ICCJ. Decizia nr. 3320/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3320/2013
Dosar nr. 2421/30/2009
Ședința publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2421/30 la data de 22 aprilie 2009, reclamanta SC S. SRL Dudeştii Noi a chemat în judecată pe pârâţii M.E.F., A.N.A.F, D.G.F.P. Timiş şi M.E.F., A.N.A.F, D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara - Inspecţia Fiscală - Serviciul Persoane Juridice 2, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în tot a Deciziei nr. 2528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de M.E.F., A.N.A.F, D.G.F.P. Timiş în soluţionarea contestaţiei nr. 155052/2008; anularea în tot a Deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 emisă de M.E.F., A.N.A.F, D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara, Inspecţia Fiscală - Serviciul Persoane Juridice 2 în soluţionarea contestaţiei nr. 155052/2008; admiterea contestaţiei înregistrată la D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara sub nr. 155052 din 8 octombrie 2008 astfel cum a fost formulată, în sensul anulării în totalitate a Deciziei de impunere nr. 594 din 9 septembrie 2008, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008 cu anularea tuturor măsurilor stabilite prin aceste acte şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 5789 din 8 septembrie 2008; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 931/PI/ CA din 23 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2421/30/2009, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. 2421/30, la data de 29 decembrie 2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 59 din 05 februarie 2010, Curtea a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa fondului, în primul ciclu procesual, a reţinut în fapt că s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscala din data de 8 septembrie 2008 înregistrat la A.F.P. Timişoara sub nr. 5.789 din 9 septembrie 2008, prin care s-au constatat o serie de neregularităţi privind determinarea T.V.A. realizate de reclamanta SC S. SRL in perioada aprilie 2008 – iunie 2008.
Drept urmare, a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de Inspecţia Fiscala nr. 594 din 9 septembrie 2008 de către A.F.P. Timişoara prin care s-a constatat ca nedeductibila T.V.A. în suma de 2.435.173 lei, motiv pentru care aceasta suma a fost respinsa la rambursare fiind încheiat si Procesul verbal din data de 8 septembrie 2008 înregistrat la A.F.P. Timişoara sub nr. 5.816 din 9 septembrie 2008, ca anexa la raportul de inspecţie fiscala. A fost emisă şi Dispoziţia nr. 5.817 din 9 septembrie 2008 privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala de către A.F.P. Timişoara prin care s-au dispus in sarcina societăţii reclamante o serie de masuri de îndeplinit, Și anume: recalcularea profitului impozabil si a impozitului pe profit datorat aferent anilor 2005, 2006 Și 2007, luând in considerare cheltuielile aferente obiectivului de investiţii nefinalizat, înregistrarea in Registrul de evidenta fiscala a cheltuielilor aferente obiectivului de investiţii nefinalizat ca şi cheltuieli nedeductibile precum şi depunerea declaraţiilor rectificative pentru declaraţiile cod 101 depuse pentru anii 2005, 2006 si 2007.
Reclamanta a formulat contestaţie soluţionată de organele fiscale prin două decizii distincte, respectiv contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 594 din 9 septembrie 2008 a fost soluţionata prin Decizia nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de parata D.G.F.P. Timiş în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată pentru suma de 2.433.575 lei reprezentând T.V.A. nedeductibilă şi ca nemotivată pentru suma de 1.598 lei reprezentând T.V.A. nedeductibilă. Totodată contestaţia împotriva dispoziţiei de măsuri a fost respinsă de A.F.P. Timişoara prin Decizia nr. 14 din 16 octombrie 2008.
Prin Raportul de inspecţie fiscala din data de 8 septembrie 2008, înregistrat la A.F.P. Timişoara sub nr. 5789 din 9 septembrie 2008, organele de inspecţie fiscală au constatat ca SC S. SRL a dedus in mod nejustificat taxa pe valoarea adăugata în suma totala de 2.435.173 lei, respectiv,17.236,15 lei T.V.A. aferenta facturilor nr. 100809 din 30 mai 2008 si nr. 1007976 din 30 aprilie 2008 emisa de către SC F.M. R. SRL., 1.498 lei T.V.A. aferenta unei facturi emise de C.N.A.D.N. SA, 2.416.339 lei T.V.A. aferenta activităţii de construcţii reprezentând bunuri şi servicii achiziţionate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea Dudeştii Noi, Judeţul Timiş şi suma de 100 lei T.V.A. dedusa in mod eronat prin preluarea greşită din jurnalele de cumpărături.
