ICCJ. Decizia nr. 3254/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3254/2013
Dosar nr. 209/35/2012
Şedinţa publică de la 13 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin încheierea din şedinţa publică de la 3 mai 2012 dată în Dosarul nr. 9460/111/2010, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a dispus sesizarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor cu privire la dispoziţiile art. 77 din Ordinul nr. 60/32/2006 emis de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a invocat că, prin ordinul contestat se încearcă adăugarea la O.U.G. nr. 158/2005 şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, ceea ce contravine celor două acte normative şi prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Reclamanta a precizat că O.U.G. nr. 158/2005 nu prevede nici un termen de rambursare şi nici un termen de la care se pot solicita dobânzi, iar O.G. nr. 92/2003 prevede în art. 124 acordarea de dobânzi după 45 de zile de la data cererii de restituire a sumelor datorate şi nu după 15 zile, cum reglementează ordinul contestat.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 276/CA/2012 - P-I- din 17 septembrie 2012, prin care a respins excepţia de nelegalitate invocată de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Ordinul nr. 60/32/2006 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, stabilindu-se cu exactitate modul de aplicare a ordonanţei de urgenţă, fără a se încerca adăugarea la conţinutul acestui act normativ, cum s-a susţinut în motivarea excepţiei de nelegalitate.
De asemenea, s-a considerat că, prin ordinul contestat nu se modifică O.G. nr. 92/2003, deoarece nu se prevede modul de calcul pentru dobânzi şi majorări de întârziere, reglementând-se norma de trimitere cuprinsă în art. 10, potrivit căreia aceste accesorii se calculează potrivit prevederilor legale în materia de colectare a creanţelor fiscale.
Prin faptul că, prin O.U.G. nr. 158/2005 se prevăd clauze speciale care derogă de la O.G. nr. 92/2003, s-a apreciat că nu este înlăturată aplicarea Codului de procedură fiscală pentru situaţiile nereglementate de legea specială, întrucât art. 2 C. proc. fisc. prevede că acest cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, iar unde codul nu dispune, se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
De altfel, s-a reţinut că, la art. 10 din normele aprobate prin Ordinul nr. 60/32/2006 s-a prevăzut că, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către angajatori, asimilaţii acestora şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, se datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit dispoziţiilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată şi susţinerea reclamantei privind încălcarea normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, cu motivarea că, prin Ordinul nr. 60/32/2006 a fost reglementat un mecanism concret de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 cu privire la plata efectivă a indemnizaţiilor de concedii medicale, fără a se adăuga la lege, potrivit prerogativelor conferite ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin art. 56 din actul normativ sus-menţionat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta C.A.S. Bihor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei de neegalitate invocată.
Recurenta a susţinut că, prima instanţă a respins în mod greşit excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 77 din Ordinul nr. 60/32/2006, deoarece termenul de 15 zile prevăzut de norma contestată încalcă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 şi ale art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că O.U.G. nr. 158/2005 nu prevede nici un termen de la care se pot solicita dobânzi de către contribuabil, că O.G. nr. 92/2003 prevede un termen de 45 de zile, iar dispoziţiile art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000 prevăd că, ordinele se emit în executarea legilor, hotărârilor şi ordonanţelor şi nu pot conţine soluţii care să contravină acestora.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Ordinul nr. 60/32/2006 emis de Ministrul Sănătăţii şi Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prevedea în art. 77 că, ordonanţarea de plată, ordinul de plată, sau după caz, comunicarea de respingere a plăţii se transmite solicitantului în termen de 15 zile.
Urmare modificării Ordinului nr. 60/32/2006 prin Ordinul nr. 430/470/2010, art. 77 prevede că, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de restituire, casa de asigurări de sănătate va efectua plata sumelor aprobate sau va transmite solicitantului comunicarea de respingere a plăţii.
Cum termenul prevăzut în ordinul contestat, pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate, vizează efectuarea plăţii sumelor aprobate de casele de asigurări de sănătate de la data depunerii cererii de restituire şi nu se referă la acordarea de dobânzi, instanţa de fond a constatat corect că prin reglementarea respectivă nu se adaugă la O.U.G. nr. 158/2005, nu se modifică O.G. nr. 92/2003 şi nu se încalcă prevederile art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000.
Instanţa de fond a reţinut de asemenea în mod întemeiat că, prin Ordinul nr. 60/32/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 526/213/2006 şi Ordinul nr. 430/470/2010, a fost reglementat un mecanism concret de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 cu privire la plata efectivă a indemnizaţiilor de concedii medicale, fără a se adăuga la lege, potrivit prerogativelor conferite pentru ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, conform art. 56 din actul normativ sus-menţionat.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor împotriva Sentinţei civile nr. 276/CA - P.I. din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3289/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
