ICCJ. Decizia nr. 304/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 304/2013
Dosar nr. 1440/2/2012
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea de şedinţă din 9 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6642/116/2010, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. II/9030 din 26 august 2010, cerere formulată de reclamanta G.A. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Prefectul Judeţului Călăraşi şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, cauza fiind înregistrată la data de 22 ianuarie 2012 sub nr. 1440/2/2012.
În fapt, reclamanta G.A. a depus la 14 noiembrie 2011 motivele excepţiei de nelegalitate, prin care a invocat că actul atacat, prin care s-a desfiinţat postul de consilier juridic, clasa I grad profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Monitorizarea Serviciilor Publice Desconcentrate, a fost emis cu încălcarea Legii nr. 188/1999 şi a H.G. nr. 460/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prefectul, intimat în cauză, nu a precizat în niciun fel ce legătură este între diminuarea cheltuielilor bugetare şi desfiinţarea postului, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, art. 100 alin. (3) din aceeaşi lege.
A mai invocat reclamanta faptul că nu a existat nicio reorganizare în sensul Legii nr. 188/1999, nu au fost reduse atribuţiile serviciului în care îşi desfăşura activitatea, nu s-a schimbat denumirea ori structura serviciului, atribuţiile postului nu au fost diminuate cu 50% ci au fost preluate de către alţi funcţionari.
A mai invocat şi prevederile C. muncii potrivit cărora desfiinţarea unui post trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauza reală şi serioasă, mai ales că ulterior postul a fost reînfiinţat.
Pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare prin care a invocat faptul că excepţia de nelegalitate este neîntemeiată.
Cu privire la caracterul real şi serios al desfiinţării postului ocupat de reclamantă, a arătat ca reînfiinţarea postului s-a datorat necesităţii punerii în aplicare a unei sentinţe civile prin care s-a dispus suspendarea ordinului Prefectului jud. Călăraşi prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia publică.
Prin Sentinţa nr. 2429 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. II/9030 din 26 august 2010, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat ca dispoziţiile Ordinului MAI nr. II/9030 din 26 august 2012 ar fi nelegale prin raportare la dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
A apreciat judecătorul fondului că reclamanta a efectuat o interpretare eronată a textului de lege invocat, întrucât a fost modificată structura compartimentului din care făcea parte, nemaiexistând în compartimentul respectiv post de consilier juridic. Totodată s-a constatat că atribuţiile pe care le avea reclamanta puteau fi îndeplinite de alţi funcţionari publici fără modificarea atribuţiilor acelor persoane cu mai mult de 50%, în condiţii mai eficiente, stabilirea posturilor ce urmau a fi reorganizate fiind o chestiune ce ţinea de oportunitate şi de necesităţile organizatorice ale instituţiei.
A constatat instanţa că aceste aspecte vizează fondul cauzei, nefăcând obiectul prezentei excepţii de nelegalitate.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că nu poate fi reţinută în cauză nici încălcarea prevederilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 întrucât în cadrul compartimentului nu a mai existat niciun post de consilier juridic care să-i poată fi oferit acesteia.
Totodată, a apreciat curtea de apel că măsura reducerii postului reclamantei este pe deplin justificată de constrângerile bugetare, reţinându-se că reclamanta a încercat să inducă în eroare instanţa întrucât reînfiinţarea postului a fost dispusă doar până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei privind anularea Ordinului nr. 418/2010 prin care a fost eliberată din funcţie şi ca urmare a admiterii, prin Sentinţa civilă nr. 3025 din 9 noiembrie 2010 a cererii reclamantei de suspendare a executării ordinului mai sus indicat.
Ca urmare, a înlăturat susţinerea reclamantei că reorganizarea nu ar fi fost una efectivă, totodată, constatând că nu se pot reţine nici prevederile Legii nr. 118/2010 deoarece acestea se referă la art. 16 alin. (2) - politici sociale şi de personal pentru anul 2011, neinterzicând reorganizarea unor posturi de funcţionari publici în anul 2010.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că este justificată reducerea unui post în situaţia în care atribuţiile acestuia sunt preluate de alţi funcţionari, deoarece Legea nr. 188/1999 prevede doar două situaţii în care se poate reduce un post iar acestea nu sunt îndeplinite.
Se menţionează că în mod greşit s-a reţinut că structura compartimentului din care făcea parte s-a modificat şi a existat o restructurare reală întrucât din 8 posturi de execuţie au rămas 7. De asemenea, legalitatea măsurii reorganizării a fost contestată inclusiv de serviciul juridic din Instituţia Prefectului Călăraşi.
