ICCJ. Decizia nr. 3293/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3293/2013
Dosar nr. 9275/2/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul G.J.P. în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., a solicitat anularea măsurii retragerii acreditării şi menţinerea valabilităţii acreditării pentru studierea arhivelor pârâtului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de gazetar sportiv a obţinut acreditarea pentru ca în calitate de cercetător să poată avea acces la arhiva pârâtului în vederea studierii documentelor necesare referitoare la persoane şi probleme privind sportul românesc şi sportivii înainte de 1989.
Reclamantul a mai arătat că hotărârea pârâtului de retragere a acreditării este în realitate un proces verbal al şedinţei C.N.S.A.S. din data de 21 iulie 2009, împotriva căruia a urmat procedura prealabilă, contestaţia sa fiind respinsă prin pct. 5 al procesului verbal din data de 1 septembrie 2009.
De asemenea, reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat suspendarea executării măsurii luate e Colegiul C.N.S.A.S., conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul C.N.S.A.S. a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 aprilie 2010, Curtea de apel a respins cererea de suspendare formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 5209 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a respins acţiunea formulată de reclamantul G.J.P. în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că împotriva măsurii de retragere a acreditării reclamantului luate de Colegiul C.N.S.A.S. în data de 21 iulie 2009 pe motiv că acesta nu a respectat obligaţia legală de a proteja viaţa privată şi de familie a persoanelor menţionate în dosarele întocmite de fosta Securitate, reclamantul a a formulat contestaţie, aceasta fiind soluţionată în cadrul şedinţei Colegiului din data de 1 septembrie 2009 în sensul respingerii, soluţia fiind consemnată în procesul verbal din 1 septembrie 2009.
Cu privire la motivul de nelegalitate referitor faptul că extrasul dintr-un proces verbal nu reprezintă un act administrativ, prima instanţă a constatat că noţiunea de „hotărâre” utilizată în cuprinsul art. 39 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S. are semnificaţia de soluţie adoptată de Colegiul C.N.S.A.S. cu privire la retragerea acreditării cercetătorilor, iar nu de formă pe care trebuie să o îmbrace această măsură, astfel că nu se poate ajunge la concluzia că procesele-verbale din 21 iulie 2009 şi din 1 septembrie 2009 nu ar reprezenta acte administrative.
În ceea ce priveşte a doua critică de nelegalitate invocată de reclamant, privind faptul că motivele pentru care s-a decis retragerea acreditării la data de 21 iulie 2009 nu se mai regăsesc în procesul verbal din 1 septembrie 2009, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că în cuprinsul procesului-verbal din 21 iulie 2009 sunt indicate motivele pentru care anumite articole semnate de reclamant au fost interpretate ca reprezentând o încălcare a vieţii intime şi de familie a titularilor dosarelor, iar în cuprinsul procesului verbal din 1 septembrie 2009 sunt expuse motivele pentru care argumentele aduse de reclamant în cadrul contestaţiei formulate împotriva măsurii retragerii acreditării au fost înlăturate.
De asemenea, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine susţinerea reclamantului conform căreia temeiul de drept ar fi fost invocat în mod greşit, întrucât în cuprinsul procesului-verbal din 21 iulie 2009 sunt indicate, ca temei de drept, art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 39 alin. (5) şi (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S., care stabilesc obligaţia cercetătorilor de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată a celor care au fost persecutaţi de organele securităţii statului.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că deşi scopul acordării acreditării a fost realizarea de studii istorice, politologice, psihologice, sociologice, materiale care să dezvăluie implicaţiile pe care fosta Securitate şi activităţile întreprinse de aceasta le-a avut în viaţa socială a contemporanilor săi, totuşi în cuprinsul articolelor individualizate în procesul-verbal menţionat, reclamantul s-a limitat la a expune o serie de evenimente petrecute în cadru particular al unor personalităţi sportive, fără a face o analiză a metodelor folosite de fosta Securitate în cazul acestora, îndepărtându-se practic de scopul pentru care i-a fost acordată acreditarea.
Curtea de apel a apreciat ca fiind fără relevanţă articolele depuse de reclamant la dosar dintre care unele nu ar fi fost realizate de reclamant, dat fiind faptul că măsura retragerii acreditării a fost luată prin raportare strictă la anumite articole de presă ce au fost indicate în mod clar şi explicit în chiar cuprinsul procesului-verbal din 21 iulie 2009, a căror concepere nu a fost negată de reclamant.
În fine, prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiat şi motivul invocat de reclamant privitor la neexercitarea, de niciuna dintre persoanele vizate de articolele sale, a dreptului la replică şi neacţionarea sa în instanţă, întrucât textele legale incidente nu leagă retragerea acreditării de o astfel de manifestare de voinţă, ci de un fapt obiectiv, respectiv nerespectarea obligaţiei de ocrotire a vieţii private.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul G.I.P., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a respins apărarea sa potrivit căreia măsura de retragere a acreditării este nelegală, deoarece nu se concretizează într-o hotărâre motivată în fapt şi în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 21 alin. (8) şi art. 39 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S.;
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, articol ce protejează viaţa privată a celor care au fost persecutaţi de organele securităţii statului, iar nu şi a altor persoane menţionate în documentele consultate;
- instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin aceea că, în mod nejustificat, i-a respins proba cu martorul C.T. şi cu audierea D.V.D.-ului pe care se afla înregistrarea unei emisiuni în care martorul, în calitate de preşedinte al C.N.S.A.S.,s-a exprimat laudativ la adresa sa.
În drept recurentul şi-a încadrat criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 7,Și 9, art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, acesta nu poate fi reţinut, deoarece hotărârea instanţei de fond este motivată, oferind argumente de fapt şi de drept în concordanţă cu natura pricinii şi cu soluţia pronunţată. Acest motiv de recurs nu poate fi considerat aplicabil în situaţia în care hotărârea este motivată, dar instanţa nu şi-a însuşit argumentele reclamantului.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este, de asemenea, neîntemeiat, instanţa de fond reţinând, în mod corect, că actul atacat este legal, atât în formă, cât şi în conţinut. Astfel,, noţiunea de „hotărâre” utilizată în cuprinsul art. 39 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S. are semnificaţia de „soluţie” sau „decizie” adoptată de organismul colegial cu privire la retragerea acreditării cercetătorilor, iar această „decizie” a fost consemnată şi motivată în procesul – verbal comunicat reclamantului.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008 la situaţia de fapt reţinută în speţă, instanţa de fond a invocat în mod corect acest articol, deoarece prin actele administrative atacate s-a reţinut că reclamantul nu a protejat viaţa privată şi de familie a persoanelor menţionate în dosarele întocmite de fosta securitate, inclusiv în privinţa titularilor acestora. În plus, soluţia instanţei de fond este legală şi prin prisma prevederilor legii generale, respectiv Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, temei ce a fost, de asemenea, invocat de către C.N.S.A.S. şi pe care reclamantul - recurent nu l-a combătut cu argumente de fapt şi de drept.
Referitor la proba cu martorul C.T., care a avut cuvinte de apreciere în ceea ce-l priveşte pe reclamant în cadrul unei emisiuni televizate, aceasta a fost considerată, în mod corect, ca neconcludentă, în raport cu obiectul acţiunii şi în raport cu situaţia de fapt, bazată pe înscrisuri – articole de presă publicate de reclamant.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.J.P. împotriva Sentinţei nr. 5209 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3292/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3297/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
