ICCJ. Decizia nr. 3297/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3297/2013
Dosar nr. 543/2/2012
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC B.R.E.I. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi A.F.P. Sect. 1, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala, a Raportului de inspecţie fiscala din 30 noiembrie 2011, cu privire la impozitul pe profit pentru perioada 16 mai 2005 - 31 decembrie 2010, taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 1 octombrie 2008 - 30 iunie 2010 şi a Dispoziţiei de măsuri din 30 noiembrie 2011, prin care s-a dispus reducerea pierderii fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esenţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte formularea unei contestaţii împotriva deciziei contestate, cât şi în ceea ce priveşte cazul temeinic justificat şi paguba iminentă.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta A.F.P. Sect. 1, prin D.G.F.P.M.B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 982 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., cât şi excepţia de inadmisibilitate.
Totodată, Curtea de apel a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.R.E.I. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi A.F.P. Sect. 1 şi a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011, a Raportului de Inspecţie Fiscală din din 30 noiembrie 2011 şi a Dispoziţiei de măsuri din 30 noiembrie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala s-au stabilit în sarcina reclamantei, în baza Raportului de inspecţie fiscala din 30 noiembrie 2011 încheiat de consilierii superiori ai A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B.- A.F.P. Sect. 1, următoarele obligaţii suplimentare de plată: T.V.A. trimestrial în sumă de 3690612 lei, plus majorări de întârziere in suma de 1851507 lei,; T.V.A. trimestrial în sumă de 722443 lei, plus majorări de întârziere in suma de 66.465 lei, T.V.A. lunar majorări de întârziere in suma de 598.280 lei, pentru perioada 1 iulie 2009 - 30 iunie 2010; Impozit pe profit datorat de persoane juridice române în sumă de 23593 lei, pentru perioada 13 iunie 2005 - 31 decembrie 2009, plus majorări de întârziere în sumă de 25.759 lei, pentru perioada 13 iunie 2005 - 17 august 2011; Impozit pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi-persoane juridice nerezidente, în suma de 32.025 lei, plus majorări de întârziere in suma de 38.135 lei, pentru perioada 13 iunie 2005 - 17 august 2011;
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de A.N.A.F., prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamanta a făcut dovada înregistrării la autoritatea fiscală a contestaţiei în calea administrativă de atac, consemnând şi cauţiunea în cuantum de 1% din suma contestată, aşa cum s-a stabilit prin încheierea din data de 31 ianuarie 2012, recipisa fiind depusă la dosarul cauzei.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de A.F.P. Sect. 1 cu privire la cererea de suspendare a Raportului de inspecţie fiscală, judecătorul fondului a apreciat că şi aceasta este neîntemeiată, Raportul de inspecţie fiscală făcând parte din Decizia de impunere, constituind împreună cu aceasta actul administrativ fiscal ce produce efecte juridice în ceea ce priveşte sumele stabilite în sarcina contribuabilului.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., Curtea de apel a constatat că este neîntemeiată, întrucât, deşi A.N.A.F. nu este emitentul actelor administrativ fiscale contestate, în sistemul de organizare a autorităţii fiscale, are competenţa de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva actelor administrativ fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare de faţă.
Pe fondul cererii de suspendare, prima instanţă a reţinut că reclamanta a invocat, atât în contestaţia administrativă, cât şi în faţa instanţei de judecată, aspecte de nelegalitate cu privire la impozitul pe profit pe anii 2007 – 2008 - 2009, legate de calificarea eronată a cheltuielilor cu diferenţe de curs valutar, respectiv a dobânzilor aferente împrumuturilor contractate de la bănci, drept cheltuieli nedeductibile fiscal.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate în contextul în care se invocă determinarea eronată a unor cheltuieli ca fiind nedeductibile prin calificarea greşită a unor categorii de sume, stabilirea unui impozit suplimentar prin stabilirea greşită a raporturilor juridice ce le-au generat, în ceea ce priveşte rezidenţa fiscală, precum şi determinarea greşită a T.V.A., ca urmare a stabilirii eronate a raporturilor juridice în privinţa existenţei sau nu a dovezii prestării unor servicii, respectiv încălcarea principiului neutralităţii T.V.A. şi determinării eronate a acesteia prin actul administrativ fiscal, deşi unele sume ar fi fost achitate , toate aceste aspecte constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere contestate, în concordanţă cu principiile la care face referire Recomandarea.
