ICCJ. Decizia nr. 2934/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2934/2013
Dosar nr. 943/57/2011
Ședința publică din 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Dina analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. 943/57 din 28 iulie 2011, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Hotărârii nr. 2138 din 16 mai 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a făcut dovada faptului că părinţii săi s-au refugiat din satul Finciu, comuna Călăţele, Jud. Cluj în anul 1940 din faţa invaziei ungureşti reclamantul fiind născut în anul 1944, în timpul refugiului. Ca atare apreciază că se încadrează în categoria celor care pot să beneficieze de prevederilor Legii nr. 189/2000.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea contestaţiei, întrucât declaraţiile de martor aduse ca şi probe în dosarul său conţin date contradictorii raportat la declaraţiile date de aceleaşi persoane în dosarul depus de soţia supravieţuitoare a fratelui său, T.V. În concret se susţine că, deşi iniţial martorii au declarat că T.V. s-a refugiat cu familia în octombrie 1940 din Finciu în Călăţele Pădure, în dosarul reclamantului, aceiaşi martori susţin că T.A. s-a refugiat împreună cu familia din Finciu în Călăţele Pădure în luna februarie 1944. Întrucât, în afara acestor declaraţii contestatorul nu a mai adus alte probe, pârâta a apreciat că acestea nu pot constitui probe concludente, pertinente şi utile.
Instanţa a administrat proba cu înscrisuri şi, pentru a elucida conţinutul aparent contradictoriu al declaraţiilor indicate de pârâtă a procedat la audierea în calitate de martori a numiţilor M.D. şi T.L.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 394 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 2138 din 16 mai 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, sat Finciu, com Călăţele Jud. Cluj în comuna Călăţele sat Călăţele Pădure Jud. Cluj, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Instanţa a apreciat ca fiind pertinente şi concludente probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor M.D. şi T.L., în condiţiile în care demersurile realizate de reclamant potrivit art. 4 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. 127/2002 nu au fost eficiente, dovadă fiind Adresa nr. C/324 eliberată de Arhivele Naţionale, Serviciul judeţean Cluj.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netmeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă că localitatea din care s-ar fi refugiat părinţii reclamantului, respectiv satul Finciu Jud. Cluj nu a făcut obiectul Diktatului de la Viena din 30 august 1940, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.U.G. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată şi completată, de prevederile acestei legi beneficiază persoana cetăţean român care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii pe motive etnice în sensul că a fost nevoită să se refugieze ori a fost expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor actului normativ descris mai sus rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile morale şi materiale suferite de persoanele persecutate de către regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Reclamantul a susţinut că părinţii săi s-au refugiat din satul Finciu, comuna Călăţele, Jud. Cluj în anul 1940 din faţa invaziei ungureşti reclamantul fiind născut în anul 1944, în timpul refugiului şi ca atare se încadrează în categoria celor care pot să beneficieze de prevederilor Legii nr. 189/2000, suferind persecuţiile etnice în mod indirect prin consecinţele care s-au răsfrânt în timp şi nemijlocit asupra lor.
În speţa de faţă însă, din probele administrate nu rezultă principala ipoteză reglementată de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, aceea a persecuţiei etnice care să fi cauzat refugiul persoanelor beneficiare.
Aşa cum rezultă din Adresa nr. C/9263 din 11 ianuarie 2012 emisă de M.A.I. – Arhivele Naţionale satul Finciu Jud. Cluj nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena din 30 august 1940, rămânând sub administrarea statului român.
Aşa fiind, existenţa vreunui refugiu datorat persecuţiilor etnice, aşa cum condiţionează dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, nu poate fi reţinut în cauză, Statul Român neputându-şi persecuta proprii cetăţeni pe criterii etnice.
În concluzie, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile legale mai sus enunţate pentru acordarea drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000, acţiunea reclamantului este neîntemeiată, Înalta Curte urmând a admite recursul declarat şi a casa hotărârea atacată cu consecinţa respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva Sentinţei nr. 394 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2935/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