Curtea, faţă de împrejurarea că actele administrative atacate prin prezenta acţiune există o strânsă legătura, făcând obiectul analizei acestui litigiu ca un tot unitar şi văzând că D.G.F.P. Timiş a soluţionat contestaţia formulată de către reclamantă împotriva unuia dintre actele administrative mai sus menţionate, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Timiş cu privire la analizarea Deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008.
S-a reţinut că Organul de Inspecţie Fiscală a stabilit că suma de 17.236,15 lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor nr. 100809 din 30 mai 2008 şi nr. 1007976 din 30 aprilie 2008 (cheltuieli cu salariile personalului, închirieri auto, taxi, masa servită, cazare, diurna, tichete de masa etc.) este nedeductibilă deoarece SC S. SRL nu justifică aceste cheltuieli ca fiind necesare pentru activitatea societăţii, de asemenea că reclamanta nu a justificat modul în care s-a făcut repartizarea cheltuielilor efectuate de către SC F.M. R. SRL.
Cu privire la T.V.A. nedeductibilă în sumă de 17.236,15 lei aferentă contractului de servicii de consultanţă financiară şi management s-a constatat că la data controlului SC S. SRL nu avea angajaţi şi nici nu exista un contract prin care SC F.M. R. SRL să fi pus personal la dispoziţia SC S. SRL astfel încât să se justifice cheltuielile efectuate, iar în plus facturile cuprindeau şi refacturări de către SC F.M.R. S.R.L., precum şi diverse sume nedeductibile
În ceea ce priveşte cheltuielile de protocol a apreciat instanţa că acestea sunt deductibile limitat, în acord cu prevederile art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 modificată şi completată în limita unei cote de 2%, iar pentru cheltuielile de deplasare, justificarea acestora se face conform pct. 46 alin. (3) Titlul VI din H.G. nr. 44/2004, cu documente, pe care însă reclamanta nu le-a prezentat.
Totodată, s-a constatat că nici pentru carburanţii auto achiziţionaţi deducerea T.V.A. nu a fost justificată prin documente şi nici pentru T.V.A. dedusă prin contracte de închiriere a autovehiculelor, situaţii de lucrări pentru reparaţii, etc. în ceea ce priveşte cheltuielile refacturate cu titlu de chirie autovehicule şi cheltuieli cu reparaţii şi întreţinere autovehicule.
Curtea a mai reţinut că în perioada verificată (1 aprilie 2008 - 30 iunie 2008) şi la data finalizării inspecţiei fiscale (8 septembrie 2008) imobilul situat localitatea Dudeştii Noi, Judeţul Timiş nu era finalizat şi recepţionat, nu se cunoştea destinaţia viitoare şi nici nu a fost depusă la organele fiscale notificarea cu privire la opţiunea de taxare a operaţiunilor de închiriere a imobilului, pentru a se justifica deducerea T.V.A. în sumă de 2.416.339 lei aferentă activităţii de construcţii reprezentând bunuri şi servicii achiziţionate destinate realizării platformei logistice.
În ceea ce priveşte T.V.A. nedeductibilă în sumă de 1.598 lei, compusă din suma de 1.498 lei T.V.A. aferentă unei facturi emise de C.N.A.D.N. SA reprezentând chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe D.N. 6, şi din suma de 100 lei T.V.A. dedusă întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de T.V.A. aferent trimestrului II 2008 o T.V.A. deductibilă în sumă de 2.489.845 lei iar din jurnalele de cumpărări rezultă o T.V.A. deductibilă în sumă de 2.489.745 lei, Curtea a constatat ca în Decizia nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 organele fiscale au reţinut că reclamanta nu a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei.
