ICCJ. Decizia nr. 3549/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3549/2013
Dosar nr. 478/57/2012
Şedinţa publică de la 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 212 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul N.I.B. în contradictoriu cu D.G.F.P. a judeţului Sibiu, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 5409 din 27 aprilie 2012.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut, în esenţă, că prin Decizia de impunere suplimentară nr. 5049 din 27 aprilie 2012 emisă de D.G.F.P. a judeţului Sibiu s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 174.630 RON, cu titlu de impozit pe venit pe anii 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010, precum şi a sumelor de 69.853 şi 26.195 RON, cu titlu de majorări şi penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei decizii a fost formulată contestaţia administrativă cu nr. 3660 din 14 mai 2012.
Referitor la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestora.
Condiţia cazului bine justificat s-a statuat că nu a fost dovedită întrucât argumentele/criticile reclamantului impun o analiză pe fondul cauzei, ceea ce nu se poate realiza în această etapă.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, s-a reţinut că această condiţie, chiar dacă ar fi îndeplinită, nu poate conduce la măsura suspendării actelor contestate, dat fiind că actul în cauză este aparent legal.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant aduce, în esenţă, critici sentinţei recurate, în sensul că:
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat întrucât nelegalitatea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat constă în faptul că organele de inspecţie fiscală nu au avut un ordin de serviciu pentru a efectua controlul fiscal la persoana fizică N.I.B., toate actele de procedură fiind efectuate la cabinetul său individual de avocatură, nefiindu-i acordată posibilitatea de a-şi pregăti toate documentele şi apărările necesare;
- privitor la prevenirea producerii unei pagube iminente, se menţionează că executarea Deciziei de impunere nr. 5049/2012 îi va afecta grav lichidităţile de care dispune, cu efecte asupra situaţiei familiale şi a îndeplinirii obligaţiei de a-şi plăti creditele bancare în sumă totală de 170.000 euro, cât şi cele unde are calitatea de garant.
Intimata-pârâtă D.G.F.P. Sibiu a formulat întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-reclamant şi susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
În speţă, se susţine că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise prin care a arătat că prin Sentinţa nr. 416/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia sa şi s-a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012, precum şi anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. 5047 din 27 aprilie 2012, ceea ce denotă că decizia menţionată a fost emisă în mod ilegal.
De asemenea, se arată că într-o altă cauză a fost suspendată şi executarea unei alte Decizii de impunere nr. 5048 din 27 aprilie 2012, emisă în baza aceluiaşi raport.
Au fost depuse şi înscrisuri în sensul celor arătate.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de susţinerile părţilor, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prevăzută la pct. 1 al acestor considerente, instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat, împrejurările de fapt şi de drept menţionate impunând o analiză pe fond care nu se poate realiza în cazul unei astfel de cereri de suspendare.
Din cuprinsul Sentinţei nr. 416 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, rezultă că în urma analizei aspectelor de nelegalitate invocate de reclamant şi în cazul cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5049/2012, acestea au fost apreciate ca întemeiate, dispunându-se anularea în tot a acestei decizii şi în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. 5047 din 27 aprilie 2012, în ceea ce priveşte suma de 883.652 RON, reprezentând TVA - 392.436 RON şi 491.216 RON accesorii, exonerându-l pe acesta de la plata acestora.
În acest context, aspectele de nelegalitate reţinute prin sentinţa menţionată au existat de la data emiterii Deciziei nr. 5049/2012.
Prin urmare, cum aceleaşi împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ au fost invocate şi în cuprinsul cererii de suspendare, acestea fiind apreciate ca întemeiate cu ocazia judecării pe fond a acţiunii în anulare a Deciziei de impunere nr. 5049/2012, se reţine că şi în această cauză se impune a se aprecia îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât actul administrativ-fiscal nu se mai bucură de prezumţia de legalitate.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs reţine că, în cauză, este necontestat că prin măsura dispusă de autoritatea pârâtă, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, veniturile acestuia suferă o discriminare.
Or, în situaţia în care acest lucru are la bază un act administrativ-fiscal în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal.
Prin urmare, şi condiţia privind paguba iminentă este îndeplinită, impunându-se admiterea cererii de suspendare formulate de reclamant.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul formulat, va casa sentinţa recurată, va admite cererea de suspendare formulată de reclamant şi va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de N.I.B. împotriva Sentinţei nr. 212 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Admite cererea formulată de reclamant şi dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 5049 din 27 aprilie 2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3544/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3554/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
