ICCJ. Decizia nr. 3310/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3310/2013

Dosar nr. 1336/36/2010

Şedinţa publică din 14 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 152 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Constanţa a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de B.I împotriva Deciziei nr. 558 din 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 688/36/2009 în contradictoriu cu intimata SNRFM CFR Marfă Constanţa.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B.I., fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului, mai înainte de a cerceta motivele invocate, a constatat că nu s-a achitat taxa de timbru, deşi recurentul a fost citat cu menţiunea achitării taxei de timbru ( fila 10 din dosarul de recurs).

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior – deşi a fost citat cu menţiunea timbrării – devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de B.I. împotriva Deciziei nr. 152 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3310/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs