ICCJ. Decizia nr. 2970/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2970/2013
Dosar nr. 1712/54/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, contestatorul G.C.-A. a chemat în judecată intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, solicitând anularea Dispoziţiei nr. S/87 din 4 mai 2011, punerea sa în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei de concediere şi acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că, prin Sentinţa penală nr. 2248 din 27 noiembrie 2009, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Craiova nr. 568 din 8 aprilie 2011, a fost condamnat la pedeapsa 2 ani închisoare cu suspendare cu aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani.
În dispozitivul sentinţei penale se face vorbire de faptul că se vor interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., aşa cum prevăd dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că "pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În consecinţă, a susţinut contestatorul, actul administrativ atacat nu se bazează pe un temei legal, întrucât, potrivit art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen., "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat", or această pedeapsă se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, respectiv 2 ani, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen.
De asemenea, reclamantul a arătat că nu a primit niciun înscris prin care să fi luat la cunoştinţă faptul că este destituit, ci doar i s-a comunicat verbal să se prezinte în data de 10.05 la sediul D.R.P.C.I.V. Bucureşti şi să predea legitimaţia de serviciu, i s-a înmânat o fişă de lichidare, care urma a fi completată la nivel local, respectiv la S.P.C.R.P.C.I.V Gorj, a predat legitimaţia de serviciu şi nu i s-a mai eliberat niciun alt document.
1.2. Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
1.3. Prin Sentinţa nr. 1513 din 1 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8293/95/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înaintat dosarul.
1.4. La data de 7 februarie 2012, reclamantul G.C.A. şi-a precizat cadrul procesual cu privire la părţi, depunând o cerere prin care a solicitat chemarea în judecată a Instituţiei Prefectului Judeţului Gorj, cu motivarea că, în măsura admiterii acţiunii, înţelege să solicite repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, iar în cadrul autorităţii menţionate se află organizat Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, care este instituţia angajatoare.
1.5. La data de 14 martie 2012, pârâta Instituţia Prefectului Jud. Gorj a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepţie, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât nu reprezintă instituţia care a emis dispoziţia privind încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a fost condamnat penal definitiv şi irevocabil.
1.6. Prin Sentinţa nr. 230/2012 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamantul G.C.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti şi Instituţia Prefectului Judeţului Gorj.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Gorj este întemeiată, întrucât actul contestat a fost emis de către pârâtul M.A.I. - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, raporturile de serviciu ale reclamantului fiind stabilite cu acesta din urmă.
Curtea a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Dispoziţia nr. 87 din 4 mai 2011 emisă de pârâtul M.A.I. - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, s-a dispus ca, începând cu data de 4 mai 2011, reclamantului, agent principal la Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al Jud. Gorj, să îi înceteze raporturile de serviciu ca urmare a condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată conform art. 81 şi art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Instanţa de fond, analizând conţinutul actului administrativ contestat, a înlăturat susţinerile reclamantului, reţinând că, deşi potrivit prevederilor codului penal executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi este suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, din preambulul Dispoziţiei nr. 87/2011 rezultă că emiterea acesteia s-a întemeiat şi pe dispoziţiile speciale cuprinse în art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi în art. 124 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor Nr. 300/2004, art. 23 lit. e) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005.
Observând dispozitivul Sentinţei penale nr. 2248 din 27 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 568 din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, instanţa de fond a constatat că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracţiunile prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi de art. 184 alin. (1) C. pen., respectiv vătămare corporală din culpă, deci condamnarea reclamantului s-a realizat pentru un concurs de infracţiuni, dintre care două săvârşite cu intenţie şi una din culpă.
Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că directorul pârâtei Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, având competenţe pentru acordarea gradului profesional pentru agentul de poliţie, conform art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 23 din Anexa Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, nu a aprobat continuarea raporturilor de serviciu, dispunând încetarea acestora.