S-a mai reţinut că, deşi controlul organelor fiscale a vizat perioada 1 aprilie 2008 – 30 iunie 2008 măsurile dispuse de către aceste organe în sarcina reclamantei pentru perioada care excede controlului sunt justificate de prevederile art. 105 din O.G. nr. 92/2003.
Prin Decizia nr. 1043 din 22 februarie 2011, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanta împotriva acestei sentinţe, care a fost casata si a fost trimisa spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În esenţa, instanţa de recurs a reţinut ca instanţa de fond a avut în vedere numai apărările formulate de parate, iar susţinerile reclamantei referitoare la modul de calcul al obligaţiilor fiscale si greşita aplicare a dispoziţiilor incidente raportului juridic dedus judecaţii, nu au fost înlăturate motivat. Astfel, s-a constatat ca respingerea de plano, a probei cu expertiza contabila solicitata de reclamanta, este de natura sa o prejudicieze, in condiţiile in care se impunea lămurirea situaţiei de fapt contabil-fiscale, prin raportare la dispoziţiile aplicabile, in virtutea rolului activ al judecătorului si a jurisprudenţei C.E.D.O., concluzionând ca instanţa nu a procedat la o analiza a motivelor si argumentelor reclamatei, situaţie ce conduce la casarea sentinţei, conform art. 312 alin. (1), (3) si (5) C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 603 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii A.F.P. Timişoara şi D.G.F.P. Timiş, ca nefondată.
În rejudecare, instanţa de fond s-a conformat deciziei de casare si a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile conform obiectivelor formulate de reclamanta in primul ciclu procesual.
A reţinut instanţa fondului că aspectele procedurale şi situaţia de fapt reţinute in primul ciclu procesual, nu au fost contestate în recurs.
A apreciat instanţa de fond, in raport de concluziile expertului că organul fiscal nu contestă aplicabilitatea art. 137 alin. (2) lit. b) C. fisc, privind refacturarea cheltuielilor accesorii unui contract de prestări servicii, însă motivul constatării nedeductibilităţii acestor cheltuieli îl reprezintă lipsa documentelor justificative din care să rezulte prestarea serviciilor potrivit specificului de activitate al contribuabilului şi care să justifice necesitatea acestora, din perspectiva dispoziţiilor art. 145 alin. (2) C. fisc, potrivit cu care deductibilitatea taxei este condiţionată de destinaţia utilizării achiziţiilor efectuate în folosul unor operaţiuni taxabile.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu carburanţii, a apreciat judecătorul fondului că justificarea dreptului de deducere a T.V.A. de pe bonuri fiscale, aparţinea SC F.M.R. SRL şi nu societăţii reclamante, iar aceste cheltuieli nu au fost probate potrivit pct. 46 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, nici prin situaţii de lucrări sau rapoarte de lucru din care să rezulte autovehiculele utilizate şi scopul în care au fost utilizate.
Curtea de apel a reţinut că dovedirea acestor cheltuieli şi a deplasărilor in interes de serviciu era necesară în temeiul art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc, aprecierile expertului privind detalierea mai mult sau mai puţin amănunţită a acestora, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (3) C. fisc, nefiind utile sub acest aspect, iar în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei formale a art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc, conform căreia exercitarea dreptului de deducere se face în baza unei facturi cuprinzând menţiunile prev. de art. 155 alin. (5) C. fisc., pe care expertul o constată ca fiind îndeplinită în cauză, nu este suficientă, câtă vreme aceasta este subsidiară îndeplinirii condiţiei de fond, a existenţei documentelor primare care dovedesc prestarea serviciilor în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei, conform dispoziţiilor menţionate.
S-a mai arătat in hotărârea recurată că ceea ce a concluzionat expertul cu privire la incidenţa în speţă a art. 137 alin. (2) lit. b) C. fisc, potrivit cărora orice cheltuieli accesorii ale prestatorului sunt incluse în baza de impozitare a T.V.A., chiar dacă fac obiectul unui contract separat, sunt insuficiente din punct de vedere probator atât timp cât, condiţiile de exercitare a dreptului de deducere a T.V.A. al reclamantei se analizează în contextul art. 145 şi art. 146 C. fisc, iar actele contestate de aceasta nu vizează regimul deductibilităţii T.V.A. al SC F.M.R. SRL.