În altă ordine se arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că desfiinţarea unui post este o chestiune de oportunitate şi nu de legalitate, care excede competenţei instanţei de contencios administrativ, întrucât oportunitatea nu înseamnă manifestarea puterii discreţionare a administraţiei fără respectarea dispoziţiilor legale.
Se susţine şi faptul că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că desfiinţarea postului său este justificată de constrângerile bugetare, deoarece nu există nicio prevedere legală care să susţină o astfel de interpretare, iar reducerea acestor cheltuieli nu este cauză de reducere a postului, conform art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Criticile recurentei-reclamante nu au fost structurate în argumentarea vreunui motiv de recurs din cele prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar instanţa de recurs reţine că acestea pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Încheierea din 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în cauza privind recursul împotriva Sentinţei nr. 224 din 18 ianuarie 2011, prin care a fost anulat Ordinul nr. 418/15 septembrie 2010 emis de Prefectul Judeţului Călăraşi, a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. II/9030 din 30 august 2010 invocată de reclamanta G.A..
Ordinul menţionat, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia, a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 30/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, Legii nr. 1/2010, Legii nr. 188/1999, Legii nr. 53/2003, Legii nr. 340/2004, H.G. nr. 416/2007, H.G. nr. 460/2008, avându-se în vedere adresa Instituţiei Prefectului Judeţului Călăraşi nr. 6571/2010 şi avizul A.N.F.P. nr. 491671/2010.
Prin acest ordin, conform art. 1, s-a diminuat numărul de posturi repartizate Instituţiei Prefectului Judeţul Călăraşi la 37 posturi, ca urmare a desfiinţării, prin reorganizare a unor posturi printre care şi postul de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare în cadrul Serviciului Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate şi alte 2 posturi de consilier juridic din cadrul unor alte servicii.
Ulterior acestui ordin au fost emise Ordinul Prefectului nr. 406 din 10 septembrie 2010 privind aprobarea Organigramei Instituţiei Prefectului - Judeţul Călăraşi, ce cuprinde posturile rămase după reorganizarea instituţiei şi Ordinul nr. 418 din 15 septembrie 2010 privind eliberarea din funcţie a reclamantei.
Criticile potrivit cărora Ordinul M.A.I. nr. II/9030 din 26 august 2010 a fost emis cu încălcarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici nu sunt fondate.
Pe de o parte, acest ordin priveşte procesul de reorganizare al Instituţiei Prefectului - Judeţul Călăraşi, fiind un act de dispoziţie emis pentru aplicarea legii, cu privire la desfiinţarea unor posturi din cadrul acestei instituţii publice, în deplin acord cu prevederile art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Numărul maxim de posturi şi structura posturilor aferente instituţiei prefectului se stabilesc anual prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura posturilor aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor".
Necontestat este că ordinul menţionat a fost emis urmare a solicitării Instituţiei Prefectului - Judeţul Călăraşi nr. 6571 din 23 august 2010 şi nu a interferat în exercitarea atribuţiilor prefectului de a stabili organizarea şi funcţionarea instituţiei, precum şi a dreptului acestuia de a da naştere, a modifica sau înceta raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, printre care şi recurenta-reclamantă, căreia i-a fost emis Ordinul nr. 418/2010.
Mai mult, în cauză nu s-a dovedit că Ordinul nr. 406/2010, cu privire la aprobarea organigramei instituţiei publice în cauză a fost contestat/anulat în vreun fel, acesta fiind actul subsecvent ordinului care formează obiectul excepţiei de nelegalitate şi care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 418 din 15 septembrie 2010 de eliberare din funcţie a reclamantei, constituind, în fapt, alături de ordinul de eliberare din funcţie, obiectul criticilor recurentei, în cauza de faţă.
Pe de altă parte, după cum se constată, în mod substanţial, criticile recurentei vizează legalitatea măsurii de eliberare din funcţie dispusă prin Ordinul nr. 418/2010, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, care nu poate fi analizată pe calea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză.
Legalitatea Ordinului M.A.I. nr. II/9030/2010 se analizează în raport cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul căruia a fost emis.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, în cauză, recurenta-reclamantă nu a reuşit să demonstreze/dovedească care sunt dispoziţiile legale încălcate prin emiterea acestui ordin, nici în faţa instanţei de fond şi nici în recurs.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2003, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.A. împotriva Sentinţei nr. 2429 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 307/2013. Contencios → |
|---|