Ca urmare, a reţinut judecătorul fondului, din cele trei condiţii de a căror îndeplinire cumulativă Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului condiţionează neîncetarea de drept a raporturilor de serviciu în cazul în care există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, în cauză doar una dintre acestea este respectată, anume suspendarea executării pedepsei închisorii, aşa încât în mod legal a fost emisă Dispoziţia nr. 87 din 4 mai 2011.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată şi critica formulată de reclamant cu privire la necomunicarea Dispoziţiei nr. 87 din 4 mai 2011, întrucât astfel cum rezultă din motivele cererii de chemare în judecată, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul dispoziţiei la data la care s-a prezentat la sediul pârâtului pentru întocmirea fişei de lichidare. De altfel, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin neprezentarea înscrisului, acesta având posibilitatea, de care a şi uzat, de a contesta în instanţă legalitatea dispoziţiei.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că susţinerea reclamantului că a continuat să îşi desfăşoare activitatea câteva zile după data la care s-a dispus încetarea reporturilor de serviciu pe de o parte, nu este probată, iar pe de altă parte, nu este în măsură să afecteze legalitatea actului contestat.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul G.A.C.A., care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele critici:
- instanţa de fond nu a verificat legalitatea actului administrativ atacat prin prisma competenţei organului competent să dispună încetarea raporturilor sale de serviciu, ignorând faptul că, potrivit art. 111 din O.G. nr. 83/2001, serviciile publice comunitare de regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se înfiinţează în cadrul aparatului propriu al prefecturilor, iar potrivit art. 9 din H.G. nr. 1767/2004, încadrarea şi eliberarea din funcţie a personalului serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii, cu avizul Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor;
- deci, numai prefectul putea emite ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, astfel că Dispoziţia nr. 87 din 4 mai 2011 este lovită de nulitate absolută.
Recurentul-reclamant nu a criticat pe fond soluţia Curţii de apel.
În concluzie, cere admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, admiterea acţiunii şi anularea Dispoziţiei nr. 87/2011 ca fiind emisă de un organ necompetent.
2.2. Prefectul Judeţului Gorj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu respectarea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
2.3. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, organ de specialitate al administraţiei publice locale cu personalitate juridică, aflat în subordinea M.A.I., a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat, fiind incidente prevederile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant a fost dispusă prin Dispoziţia nr. S/87 din 4 mai 2011 emisă de directorul DRPCIV, potrivit art. 114 din O.G. nr. 83/2011, care este o structură administrativă a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică ce funcţionează în subordinea M.A.I.
De asemenea, este necontestat că potrivit art. 111 din O.G. nr. 83/2002, introdus prin art. VII din O.U.G. nr. 50/2004, Serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor au fost înfiinţate în cadrul aparatului propriu al prefecturilor judeţene şi al Prefecturii municipiului Bucureşti.
Totodată, este adevărat că recurentul-reclamant, agent şef de poliţie, a fost numit gestionar în cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor din judeţul Gorj prin Ordinul nr. 313 din 21 octombrie 2010 emis de Prefectul judeţul Gorj, ceea ce ar impune concluzia că, potrivit principiului paralelismului şi simetriei actelor administrative, ar însemna că eliberarea sa din funcţia respectivă să se facă tot printr-un ordin al prefectului.
Într-adevăr, aşa cum a susţinut şi recurentul-reclamant, potrivit art. 9 din H.G. nr. 1767/2004, încadrarea şi eliberarea din funcţie a personalului serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii, cu avizul DRPCIV.
Însă, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, act normativ superior unei hotărâri a Guvernului, în ierarhia actelor normative, încetarea raportului de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15 din lege, au competenţa de acordare a gradelor profesionale.
Or, potrivit art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, acordarea gradelor profesionale se face, după caz, de inspectorul general al Poliţiei Române şi şefii celorlalte structuri ale M.A.I., potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului, pentru agenţii de poliţie, recurentul-reclamant având gradul de agent şef de poliţie.
Deci, aşa cum în mod legal a reţinut şi instanţa de fond, în cauză, persoana competentă în acordarea gradului profesional, este directorul DRPCIV, conform art. 23 din Anexa la Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005 privind competenţele de gestiune a resurselor umane.
În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant, potrivit căreia dispoziţiile Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005 i-ar fi inaplicabile din moment ce acest act administrativ cu caracter normativ nu este publicat în M. Of. al României, instanţa de recurs reţine că este neîntemeiată, fiind incidente prevederile art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005, fiind vorba de un ordin care are ca obiect reglementări din sectorul ordine publică şi siguranţă naţională, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 600/2005.
În concluzie, având în vedere că recursul nu conţine critici care să vizeze fondul cauzei, care să oblige instanţa de recurs la o astfel de analiză/verificare a soluţiei pronunţate, urmează ca, pentru considerentele prezentate mai sus, recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.A.C.A. împotriva Sentinţei nr. 230/2012 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2969/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2971/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
