ICCJ. Decizia nr. 307/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 307/2013
Dosar nr. 3562/1/2012
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin Rezoluţia din data de 8 martie 2012 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Comisia de disciplină pentru judecători in Dosarul nr. 3/CDJ/ 2012 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către domnul judecător Z.D. din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
S-a reţinut că, prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrat la Inspecţia Judiciară – Serviciul de inspecţie judiciară pentru judecători, sub numărul 1859/IJ/1509/SIJ/ 2011, petiţionarul P.C. a reclamat încălcarea normelor de procedură de către domnul judecător Z.D. din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, in Dosarul nr. 6991/225/2011.
S-a arătat in cuprinsul memoriului că, in dosarul menţionat, preşedintele completului de judecată a soluţionat irevocabil cauza, având ca obiect plângere contravenţională, admiţând excepţia tardivităţii, la primul termen de judecată, in condiţiile in care fusese formulată o cerere de amânare pentru studierea întâmpinării.
În cauză s-au efectuat verificări potrivit disp. art 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin O.U.G. nr. 5912009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, pentru a se constata dacă există sau nu indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare.
Rezultatul verificărilor prealabile a fost înaintat Comisiei de disciplină pentru judecători la data de 27 ianuarie 2012, apreciindu-se, în cuprinsul Notei întocmite de către inspectorul judiciar, că există indicii ale săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
Lucrarea a fost înregistrată pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători sub nr. 3/CDJ/2012, iar prin rezoluţia din 01 februarie 2012, Comisia a dispus, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată, efectuarea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător Z.D.
Rezultatul cercetării disciplinare a fost înaintat Comisiei de disciplină pentru judecători la data de 29 februarie 2012.
S-a reţinut de către Comisia de disciplină că, sub aspectul laturii obiective, deşi judecătorul a stabilit corect faptul că termenul de 15 zile de formulare a plângerii expira la data de 17 mai 2011, datorită faptului că nu a observat plicul de la fila 5 din Dosarul nr. 6991/225/2011 al Judecătoriei Drobeta Turnu - Severin şi a luat în considerare ca dată a formulării plângerii data înregistrării la instanţă a acesteia (18 mai 2011), în loc de data la care plângerea a fost depusă la poştă (16 mai 2011) şi a respins ca tardivă plângerea formulată.
Sub aspectul consecinţelor produse s-a reţinut că hotărârea pronunţată in primă instanţă de judecători în această materie este definitivă şi irevocabilă, nefiind susceptibilă de exercitarea vreunei căi de atac.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a abaterii, forma de vinovăţie a gravei neglijenţe ar putea fi întrunită datorită circumstanţelor în care s-a săvârşit aceasta ales, datorită consecinţelor produse, astfel cum au fost analizate mai sus, insă s-a avut in vedere şi faptul că la data pronunţării hotărârii judecătorul era stagiar şi avea o experienţă redusă.
A concluzionat Comisia de disciplină că, deşi sunt întrunite elementele laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii subiective, faţă de probele administrate în cursul cercetării disciplinare care fac dovada experienţei reduse a judecătorului, precum şi a rezultatelor obţinute în profesie, nu se poate reţine existenţa gravei neglijenţe, astfel încât s-a dispus clasarea cauzei.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat recurs petiţionarul P.C.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că in speţă se impunea sancţionarea judecătorului, apreciind că acesta nu şi-a însuşit temeinic cunoştinţele practice specifice activităţii de judecată, iar aspectele in circumstanţiere reţinute de către comisie, respectiv faptul că acesta era stagiar la momentul soluţionării dosarului, precum şi rezultatele obţinute in profesie, nu înlătură neglijenţa cu care a acţionat.
Procedura în fața instanței de recurs
Recurentul a depus înscrisuri in susţinerea recursului, rezoluţia atacată şi plicul din care rezultă data comunicării acesteia.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
Sub aspectul inadmisibilităţii căii de atac a recursului, a invocat intimata că recurentul nu are deschisă o astfel de cale, raportat la dispoziţiile art 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, care prevăd că rezoluţiile de clasare sunt susceptibile a fi atacate potrivit Legii nr. 554/2004.
În raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat competenţa de soluţionare a cauzei, ca aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte a treia excepţie invocată, solicită a se constata că in cauză petiţionarul nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nerespectarea acestor dispoziţii atrăgând inadmisibilitatea acţiunii.
În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi menţinerea rezoluţiei atacate.
Considerentele Și soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii adoptă hotărâri, în plen sau în secţii (art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004), îndeplineşte prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, exercită acţiunea disciplinară se exercită prin comisiile de disciplină (art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004).
Ca regulă, acestea au regimul unor acte cu caracter administrativ, fiind supuse controlului de legalitate exercitat în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepţie, stabilind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a examina, ca primă şi ultimă instanţă, această categorie de acte ale Consiliului Superior al Magistraturii.
În speţă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu face parte din categoria celor ce privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, pentru a atrage competenţa specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ci reprezintă, rezoluţia de clasare pronunţată de comisia de disciplină in procedura prevăzută de art. 451 şi art. 46 din Legea nr. 317/2004 modificată prin O.U.G. nr. 59/2009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, pentru care art. 46 alin. (13) din acelaşi act normativ prevede că: „Rezoluţia de clasare dispusă (…) în condiţiile alin. (12) poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
Faţă de împrejurarea că hotărârea atacată are natura şi caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în condiţiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte mai constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cererii petiţionarului aparţine curţii de apel, ca instanţă competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ., se va admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza privind pe P.C. şi Consiliul Superior al Magistraturii, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 313/2013. Contencios → |
|---|
