ICCJ. Decizia nr. 2735/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2735/2013
Dosar nr. 5140/1/2012
Şedinţa publică din 5 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2862 din 7 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. Bârlad SA şi de pârâtul .M.A.P.D.R. împotriva Sentinţei nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de obiect, formulate de pârât, şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, fiind obligat pârâtul la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirile acordate conform Legii nr. 381/2002 şi la trimiterea aprobării către direcţiile agricole judeţene, precum şi la sesizarea Guvernului României, pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Sentinţa atacată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legii-cadru în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, şi ale legii speciale în aplicarea căreia a luat naştere şi căreia îi este supus raportul juridic dedus judecăţii, Legea nr. 381/2002, la baza factuală rezultată din probele administrate.
De asemenea, sentinţa cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, expuse clar şi logic, îndeplinind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Procedura de constatare şi evaluare a pagubelor produse de calamităţile naturale, reglementată în art. 3, art. 9 Și art. 15 din Legea nr. 381/2002, cuprinde mai multe etape, legea prevăzând distinct, pentru fiecare dintre aceste etape, operaţiunile administrative ce trebuie efectuate şi entităţile cu atribuţii în acest sens.
În temeiul art. 13 şi art. 14 din Lege, după verificarea documentaţiilor de constatare a calamităţilor, M.A.A.P. aprobă sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe, care se transmit direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiilor sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti. M.A.A.P. sesizează Guvernul, care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.
Este real că, potrivit art. 18, aşa cum a fost modificat prin O.G. nr. 7/2004, inclus în capitolul 4 („Drepturile şi obligaţiile producătorilor agricoli”), cei care au înregistrat pagube prin fenomenele naturale şi bolile cu efect de calamitare a producţiei agricole urmează a primi despăgubirile numai cu condiţia declarării zonei calamitate, prin H.G. În structura legii, aprobarea sumelor preconizate a fi necesare şi repartizarea lor pe judeţe constituie însă o etapă anterioară, fiind inclusă în procedura de constatare şi evaluare a pagubelor produse, ce face obiectul de reglementare al Cap. 3.
De aceea, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, direcţia judeţeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală a centralizat actele de constatare a pagubelor şi a înaintat documentaţia către Minister, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul existenţei refuzului nejustificat al recurentului-pârât de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute în art. 13 Și art. 14 din aceeaşi lege.
Adresa din 30 septembrie 2009, invocată de recurentul-pârât drept probă a îndeplinirii obligaţiilor sale, nu poate avea această valoare juridică, întrucât s-a înaintat numai o informare privind efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, iar nu un proiect de hotărâre iniţiat conform procedurilor instituite prin Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea documentelor de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009.
Nici susţinerea privind lipsirea de efecte juridice a Legii nr. 381/2002, ca urmare a intrării în vigoare a O.G. nr. 14/2010, nu poate fi reţinută, pentru că, pe de o parte, conduita vătămătoare a autorităţii publice se examinează în raport cu cadrul normativ în vigoare la data formulării cererii al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecăţii, iar, pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor administrative cu reglementările privind acordarea ajutorului de stat poate fi asigurată prin îndeplinirea demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 şi ale Regulamentului nr. 1857/2006.
Instanţa de recurs constată, de asemenea, că recursul reclamantei este nefondat, pentru că, în lipsa unei hotărâri a Guvernului, privind declararea stării de calamitate în zona în care s-au aflat culturile reclamantei, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cert, care să aibă drept cauză conduita pârâtului şi să fie reparat conform art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Înlăturarea vătămării produse reclamantului, în cadrul procesual existent în cauză, a fost asigurată prin obligaţiile impuse Ministerului, de a efectua demersurile prevăzute în art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea în concret a stării de calamitate intrând în conţinutul dreptului de apreciere al Guvernului.
Împotriva Deciziei nr. 2862 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare M.A.P.D.R., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. şi susţinând că instanţa de recurs „a omis să cerceteze unul din motivele de recurs invocate”.
Examinând decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivul invocat de contestator, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondată contestaţia în anulare, după cum se va arăta în continuare.
Conform prevederilor art. 318 teza a II- a C. proc. civ., invocate de contestator drept temei al cererii formulate, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când (…) instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Aceste dispoziţii legale au în vedere omisiunea instanţei de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate în susţinerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanţă, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.
Este, deci, suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia.
În cauză, cererea de recurs formulată de M.A.P.D.R. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente speţei; de asemenea, deşi nu sunt invocate în mod expres, şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. constituie temei al recursului, sentinţa fiind criticată pentru nemotivare.
Or, aceste motive au fost analizate şi respinse de către instanţa de recurs, care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate, rezumativ expuse mai sus, s-a referit la toate criticile şi argumentele formulate de recurentul-pârât în susţinerea motivelor de recurs invocate, făcând, implicit, aplicarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, fiind nefondată, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.A.P.D.R. împotriva Deciziei nr. 2862 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2734/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2852/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