Astfel, actele contestate de reclamantă vizând deductibilitatea sumei de 17.236,15 lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor nr. 10007976 din 30 aprilie 2008 si nr. 1000809 din 30 mai 2008 emise de SC F.M.R. SRL, sunt temeinice si legale, nefiind îndeplinita condiţia prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc, a utilizării achiziţiilor in folosul operaţiunilor sale taxabile, si nici cele doua condiţii cumulative prevăzute de pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, privind deductibilitatea cheltuielilor de prestări servicii, respectiv, justificarea prestării efective a serviciilor printr-unul din documente justificative enumerate exemplificativ de legiuitor, şi dovada necesităţii efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.
Cu privire la diferenţa de T.V.A. nedeductibilă în sumă de 2.416.339 lei T.V.A. aferentă activităţii de construcţii reprezentând bunuri şi servicii achiziţionate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea Dudeştii Noi, Judeţul Timiş, s-a reţinut că opţiunea de taxare cu T.V.A. şi implicit deducerea T.V.A., potrivit pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a art. 141 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, aşa cum au fost modificate prin H.G. nr. 1.579 din 19 decembrie 2007, se exercită de la data înscrisă în notificarea depusă la organele fiscale, iar reclamanta este in culpă întrucât a recunoscut neefectuarea acestei notificări.
În ceea ce priveşte T.V.A. nedeductibilă în sumă de 1.598 lei, compusă din suma de 1.498 lei T.V.A. aferentă unei facturi emise de C.N.A.D.N. SA şi din suma de 100 lei T.V.A. dedusă în mod eronat întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de T.V.A. aferent trimestrului al II- lea 2008 o T.V.A. deductibilă în sumă de 2.489.845 lei deşi din jurnalele de cumpărări rezultă o T.V.A. deductibilă în sumă de 2.489.745 lei, organele fiscale au respins contestaţia ca nemotivată, în aplicarea dispoziţiilor art. 206 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, iar reclamanta nu se poate prevala de motive de nelegalitate formulate direct in faţa instanţei de judecată, chemată să analizeze decizia de soluţionare a contestaţiei.
Referitor la dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de Inspecţie Fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008 Curtea le-a apreciat justificate de prevederile art. 105 din O.G. nr. 92/2003 conform cărora trebuie avute în vedere în cadrul controlului fiscal toate stările de fapt şi raporturile juridice relevante pentru impunere, deşi controlul organelor fiscale a vizat perioada 1 aprilie 2008 – 30 iunie 2008.
Concluzionând, instanţa fondului a constatat că înregistrarea în contabilitate a respectivelor cheltuieli nu este suficientă pentru a proba scopul acestora, acela de a realiza venituri, şi pentru a justifica nelegalitatea măsurilor dispuse, constând în recalcularea profitului impozabil şi a impozitului pe profit, cu luarea în considerare a cheltuielilor pentru investiţia nefinalizată, cu înregistrarea fiscală a acestora ca şi cheltuieli nedeductibile, şi depunerea declaraţiilor rectificative corespunzătoare, care sunt în beneficiul reclamantei. Totodată a considerat premature aprecierile reclamantei privind impozitul pe profit generat ca urmare a măsurilor menţionate, având posibilitatea de a uza de căile de atac prevăzute de lege împotriva eventualelor decizii de impunere ulterioare.
Împotriva Sentinței civile nr. 603 din data de 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel TimiȘoara, secția de contencios administrativ Și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC S. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac Și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor de la dosar.
A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică Și nelegală, prima instanță apreciind greȘit, prin raportare la actele Și lucrările dosarului, că în litigiu constatările organului de control au fost corecte. Recurenta a susținut motivele de nelegalitate a actelor contestate prin acțiunea în contencios administrativ, Și a menținut toate motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.
