ICCJ. Decizia nr. 2852/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2852/2013
Dosar nr. 628/57/2011
Şedinţa publică din 6 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC T.D. SRL Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CNC C.F.R. SA, ca prin sentinţa ce se va pronunţa:
- să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a emite avizul C.F.R. pentru lucrarea "construire imobil locuinţe, organizare de şantier, împrejmuire, branşamente utilităţi,din Sibiu";
- să fie obligată pârâta să emită avizul solicitat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 2008 a cumpărat suprafaţa de 1456 mp de teren, situat în Sibiu, înscris în C.F., în scopul de a edifica locuinţe, că prin certificatul de urbanism i s-a solicitat şi avizul C.F.R., însă demersurile sale de a-l obţine au fost sortite eşecului, întrucât, prin Adresa nr. 2177/2010, pârâta a răspuns că nu poate emite aviz favorabil întrucât există o stare conflictuală cu privire la teren, fiind încălcată zona cadastrală C.F.R.
S-a apreciat că refuzul este nejustificat, întrucât reclamanta este proprietar tabular asupra terenului de 1456 mp, înscrierea în C.F. având forţă probantă absolută, că nu există nici un temei pentru rectificarea suprafeţei, situaţia juridică fiind identică cu cea reală, din certificatul de urbanism rezultă că destinaţia terenului este de zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare, subzonă de locuinţe individuale, iar pârâta a emis, la data de 25 aprilie 2006, pentru acelaşi teren, deţinut la acel moment de către foştii proprietari, Avizul favorabil nr. 182/2006.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat:
- excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, justificat de împrejurarea că litigiul este de natură civilă şi are ca finalitate clarificarea regimului juridic al terenului prin compararea titlurilor,
- excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Alba Iulia, determinată de necompetenţa materială, justificat de faptul că litigiul are natură comercială, iar soluţionarea în primă instanţă îi revine Tribunalului Bucureşti, instanţa de la sediul pârâtului,
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNCF C.F.R. SA, întrucât titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor proprietate publică aflate în administrarea pârâtei este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâta a susţinut că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 82 alin. (1) ind. 1, art. 122 pct. 6 şi art. 133 C. proc. civ., iar cu privire la problemele de ordin substanţial a arătat că acţiunea este prematur introdusă, întrucât dreptul reclamantei de a obţine avizul este supus unei condiţii suspensive ce constă în obligaţia asumată de reclamantă de a depune diligenţe în scopul rectificării cărţii funciare pentru suprafaţa care se suprapune peste terenul proprietate publică a statului.
Pe de altă parte, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât refuzul de acordare a avizului este justificat de faptul că terenul reclamantei încalcă zona cadastrală C.F.R.
Pârâta a formulat cerere privind arătarea titularului dreptului, prin care a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin M.F.P., întrucât infrastructura feroviară este proprietate publică a Statului Român, conform art. 4 din H.G. nr. 581/1998, iar titularul dreptului de proprietate trebuie introdus în cauză potrivit art. 12 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 213/1998.
Prin încheierea din data de 29 iunie 2011, curtea a respins excepţiile invocate şi, dat fiind faptul că terţul arătat ca titular al dreptului nu s-a înfăţişat şi nici nu şi-a exprimat poziţia faţă de susţinerile pârâtului, a făcut aplicarea art. 66 alin. (2), rap. la art. 58 C. proc. civ., terţul dobândind poziţia procesuală de intervenient în interes propriu.
La data de 30 septembrie 2011 D.G.F.P. a judeţului Sibiu, în numele şi pentru Statul Român prin M.F.P., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, justificată de faptul că, în speţă, calitate procesuală pasivă are doar CNCF C.F.R. SA, titular al dreptului de administrare.
