ICCJ. Decizia nr. 2928/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2928/2013
Dosar nr. 336/35/2012
Ședința publică din 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iunie 2012, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării Deciziei nr. 239 din 21 mai 2012 privind eliberarea sa din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al A.N.S.V.S.A., publicată în M. Of. nr. 345 din 21 mai 2012, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Decizia Primului Ministru al României nr. 239 din data de 21 mai 2012 publicată în M.of. nr. 345 din 21 mai 2012 privind eliberarea sa din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al A.N.S.V.S.A. a fost eliberat din funcţia mai sus menţionată, fără nicio justificare.
Reclamantul a invocat prevederilor art. 66 alin. (1) din Ordonanţa nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor, publicată în M. Of. nr. 94/2004 potrivit cărora „Autoritatea este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de 2 vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani” susţinând că, în textului de lege menţionat, a fost emisă decizia primului ministru privind eliberarea sa din funcţie.
Totodată reclamantul a apreciat că sunt întrunite, în mod cumulativ, cele două condiţii de admisibilitate ale cererii de suspendare a actului administrativ atacat, reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 256/CA/PI din 3 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată.
A admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 239 din 21 mai 2012 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, Curtea a reţinut că este neîntemeiată deoarece Guvernul României este emitentul actului administrativ atacat, iar primul ministru emite acte în calitate de reprezentant legal al Guvernului României.
Pe fondul cererii de suspendare, prima instanţă a considerat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
Astfel, actul administrativ a fost emis de către pârât fără a avea un temei legal, instanţa apreciind că s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a constatat că reclamantul a fost deja prejudiciat prin faptul că nu mai beneficiază de indemnizaţia lunară aferentă funcţiei deţinute până la eliberarea sa din funcţie.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 susţinând că a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, cât şi ale art. 304 C. proc. civ.
Un prim aspect se referă la faptul că, în mod nelegal, instanţa a apreciat că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, întrucât sunt aplicabile prevederile art. 3 lit. m), art. 13 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 17 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
O a doua critică se referă la soluţia instanţei de respingere a cererii de intervenţie formulată de A.N.S.V.S.A. în temeiul art. 49 C. proc.civ, în interesul pârâtului.
A treia critică vizează respingerea excepţiei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, citat în calitate de pârât pe motivul că reclamantul nu a invocat vreo vătămare în drepturi care să decurgă din emiterea, de către Guvern a unui act sau din refuzul nejustificat al acesteia de a soluţiona o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege, Decizia nr. 239/2012, a cărei suspendare se solicită prin prezenta acţiune, fiind emisă de primul-ministru, în executarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 90/2001.
Relativ la modul de soluţionare a cererii de suspendare, recurentul pârât a susţinut că prima instanţă a apreciat greşit îndeplinirea în speţă a cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu o motivare sumară, instanţa a considerat că, prin aspectele invocate de petent, respectiv că actul administrativ a fost emis de către pârât fără a avea un temei legal, s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, după cum este definit la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Or, p otrivit doctrinei şi jurisprudenţei, se poate vorbi despre un caz bine justificat numai dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
În cauză, însă, nici unul dintre pretinsele motive de nelegalitate a Deciziei primului- ministru nr. 239/2012 nu puteau conduce la răsturnarea prezumţiei menţionate. Argumentele invocate de reclamant privesc fondul cauzei şi reclamau administrarea unor probe care nu sunt compatibile cu procedura de faţă, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului, ele urmând a fi analizate, eventual, în cazul cererii în anulare a actului administrativ.
În ceea ce priveşte c ondiţia existenţei unei pagube iminente, recurentul consideră c ă, în speţă, nu s-au făcut afirmaţii probate privind producerea unor pagube importante şi imposibil de recuperat ca urmare a executării actului administrativ. Oricum, protecţia jurisdicţională provizorie caracteristică unei cereri de suspendare trebuie să se raporteze la o pagubă gravă, intensă, serioasă, condiţie neîndeplinită în speţa dedusă judecăţii.
Îndeplinirea condiţiei privind paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în cererea formulată. Motivarea unei pagube iminente care ar consta în lipsa indemnizaţiei nu sunt suficiente şi concludente pentru a se considera că sunt întrunite condiţiile legale pentru suspendarea executării actului, întrucât astfel de susţineri nu sunt de natură a răsturna prin ele însele prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat si nu produc reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Decizia Primului Ministru al României nr. 239 din data de 21 mai 2012 publicată în M. Of. din 21 mai 2012, a cărui executare se solicită a fi suspendată, reclamantul C.C. a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al A.N.S.V.S.A. a fost eliberat din funcţia mai sus menţionată.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În speţă, nu se contestă că intimatul reclamant a contestat la instanţa judecătorească măsura de eliberare din funcţie.
Celelalte două condiţii, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existenţa pericolului producerii unei pagube.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, Înalta Curte reţine că prin aspectele invocate de petent, respectiv că actul administrativ a fost emis de către pârât fără a avea un temei legal, s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a se pronunţa asupra fondului litigiului, instanţa constată că recurentul pârât a emis Decizia nr. 239 din 21 mai 2012 fără a invoca motive temeinice de întrerupere a mandatului Vicepreşedintelui A.N.S.V.S.A., C.C., astfel că această împrejurare este în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
În sprijinul acestei îndoieli este şi Sentinţa civilă nr. 437/CA/2012 din 19 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 403/35/CA/2012 al Curţii de Apel Oradea, prin care s-a admis acţiunea reclamantului, s-a anulat Decizia Primului Ministru al României nr. 239 din 21 mai 2012 şi s-a dispus renumirea reclamantului în funcţia de Vicepreşedinte al A.N.S.V.S.A., cu acordarea, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a deciziei anulate şi data renumirii, a diferenţei de indemnizaţie cuvenită reclamantului.
Înalta Curte constată că şi condiţia pagubei iminente, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”, este incidentă în cauză, petentul fiind deja prejudiciat prin faptul că nu a mai beneficiat de indemnizaţia lunară aferentă funcţiei deţinute până la eliberarea sa din funcţie.
În sensul soluţiei pronunţate sunt şi prevederile Recomandării Consiliului de Miniştri ai Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanele particulare cointeresate în această decizie să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca astfel să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aferent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate în recurs, referitoare la excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în speţă acţiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Înalta Curte reţine că şi criticile privind soluţionarea cererii de intervenţie sunt nefondate, având în vedere că prin acţiunea ce face obiectul dosarului menţionat mai sus, s-a solicitat suspendarea executării Deciziei Primului Ministru nr. 239 din 21 mai 2012, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului C.C. din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat al A.N.S.V.S.A., astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 coroborat cu art. 49 C. proc.civ.
În fine, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod corect şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, ţinând cont de faptul că Primul Ministru emite acte în calitate de reprezentant al Guvernului României, potrivit art. 15 din Legea nr. 90/2001, conducerea şi controlul activităţii ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordine fiind o atribuţie a Guvernului, potrivit art. 11 lit. k) din actul normativ susmenţionat.
Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 256/CA/PI din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2927/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2929/2013. Contencios → |
|---|