I. Astfel, cât priveȘte suma de 2.416.339 lei (parte a sumei de 2.435.173 lei) respinsă la rambursare prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 594 din 9 septembrie 2008, recurenta a arătat că prin decontul de T.V.A. înregistrat la D.G.F.P. TimiȘ sub nr. 75920 din 27 octombrie 2008 (deci ulterior controlului a cărui legalitate formează obiectul prezentului dosar) societatea a solicitat la rambursare suma de 3.908.727 lei, incluzând Și suma de 2.435.173 lei respinsă la rambursare prin actul administrativ fiscal, contestat Și că prin raportul de inspecție fiscală înregistrat la D.G.F.P. TimiȘ - A.F.P.C.M. sub nr. 8345 din 19 decembrie 2008 s-a constatat că la data controlului societatea reclamantă îndeplineȘte condițiile de exercitare a dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 2.416.339 lei reprezentând taxa dedusă aferentă achizițiilor necesare construirii obiectivului Centrul Logistic – DudeȘtii Noi, Și a procedat corect la ajustarea bazei deductibile în sumă de 2.416.339 lei.
Prin urmare, a arătat recurenta, problema deductibilității T.V.A.-ului aferent construirii Obiectivului Centrul Logistic – DudeȘtii Noi a fost reluată de inspectorii fiscali Și soluționată favorabil în sensul aprobării la rambursare a sumei de 2.416.339 lei, fiind întocmită decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală nr. 863 din 19 decembrie 2008, fiind aprobată la rambursare (prin punctul 2.2.1 – Soluționarea decontului de T.V.A. cu sume negative cu opțiune de rambursare) suma de 3.821.146 lei (din suma de 3.908.727 lei solicitată la rambursare), sumă încasată de recurentă în data de 8 ianuarie 2009 conform extrasului de cont nr. 83 B.R.D.
A considerat reclamanta că din moment ce suma mai sus menționată a fost aprobată la rambursare de către organele de control din cadrul D.G.F.P. TimiȘ Și virată societății în cursul lunii ianuarie 2009, înseamnă că starea de fapt Și de drept este cea susținută pe parcursul litigiului (recurenta având astfel dreptul legal de a deduce T.V.A. în sumă de 2.416.339 lei), astfel că Curtea de Apel TimiȘoara, a aplicat în mod greȘit legea Și a apreciat nejustificat faptul că SC S. SRL nu ar avea drept de deducere T.V.A. în legătură cu construirea obiectivului Centrul Logistic – DudeȘtii Noi.
II. Referitor la suma de 17.236,15 lei reprezentând T.V.A. respins la rambursare prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală nr. 594 din 9 septembrie 2008 recurenta a arătat că în opinia sa cheltuielile refacturate de F.M.R. SRL către SC S. SRL reprezintă cheltuieli accesorii serviciilor prestate de F.M.R. SRL către SC S. SRL bucurându-se de acelaȘi tratament al T.V.A. ca Și serviciul propriu-zis, în condițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din C. fisc. Și a normelor metodologice de aplicare a acestui text legal, precum Și în acord cu jurisprudența Curții Europene de Justiție (care a considerat că cheltuielile strict legate de prestarea unui serviciu reprezintă din punct de vedere al T.V.A. cheltuieli accesorii serviciilor prestate urmând acelaȘi regim al T.V.A. ca în cazul serviciilor principale efectuate între părți).
În consecință, recurenta a considerat că a înregistrat în mod corect în contabilitatea sa facturi supuse regimului de T.V.A., aferente serviciilor prestate de F.M.R. SRL, argumentul adus de inspectorii fiscali potrivit căruia anumite tipuri de cheltuieli (impozite Și taxe, cheltuieli de deplasare, carburanți) nu constituie subiect de T.V.A. în cazul refacturării nefiind susținut cu argumente legale, Și că în aceste condiții este îndrituită să beneficieze de deductibilitatea T.V.A. aferentă acestor costuri. A mai susținut recurenta că organele de control nu au pus la îndoială deductibilitatea TVA aferentă serviciilor prestate de F.M.R. SRL către SC S. S.R.L. ci doar a cheltuielilor accesorii facturate, Și că acelaȘi raționament ar fi trebuit utilizat Și în privința deductibilității cheltuielilor accesorii prestate în beneficiul SC S. SRL De asemenea, reclamanta a relevat că prezentarea rapoartelor de lucru/situațiilor cerute de inspectorii fiscali este obligatorie doar în cazul prestărilor de servicii nu Și în cazul cheltuielilor accesorii serviciilor prestate, din acest punct de vedere prima instanță interpretând în mod greȘit legea.
