ICCJ. Decizia nr. 4807/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4807/2013
Dosar nr. 1533/54/2012
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 29 iunie 2012, reclamanta SC S . SA Dr.Tr.Severin a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F – MC / 103 din 24 aprilie 2012 şi a R . I .F. nr, F – MC / 94 din 24 aprilie 2012 emise de D . G . A . M . C . până la pronunţarea instanţei de fond, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.
1.2.Prin Sentinţa nr. 766 din 13 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, a fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale, precum şi a constatărilor din raportul de inspecţie fiscală până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta SC S . SA Dr. Tr. Severin a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale în sumă de 1.047.603 lei reprezentând T . V . A . respinsă la rambursare, 2.456.893 lei reprezentând T . V . A . stabilită suplimentar şi rămasă la plată, 341.561 lei reprezentând accesorii, precum şi a constatărilor din R.I.F. nr. F - MC / 94 din 24 aprilie 2012, ambele emise de pârâta D . G . A . M . C .
Instanţa a apreciat că în cauza dedusă judecăţii este îndeplinită cerinţa legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a constatat că aspectul de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actelor administrative fiscale atacate vizează calificarea plăţilor efectuate de reclamantă din fondurile Băncii Europene de Investiţii.
Astfel, organele fiscale au reţinut că, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2011, reclamanta a încasat de la Primăria Mun. Dr. Tr. Severin avansuri în sumă de 467.876 euro (1.964.585 lei), în vederea achitării parţiale a contravalorii lucrărilor consemnate în facturile SC C.T. SA, SC C.S. SRL, SC Y.C. SRL; pentru perioada 1 octombrie 2011 - 30 noiembrie 2011 avansuri în sumă de 493.777 lei euro (2.139.022 lei) în vederea achitării parţiale a contravalorii lucrărilor înscrise în facturile emise de furnizorii SC C.T. SA, SC C.S. SRL şi SC H. SA ; pentru perioada 1 decembrie 2011 - 30 decembrie 2011 avansuri în sumă de 53.518 euro (231.599 lei) în vederea achitării parţiale a contravalorii lucrărilor înscrise în facturile emise de furnizorul SC C.S. SRL.
Instanţa a analizat în aparenţă acest aspect şi a constatat că nu au fost încasate avansuri, aşa cum prevede art. 1342 alin. (2) C. fisc., ci au fost efectuate plaţi din subîmprumutul acordat de B.E.I., plaţi reprezentând contravaloarea serviciilor şi lucrărilor executate de constructori, care au emis facturi, potrivit art. 155 C. fisc., pe numele reclamantei, facturi care conţin sumele pe toate cele trei surse de finanţare în cotele prevăzute de Memorandumul de Finanţare şi diverse stadii de execuţie a unor obiecte de învestiţii.
Instanţa a reţinut că în cauză, cazul bine justificat rezidă în argumentele juridice prezentate şi sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce priveşte legalitatea actelor contestate.
În ceea ce priveşte cerinţa pagubei iminente, care s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate, instanţa a apreciat că această condiţie este îndeplinită şi nu doar în considerarea valorii debitului în sine, incontestabil mare, ci datorită specificului activităţii reclamantei, care execută în regim de gestiune delegată serviciul public de alimentare cu apa şi canalizare în mun. Drobeta Turnu-Severin, reţinând că executarea sumelor va duce la imposibilitatea plăţii furnizorilor de apă şi energie şi, pe cale de consecinţă, la paralizarea alimentării cu apa în Mun. Dr. Tr. Severin şi a serviciului de preluare în canalizare şi epurare a apelor pluviale şi uzate.
2. Calea de atac exercitată
2. 1.Împotriva acestei soluţii a formulat recurs A.N.A.F. care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ. - 1865, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a ignorat faptul că suspendarea executării unui act administrativ fiscal reprezintă o măsură de excepţie, care înfrânge prezumţia de legalitate a acestuia;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi existat un caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrativ - fiscale în litigiu;
- de asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat iminenţa producerii unui prejudiciu ireparabil pentru societatea comercială.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea sentinţei atacate, cu rejudecarea cererii de suspendare şi reverificarea acesteia ca neîntemeiată.
2.2. Societatea comercială reclamantă a depus Concluzii scrise prin care, în esenţă, a răspuns criticilor recursului şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:
În cauză este necontestat că actul administrativ fiscal apt să fie pus în executare îl reprezintă Decizia de impunere nr. F – MC/94 din 24 aprilie 2012 prin care organele fiscale competente au stabilit, pe baza raportului de inspecţie fiscală, obligaţii bugetare suplimentare, T.V.A. în sarcina societăţii comerciale reclamante.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., rezultă ca actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă c ă suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ - fiscal) este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi cu condiţia depunerii prealabile; a unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.
Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură uri act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură; să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ fiscal) au fost reţinute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Pe de altă parte, soluţia instanţei de fond este nelegală şi pentru faptul că, dispunând suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. F - MC/94 din 24 aprilie 2012, a încălcat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se referă şi prevede posibilitatea suspendării executării unui act administrativ, iar nu a unei operaţiuni administrative care a stat la baza emiterii actului administrativ producător de efecte juridice.
Or, în cauză, este incontestabil că actul administrativ fiscal producător de efecte juridice, apt să fie pus în executare, este doar decizia de impunere prin care au fost stabilite obligaţiile fiscale suplimentare în sarcina societăţii fiscale reclamante.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală dispunând suspendarea executării deciziei de impunere fiscală, urmând să fie desfiinţată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de A.N.A.F. – A.I.F. împotriva Sentinţei nr. 766 din 13 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC S. SA ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4806/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4814/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
