silite vor fi identificaţi conducătorii autorităţii publice sub al căror mandat nu s-au îndeplinit dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu, procedându-se în consecinţă.
Referitor la caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, critica nu poate fi reţinută.
Împrejurarea că, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal. Conducătorul autorităţii publice avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Cu atât mai mult, în cauza de faţă, în raport de termenul stabilit, recurenta nu are nicio justificare legală.
În acest sens, nu se poate reţine că marja de apreciere a autorităţii a fost exercitată în limitele legii, din moment ce prin hotărârea pronunţată în contencios administrativ s-au stabilit termene de executare, care nu au fost respectate.
De altfel toate criticile care sunt subsumate aplicării sancţiunii prevăzute de art. 24 din lege trebuiau făcute de preşedinte, ca subiect de drept direct obligat la amendă şi nu de către comisie.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată în mod corect prima instanţă a reţinut, în acord cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a recurentei-pârâte ce a determinat declanşarea procesului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Mai mult, în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din acelaşi cod, prin reducerea onorariului de avocat, sub acest aspect sentinţa nefiind recurată.
Împotriva Deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 teza finală C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, care reprezintă o reiterare a argumentelor invocate în faţa instanţei de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de recurs "nu a analizat cererea de recurs cu privire la motivele de recurare precizate", respectiv cele referitoare la "îndeplinirea atribuţiilor exprese ale preşedintelui CCSD prin inserarea dosarului intimatelor-reclamante pe mapa de lucru a Comisiei Centrale în şedinţa acesteia" şi "existenţa viciului de procedură în citarea preşedintelui CCSD".
Examinând decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de contestatoare, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este neîntemeiată contestaţia în anulare, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al contestaţiei în anulare, această cale de atac extraordinară poate fi exercitată "când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii", numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Or, aşa cum rezultă din decizia contestată, instanţa de recurs a răspuns motivului referitor la necitarea de către instanţa de fond a preşedintelui CCSD, în sensul arătat în cele ce preced; mai mult decât atât, aşa cum rezultă din actele dosarului de fond - inclusiv cererea de amânare a judecăţii, în vederea pregătirii apărării, formulată de preşedintelui CCSD - acesta a fost citat în cauză, formulând şi întâmpinare.
Totodată, conform prevederilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., invocate, de asemenea, de contestatoare în cererea formulată, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când (...) instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aceste dispoziţii legale au în vedere omisiunea instanţei de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate în susţinerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanţă, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.
Este, deci, suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia.
În cauză, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând în susţinerea acestuia următoarele argumente: funcţia de preşedinte al CCSD este vacantă; atribuţia de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparţine CCSD ca organism colegial, alcătuit din 9 membrii cu drepturi egale, iar preşedintele Comisiei nu are competenţa de a constrânge pe ceilalţi membrii să adopte o anume decizie şi nu poate dispune individual emiterea unei decizii; obligaţia de desemnare a unui evaluator a fost îndeplinită; preşedintele CCSD nu poate fi obligat să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.
Or, acest motiv a fost analizat pe larg şi respins de către instanţa de recurs, care, mai mult, în considerentele deciziei pronunţate, expuse rezumativ mai sus, s-a referit la toate criticile şi argumentele formulate de recurentă în susţinerea motivului de recurs invocat.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că este neîntemeiată, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2719/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2735/2013. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