Recurenta a mai arătat, privitor la statuarea judecătorului fondului în sensul că societatea nu a prezentat documente justificative la momentul controlului, că chiar dacă rapoartele Și situațiile nu au fost prezentate organelor de control ele există, au fost depuse la dosarul cauzei Și au fost prezentate Și expertului care a întocmit raportul de expertiză fiscală (fără însă ca instanța să facă referire la acest aspect), că contribuabilul are dreptul să se folosească, în contestarea actelor de control, Și de alte înscrisuri decât cele prezentate organelor de control Și că proba cu înscrisuri poate fi administrată chiar Și în recurs, până la închiderea dezbaterilor.
În concluzie, recurenta a învederat că societatea Și-a manifestat în mod legal dreptul de deducere a T.V.A. prin îndeplinirea condițiilor art. 146 alin. (1) din C. fisc., deținând facturi întocmite în condițiile art. 155 din C. fisc. Și beneficiind de prestări servicii ce servesc unor operațiuni impozabile.
În drept au fost invocate prevederile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. Și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinările formulate în cauză intimatele D.G.F.P. TimiȘ Și A.F.P. TimiȘoara au solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului Și implicit a acțiunii în contencios administrativ ca lipsite de obiect Și totodată ca lipsite de interes în ceea ce priveȘte suma de 2.416. 339 lei reprezentând T.V.A. respins la rambursare Și, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca neîntemeiat Și menținerea ca legală Și temeinică a Sentinței civile nr. 603/ CA din 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel TimiȘoara, secția de contencios administrativ Și fiscal, în Dosarul nr. 2421/30/2009.
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la motivele de recurs invocate de reclamanta SC S. SRL Și la apărările formulate prin întâmpinările depusă la dosar de intimatele D.G.F.P. TimiȘ Și A.F.P. TimiȘoara, se rețin următoarele:
În mod întemeiat instanța de fond, aplicând Și interpretând corect legea fiscală la împrejurările de fapt ale litigiului, a procedat prin sentința recurată la respingerea ca nefondată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC S. SRL TimiȘoara în contradictoriu cu pârâții A.F.P. TimiȘoara Și D.G.F.P. TimiȘ, acțiune prin care s-a solicitat: - anularea în tot a Deciziei nr. 2528/258 din data de 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. TimiȘ în soluționarea contestației nr. 155052/2008; - anularea în tot a Deciziei nr. 14 din data de 16 octombrie 2008 emisă de A.F.P.TimiȘoara, Inspecția Fiscală – Serviciul Persoane Juridice 2 în soluționarea contestației nr. 155052/2008; - admiterea contestației înregistrate la D.G.F.P. TimiȘ sub nr. 155052 din 8 octombrie 2008 astfel cum a fost formulată în sensul anulării în totalitate a Deciziei de impunere nr. 594 din 9 septembrie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de Inspecție Fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008 cu anularea tuturor măsurilor stabilite prin aceste acte, Și a Raportului de inspecție fiscală nr. 5789 din 8 septembrie 2008; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, cât priveȘte suma de 17.236,15 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă celor două facturi emise de SC F.M.R. SRL (nr. 100809 din 30 mai 2008 Și nr. 1007976 din 30 aprilie 2008, cuprinzând cheltuieli cu salariile personalului, închirieri auto, taxi, masa servită, cazare, diurnă, tichete de masă, etc) prin care au fost refacturate reclamantei unele cheltuieli, în mod judicios prima instanță a statuat că sunt justificate constatările organelor fiscale referitoare la caracterul nedeductibil al acestor cheltuieli Și a înlăturat concluziile expertului contabil, întrucât într-adevăr motivul constatării nedeductibilității acestor cheltuieli îl reprezintă lipsa documentelor justificative din care să rezulte prestarea serviciilor potrivit specificului de activitate al contribuabilului Și care să justifice necesitatea acestor servicii, din perspectiva dispozițiilor art. 145 alin. (2) din C. fisc., potrivit cu care deductibilitatea taxei este condiționată de utilizarea achizițiilor efectuate în folosul unor operațiuni taxabile.