Pe fond, a apreciat că refuzul acesteia de a emite avizul este justificat, atâta timp cât din planul de situaţie prezentat rezultă că reclamanta nu respectă zona de protecţie, fiind încălcată cu 405 mp zona cadastrală feroviară.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 317 din 26 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P.,
- a respins cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâta CNCF C.F.R.SA cu privire la intervenientul forţat Statul Român prin M.F.P.,
- a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T.D. SRL şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită - prin structura specializată Regionala C.F.R. Braşov - avizul tehnic C.F.R. pentru lucrarea construire imobil locuinţe, organizare de şantier, împrejmuire, branşamente utilităţi, din Sibiu,
- a obligat pârâta să plătească suma de 3.728,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta SC T.D. SRL a cumpărat în anul 2008, prin contractul autentificat din 11 iunie 2008 de Biroul Notarului Public, suprafaţa de 1456 mp de teren, situat în Sibiu, înscrisă în C.F. Sibiu, teren grădină.
Anterior acestei tranzacţii, pe acest teren, vânzătorii au intenţionat să edifice un imobil de locuinţe colective, sens în care au obţinut avizul favorabil al C.F.R. din 25 aprilie 2006, iar reclamanta a intenţionat la rândul său să edifice un imobil de locuinţe, motiv pentru care a întocmit documentaţia necesară, iar prin certificatul de urbanism i s-a solicitat avizul C.F.R.
Pentru faza P.U.Z. pârâta a emis avizul favorabil din 9 iunie 2009, observaţiile referindu-se la zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice, iar în urma acestui aviz a fost emisă H.C.L. al Mun. Sibiu nr. 284/2010, prin care a fost aprobat P.U.Z-ul.
În vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie a fost emis certificatul de urbanism din 6 ianuarie 2010, prin care s-a solicitat obţinerea avizului C.F.R.
Reclamanta a formulat în acest sens cererea din 8 decembrie 2010, însă prin Adresa nr. 2177/2010 pârâta a răspuns că nu poate emite aviz favorabil întrucât există o stare conflictuală cu privire la teren, fiind încălcată zona cadastrală C.F.R.
Reclamanta a comandat documentaţia cadastrală întocmită de G.C., recepţionată de O.C.P.I. sub nr. 141/2011, prin care se atestă că suprafaţa terenului său este de 1456 mp.
Reţinând că nu există nici un temei pentru rectificare, a formulat plângere prealabilă la 2 martie 2011, însă prin adresa din 24 martie 2011 pârâta i-a comunicat faptul că îşi menţine punctul de vedere, motiv pentru care la data de 12 mai 2011 a fost sesizată instanţa de contencios administrativ.
Instanţa a constatat că avizul ce trebuie emis de pârâtă în temeiul art. 6 alin. (2) pct. 8 din Anexa la H.G. nr. 581/1998 are caracterul unui aviz conform, în lipsa sa ori în cazul în care acesta este negativ neputând fi realizate construcţii în zonele de protecţie şi siguranţă a infrastructurii feroviare publice; că, a şa cum rezultă din Regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z. şi din planul de reglementări vizând limita zonei de siguranţă aferent P.U.Z., imobilul de locuinţe se amplasează la 20,04 m de prima linie de cale ferată, adică în afara zonei de siguranţă, dar înăuntrul zonei de protecţie, că în zona de protecţie pot fi executate lucrări în condiţiile art. 29 alin. (5 ) din O.G. nr. 12/1998, cu excluderea celor descrise în mod limitativ în cuprinsul art. 30 din acelaşi act normativ şi că, atât din documentaţia depusă la dosar, cât şi din poziţia părţilor, rezultă că imobilul pentru care se solicită avizul nu se încadrează în nici una din situaţiile reglementate de art. 30, construcţiile ce urmează a fi ridicate neavând, prin modul de edificare, un impact negativ asupra circulaţiei feroviare.
Instanţa a apreciat că, în măsura în care construcţia ce se cere a fi autorizată şi care este condiţionată de emiterea acestui aviz respectă cerinţele cuprinse în art. 29 alin. (5) şi art. 30 din O.G. nr. 12/1998, în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada că este proprietar tabular asupra terenului pe care urmează a fi edificată construcţia, că din documentaţia cadastrală recepţionată de O.C.P.I. sub nr. 141/2011 se atestă că suprafaţa terenului său este de 1456 mp, aşa cum este înscrisă în C.F. la nr. 104994 Sibiu, neexistând astfel nici un temei pentru rectificarea acestei suprafeţe, situaţia juridică fiind identică cu cea reală, iar din certificatul de urbanism rezultă că destinaţia terenului este de zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare, subzonă de locuinţe individuale, că pentru acelaşi amplasament au fost deja emise două avize favorabile, fără a fi identificate eventuale probleme de suprapuneri de teren, nu există o justificare obiectivă în sensul respingerii unei astfel de cereri.
S-a reţinut, în considerentele hotărârii atacate, că susţinerile pârâtei, referitoare la un pretins dezacord legat de delimitarea suprafeţei reclamantei de zona cadastrală feroviară, nu pot constitui un temei pentru neacordarea avizului, atâta timp cât pe pretinsa suprafaţă suprapusă nu există echipamente referitoare la siguranţa circulaţiei rutiere, nu au fost indicate elementele noi care au intervenit de la data de 9 iunie 2009 până în prezent în amplasarea echipamentelor feroviare sau delimitarea zonei cadastrale feroviare, ori în amplasarea construcţiei reclamantei, iar tranşarea conflictului prin compararea titlurilor de proprietate nu poate fi realizată în cadrul prezentei acţiuni în contencios administrativ.
Faţă de aceste împrejurări instanţa a reţinut că refuzul emiterii avizului constituie un exces de putere din partea pârâtei, act asimilat actului administrativ, ce se impune a fi sancţionat, în condiţiile art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004, prin obligarea autorităţii la emiterea sa.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin M.F.P., curtea a reţinut că acesta există, faţă de cererea de arătare a titularului dreptului şi dispoziţiile art. 66 alin. (2), rap. la art. 58 C. proc. civ., terţul dobândind poziţia procesuală de intervenient în interes propriu. Ca atare, excepţia invocată în acest sens, analizată fiind prin raportare la manifestarea de voinţă a pârâtei de introducere forţată în proces, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a apreciat că cererea de arătare a titularului dreptului este neîntemeiată, întrucât în speţă nu se pune în discuţie întinderea dreptului de proprietate publică a Statului Român, obiectul acţiunii vizând stabilirea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei CNCF C.F.R. SA de a emite avizul respectiv.
Instanţa a admis acţiunea, iar, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească suma de 3.728,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu apărător ales, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei hotărâri au declarant recurs pârâţii CNCF C.F.R. SA Bucureşti şi M.F.P., pentru Statul Român, prin D.G.F.P. Sibiu.
3.1. Recurenta – pârâtă CNCF C.F.R. SA a criticat sentinţa în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
-Instanţa a respins greşit excepţia necompetenţei materiale în raport cu natura juridică a litigiului, pentru că a fost dedusă judecăţii o problemă de natură civilă, vizând o obligaţie de a face, iar CNCF C.F.R. S.A. nu este autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
-Instanţa a respins greşit excepţia necompetenţei teritoriale, care aparţine Tribunalului Bucureşti, ca instanţă civilă, conform art. 5 şi art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
- Instanţa a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNCF C.F.R. SA, neţinând cont de dispoziţiile art. 12 alin. (4) Și (6) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora „în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate potrivit Codului de procedură civilă.
În acest sens, recurenta – pârâtă a arătat că titularul dreptului de proprietate „asupra terenului revendicat” este Statul Român, C.F.R. având doar un drept de administrare, întemeiat pe împrejurarea că terenul aparţine infrastructurii feroviare.