Curtea de apel a constatat că şi condiţia prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită în cauză, având în vedere susţinerile societăţii în sensul că prejudiciul material viitor şi previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcţionare a societăţii şi, în consecinţă, imposibilitatea respectării obligaţiilor către partenerii de afaceri, faţă de proprii angajaţi, precum şi cât priveşte obligaţiile către bugetul de stat, în contextul în care societatea are numeroase contracte în derulare, proiecte de investiţii la nivel naţional, societatea însăşi având de încasat sume importante de la bugetul de stat.
Împotriva sentinţei Curţii de apel au declarat recurs de D.G.F.P. a Mun. Bucureşti în reprezentarea A.F.P. Sect. 1 şi A.N.A.F., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs D.G.F.P. a Mun. Bucureşti, în calitate de reprezentantă a A.F.P. a Sect. 1, precum şi A.N.A.F.
Prin recursul său D.G.F.P. a Mun. Bucureşti a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinite în cauză condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens recurenta susţine că instanţa de fond a depăşit cadrul unei cereri de suspendare a actului administrativ, pronunţându-se asupra unor aspecte ce ţin de acţiunea în anulare a actului, respectiv asupra legalităţii acestuia.
Totodată, recurenta susţine că reclamanta - intimată nu a dovedit paguba iminentă, rezumându-se la simple afirmaţii.
Recurenta A.N.A.F. a invocat, cu prioritate, lipsa calităţii sale procesuale pasive în cadrul cererii de suspendare formulată de reclamantă, deoarece nu este emitenta actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, cerinţă ce rezultă, indirect din prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de fiecare dintre recurente, instanţa de control judiciar constată următoarele:
Astfel, motivul de recurs invocat de A.N.A.F. şi care se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 314 pct. 9 C. proc. civ. este întemeiat, iar recursul urmează a fi admis, deoarece A.N.A.F. nu a emis, încă, o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative formulată de reclamantă, decizie care să poată constitui obiectul suspendării.
Prin urmare, între reclamantă şi A.N.A.F. nu există, la data formulării acţiunii, raporturi juridice, iar potrivit prevederilor codului de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată, precum şi prevederile procedurale cuprinse în Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cea care are calitatea de obligat sau emitent al unui act administrativ în raportul juridic ce formează obiectul judecăţii.
În ceea ce priveşte recursul formulat de D.G.F.P. a mun. Bucureşti, instanţa de control judiciar reţine următoarele:
Potrivit art. 2 lit. t), prin cazuri bine justificate se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, judecătorul poate să facă referire la aspectele ce ţine de legalitatea actului administrativ, fără ca acest lucru să însemne prejudecarea fondului, fiind vorba doar de o „îndoială serioasă”.
În speţă, prima instanţă a enumerat împrejurările ce au determinat-o să reţină existenţa cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, aceasta este definită prin art. 2 lit. ş ca fiind un „prejudiciu material viitor şi previzibil”.
În mod corect s-a reţinut, de către prima instanţă, că iminenţa executării unei sume mari de bani şi blocarea conturilor societăţii, raportate la existenţa unor contracte în derulare, reprezintă argumente de natură a dovedi paguba iminentă, executarea silită fiind deja începută. În acest sens, pârâta nu a administrat nici o probă prin care să infirme existenţa pagubei iminente astfel cum a fost conturată de reclamantă prin înscrisuri şi prezumţii simple.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâta D.G.F.P. a mun. Bucureşti urmează a fi respins ca nefondat, iar recursul formulat de A.N.A.F. va fi admis, dispunându-se modificarea parţială a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în raport de această autoritate pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 982 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată împotriva A.N.A.F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Mun. Bucureşti în reprezentarea A.F.P. Sect. 1 împotriva Sentinţei civile nr. 982 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3293/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3306/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