Societatea contestatoare nu a justificat, în privința cheltuielilor refacturate de SC F.M.R. SRL, modul în care s-a făcut repartizarea acestor cheltuieli, nu a prezentat situații de lucrări sau rapoarte de lucru ale personalului dedicat activității SC S. SRL, timpul alocat executării acestor servicii precum Și tariful acestora, nerezultând din contractul de prestări servicii nr. 242 din 4 aprilie 2007 reprezentând ”servicii de consultanță financiară Și management” modul de calcul al acestor cheltuieli.
Actele administrativ fiscale contestate de reclamantă vizând deductibilitatea sumei de 17.236,15 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor nr. 100809 din 30 mai 2008 Și nr. 1007976 din 30 aprilie 2008 emise de SC F.M.R. SRL sunt prin urmare temeinice Și legale, nefiind întrunite, pe de o parte, condiția prevăzută la art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. Și cele două condiții cumulative prevăzute de pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările Și completările ulterioare (anume justificarea prestării efective a serviciilor printr-unul din documentele justificative enumerate exemplificativ de legiuitor, respectiv dovada necesității efectuării cheltuielilor prin raportare la specificul activităților desfăȘurate), Și, pe de altă parte, nici ipotezele dezlegate prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din data de 27 octombrie 2005.
Judecătorul fondului a dat o soluție legală Și temeinică Și în ceea ce priveȘte partea din actele administrativ fiscale referitoare la suma de 2.416.339 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă activității de construcții reprezentând bunuri Și servicii achiziționate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea DudeȘtii Noi județul TimiȘ, organele fiscale considerând corect, prin raportare la elementele de fapt Și de drept de la momentul întocmirii raportului de inspecție fiscală (8 septembrie 2008), la prevederile art. 141 alin. (2) lit. e), art. 141 alin. (3) Și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările Și completările ulterioare, precum Și la prescripțiile punctului 38 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările Și completările ulterioare, că suma în discuție nu poate fi calificată ca fiind deductibilă din punct de vedere al T.V.A., nefiind îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere (investiția nu era finalizată Și nu s-a putut stabili cu certitudine, în lipsa notificării, dacă la finalizarea acesteia proprietarul va opta pentru taxarea operațiunii de închiriere).
Împrejurarea că ulterior întocmirii actelor administrativ fiscale contestate în cauză au fost emise alte acte fiscale, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. 8345 din 19 decembrie 2008 Și Decizia de impunere nr. 863 din 19 decembrie 2008, prin care reclamantei i s-a admis la rambursare suma totală de 3.821.146 lei (în care a fost inclusă Și suma de 2.416.339 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă activității de construcții reprezentând bunuri Și servicii achiziționate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea DudeȘtii Noi județul TimiȘ), nu este de natură să conducă la concluzia nelegalității Raportului de inspecție fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008 Și a Deciziei de impunere nr. 594 din 9 septembrie 2008 Și nici la cea a lipsei de obiect Și/sau a lipsei de interes a recurentei în promovarea acțiunii Și a recursului cât priveȘte suma de 2.416.339 lei reprezentând T.V.A. respins inițial la rambursare, în condițiile în care noile acte fiscale s-au întocmit urmare reverificării Și a examinării unei alte situații fiscale în care s-a aflat recurenta, distinctă de cea ce face obiectul prezentei cauze.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în litigiu Și că este temeinică Și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC S. SRL împotriva Sentinței nr. 603 din data de 20 decembrie 2011 a Curții de Apel TimiȘoara, secția de contencios administrativ Și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S. SRL împotriva Sentinţei nr. 603 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 3318/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3321/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