- Instanţa a rezolvat greşit fondul cauzei pentru că: recurenta - pârâtă nu este autoritate publică, ci societate comercială care funcţionează în regimul prevăzut în Legea nr. 31/1990, astfel că nu poate emite acte în regim de putere publică, aşa cum cere art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; nu s-a ţinut seama de situaţia juridică a terenului în discuţie, care nu figurează în evidenţele de carte funciară locală Sibiu, fiind scos din circuitul civil, ci este înscris încă din anul 1876 în Cartea Funciară Centrală, în prezent fiind evidenţiat în inventarul bunurilor ce fac parte domeniului public al statului, ca aparţinând infrastructurii feroviare publice, aflat în proprietatea Statului Român şi în administrarea CNCF C.F.R. SA; raportat la regimul juridic al zonei de siguranţă şi de protecţie a infrastructurii feroviare (O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 581/1998) şi la împrejurările concrete ale cauzei, aşa cum rezultă din avizul tehnic din 6 decembrie 2010, comunicat reclamantei, dreptul reclamantei la obţinerea avizului este supus unei condiţii suspensive, ce constă în obligaţia asumată de reclamantă de a depune diligenţe în vederea rectificării în Cartea Funciară Locală a înscrierii privind suprafaţa de teren care se suprapune cu terenul proprietate publică a statului; nu există avizul, pentru că terenul pentru care se solicită aviz se află în zona cadastrală a C.F.R., iar obligaţia de acordarea avizului va deveni exigibilă, în sensul art. 1017 C. civ., numai după ce reclamanta îşi va îndeplini propria obligaţie de a depune diligenţele necesare în sensul rectificării înscrierii, în cartea funciară.
- Instanţa a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin raportare la manifestarea de voinţă a pârâtei de introducere forţată în proces, conform art. 66 alin. (2) şi art. 8 C. proc. civ.
- Instanţa a soluţionat cererea de arătare a titularului dreptului, apreciind greşit că în cauză nu se pune în discuţie întinderea dreptului de proprietate publică.
- Cheltuielile de judecată au fost acordate în mod nelegal, în raport cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul avocaţial solicitat fiind disproporţionat faţă de diligenţele depuse la judecat în fond a cauzei.
În concluzie, recurenta - pârâtă a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca prematură, şi în subsidiar, ca nefondată.
3.2. M.F.P., prin D.G.F.P. a judeţului Sibiu, a criticat sentinţa pe motiv că instanţa nu-şi exercită rolul activ în desfăşurarea procesului, hotărârea fiind contradictorie.
Astfel, în opinia recurentului - intervenient forţat, instanţa a reţinut greşit existenţa refuzului nejustificat de emitere a avizului, în raport cu prevederile art. 29 şi art. 30 din O.U.G. nr. 12/1998 şi ale H.G. nr. 525/1996, care instituie un anumit regim al zonei de protecţie a infrastructurii feroviare, ca răspuns la necesitatea asigurării unui perimetru de protecţie şi siguranţă în zona căilor ferate care să permită desfăşurarea în condiţii de vizibilitate normală a traficului feroviar dar şi remedierea eventualelor defecţiuni ce pot surveni în ce priveşte infrastructura feroviară ori înlăturarea consecinţelor unor evenimente neprevăzute intervenite în derularea traficului feroviar, fiind evident că amplasarea unor construcţii în zona de protecţie a infrastructurii feroviare şi cu atât mai mult în zona de siguranţă este de natură a afecta normala desfăşurare a traficului feroviar.
4. Apărările intimatei
Intimata – reclamantă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a răspuns fiecăruia dintre motivele de recurs.
În esenţă, a arătat că instanţa de contencios administrativ este competentă să judece cauza, fiind dedus judecăţii un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri adresate unei autorităţi publice asimilate; în speţă, refuzul este manifestarea unui exces de putere, în sensul Legii nr. 553/2004; a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1018/2008, iar pe numele foştilor proprietari a existat un aviz favorabil pentru edificarea de locuinţe colective, din 25 aprilie 2006; în vederea adoptării P.U.Z., pârâta a emis avizul favorabil la 9 iunie 2009, ulterior P.U.Z.-ul fiind adoptat prin H.C.L. Sibiu din 26 august 2010; avizul din 6 decembrie 2010 favorabil executării construcţiei cu condiţia rectificării Cărţii funciare nu i-a fost comunicat anterior declanşării litigiului; documentaţia cadastrală a fost recepţionată la O.C.P.I. Sibiu la 23 februarie 2011, atestând că, prin măsurători, suprafaţa corespunde cu cea înscrisă în cartea funciară şi nu există motiv de rectificare; a fost efectuată anterior o operaţiune de rectificare în baza Sentinţei nr. 1506/1995, care se bucură de puterea lucrului judecat; instanţa de fond reţine în mod corect că, din documentaţia de aprobare a P.U.Z., rezultă că imobilul de locuinţe pentru care se solicită avizul urmează a se amplasa, la 20.4 m de prima linie de cale ferată, în afara zonei de siguranţă, dar înăuntrul zonei de protecţie, a stfel, construcţiile ce urmează a se edifica nu au impact negativ asupra circulaţiei feroviare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că argumentele comune vor fi grupate şi analizate împreună.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Cu privire la obiectul şi natura juridică a litigiului
Intimata – reclamantă a supus controlului instanţei refuzul, considerat nejustificat, de rezolvare a cererii sale de emitere a avizului C.F.R. pentru lucrarea "construire imobil locuinţe, organizare de şantier, împrejmuire, branşamente utilităţi, în Sibiu".
Atribuţia emiterii avizului pentru construcţiile ce urmează a fi amplasate în zona de protecţie feroviară intră, potrivit art. 20 alin. (2) din H.G. nr. 525/1996, în competenţa administrativă a recurentei - pârâte, organizate, conform art. 1 şi art. 6 din H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea CNCF C.F.R. SA, prin reorganizarea SN C.F.R., sub forma unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de interes public naţional în scopul realizării transportului feroviar public şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării. Aceste elemente se încadrează în definiţia autorităţii publice asimilate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia judecătorului fondului, în sensul că raportul juridic dedus judecăţii este unul administrativ, acţiunea în justiţie încadrându-se în coordonatele art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi vizând un act administrativ asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege.
Prin obiectul său, demersul procesual al intimatei - reclamante nu tinde la delimitarea domeniului public al statului, pentru a face aplicabile prevederile art. 12 alin. (4) Și (6) din Legea nr. 213/1998, invocate de recurenta - pârâtă, motiv pentru care soluţia dată cererii de arătarea titularului dreptului este legală.
1.2. Cu privire la competenţa materială şi teritorială a instanţei
Având în vedere natura juridică a litigiului, astfel cum a fost indicată mai sus, Înalta Curte constată că dezlegarea pe care prima instanţă a dat-o excepţiilor de necompetenţă materială şi teritorială este corectă, în cauză fiind pe deplin aplicabile normele de competenţă cuprinse în art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, în modul în care CNCF C.F.R. SA şi-a construit motivele de recurs se regăsesc argumente contradictorii, pentru că, pe de o parte, susţine că litigiul vizează dreptul de proprietate publică a statului, caz în care competenţa ar aparţine instanţei de contencios administrativ, conform art. 23 din Legea nr. 213/1998, dar pe de altă parte critică sentinţa pe motiv că instanţa de contencios administrativ nu a declinat competenţa în favoarea unei instanţe civile.
1.3. Cu privire la calitatea procesuală pasivă
Pentru argumentele reţinute la punctele anterioare, Înalta Curte constată, pe de o parte, că CNCF C.F.R. SA are calitate procesuală pasivă, ca autoritate publică asimilată în a cărei competenţă intră rezolvarea cererii şi emitentă a refuzului nejustificat dedus judecăţii.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar constată că recurenta - pârâtă SNCF C.F.R. SA nu are un interes propriu în a critica soluţia pronunţată asupra lipsei calităţii procesuale a excepţiei Statului Român, prin M.F.P., de vreme ce ea însăşi l-a introdus forţat în proces, prin arătarea titularului dreptului, conform art. 64 C. proc. civ.
Art. 66 C. proc. civ. prevede clar modul de stabilire a calităţii procesuale a celui introdus astfel în proces, prin norme pe deplin respectate de instanţa de fond:
„(1) Dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată.
(2) Când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, se vor aplica dispoziţiile art. 58. (Cel chemat in judecata dobândeşte calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă)”.
1.4. Cu privire la rezolvarea fondului cauzei
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la litera n) a aceluiaşi articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al acţiunii în contencios administrativ, permite instanţei să examineze conduita autorităţilor publice din perspectiva modului de exercitare a puterii discreţionare şi încadrării ei în limitele legale ale marjei de apreciere, prin prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public şi drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative.
În speţă, fără a mai relua împrejurările de fapt şi de drept foarte bine punctate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că s-a reţinut judicios existenţa unui exces de putere a CNCF C.F.R. SA în abordarea cererii intimatei – reclamante.
Aceasta a făcut dovada că este proprietar tabular al terenului pe care intenţionează să construiască, teren care a făcut obiectul cererii acţiunii în rectificarea cărţii funciare, formulată de foştii proprietari şi soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 1506 din 24 februarie 1994 a Judecătoriei Sibiu.
Printr-un „document de avizare” din 25 aprilie 2006, emis pe numele foştilor proprietari, CNCF C.F.R. SA, Sucursala Regionala de Căi Ferate Braşov a avizat favorabil documentaţia depusă în vederea aprobării planului urbanistic zonal, în care urma să se prevadă construirea unor locuinţe colective, cu spaţii comerciale la parter, în, municipiul Sibiu.
După dobândirea terenului de către intimata –reclamantă şi iniţierea propriilor demersuri în vederea obţinerii documentaţiei de urbanism, aceeaşi entitate a emis documentul de avizare din 9 iunie 2009, conţinând avizul favorabil, cu menţiunea de a se respecta zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice care cuprinde fâşiile de teren, în limita de 20 m fiecare, situate de o parte şi de alta a axei Căii ferate, necesare pentru amplasarea instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţa circulaţiei şi a celorlalte instalaţii de conducere operativă a circulaţiei trenurilor, precum şi a instalaţiilor şi lucrărilor de protecţie a mediului conform O.G. 12/1998 (republicată în M.Of. nr. 834/2004) şi de a se respecta strict zona căii ferate, conform planului de situaţie anexat.
Documentaţia topografică atestată de O.C.P.I. Sibiu, conform procesului - verbal de recepţie din 23 februarie 2011, confirmă amplasamentul şi delimitarea indicate de intimata - reclamantă pentru terenul situat în zona de protecţie a infrastructurii feroviare, conform art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998.
În acest context, condiţionarea emiterii avizului de rectificarea cărţii funciare, fără un corespondent în realitatea materială care să stea la baza unei astfel de obligaţii, şi în lipsa unor argumente concrete legate de interesul public al asigurării siguranţei circulaţiei feroviare, întruneşte, într-adevăr, elementele definitorii ale refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.
1.5. Cu privire la cheltuielile de judecată
Având în vedere miza litigiului pentru intimata - reclamantă, probele administrate în susţinerea cererii sale, apărările necesare în raport cu excepţiile invocate de pârâtă şi de intervenient în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că suma de 3720 lei, reprezentând onorariul de avocat, nu este excesivă, astfel încât să atragă o măsură de ajustare, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Ţinând seama de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
Pentru că recurenţii au calitate de „părţi căzute în pretenţii” conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi să-i plătească intimatei – reclamante cheltuielile efectuate în recurs, constând în suma de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de CNCF C.F.R. SA Bucureşti şi de M.F.P., prin D.G.F.P. Sibiu împotriva Sentinţei nr. 317/2011 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurentele la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC T.D. SRL Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2735/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 29/2013. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
