ICCJ. Decizia nr. 4814/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4814/2013
Dosar nr. 393/2/2011
Ședința publică din 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 264 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 15215 din 20 iulie 2010 şi a Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010, emise de M.A.D.R. – A.P.D.R.P., precum şi suspendarea executării acestora până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între A.P.D.R.P. în calitate de autoritate contractantă şi reclamanta SC G. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat, la data de 14 decembrie 2006, în baza Legii nr. 316/2001 - Acordul Multianual de Finanţare a Programului S.A.P.A.R.D., contractul de finanţare nr. C3/40206360600125, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat „Pensiune turistică rurală în localitatea Fiad, judeţul Bistriţa Năsăud”, iar această finanţare nerambursabilă urma să fie asigurată în proporţie de 75% prin contribuţia financiară a Comunităţii Europene, iar restul de 25% prin contribuţie publică naţională.
S-a mai reţinut că potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 2 alin. (2), durata de execuţie a proiectului a fost stabilită la 12 luni, fiind ulterior prelungită prin patru acte adiţionale, data limită până la care beneficiarul era obligat să finalizeze proiectul şi să depună ultimul dosar al cererii de plată fiind 30 aprilie 2010, precum şi faptul că la data de 8 aprilie 2010, beneficiarul a fost notificat de A.P.D.R.P. cu privire la termenul maxim de depunere a ultimei cereri de plată şi la faptul că, în cazul nefinalizării investiţiei până la acea dată, vor fi constituite debite pentru valoarea cheltuielilor deja rambursate.
Având în vedere imposibilitatea realizării investiţiei în termenul contractual asumat, SC G. SRL a solicitat A.P.D.R.P. prelungirea duratei de execuţie a contractului de finanţare.
Instanţa a reţinut că Legea nr. 62/2010, invocată de reclamantă în sprijinul solicitării de prelungire a duratei de execuţie a investiţiei, nu este incidentă cauzei, întrucât se referă exclusiv la proiectele S.A.P.A.R.D. românesc, finanţate de la bugetul de stat, nu şi la cele finanţate şi din fonduri europene, cum este cazul în speţă.
S-a mai reţinut că, având în vedere faptul că SC G. SRL nu a finalizat investiţia până la data de 30 aprilie 2010, stadiul fizic de implementare fiind 84%, A.P.D.R.P. a emis Procesul verbal de constatare nr. 10625 din 27 mai 2010, prin care s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în sumă de 152.590,02 lei, reprezentând cuantumul ajutorului financiar nerambursabil acordat, că neregula reţinută în sarcina reclamantei constă în încălcarea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare, respectiv art. 1 alin. (3) din contractul - cadru şi art. 1 alin. (1) şi (2), din Anexa I (Prevederi Generale) a contractului de finanţare şi că î mpotriva Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 27 mai 2010 reclamanta a formulat contestaţie, respinsă de A.P.D.R.P. prin Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010.
Instanţa a constatat că reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, susţinând în esenţă că nerealizarea investiţiei în termenul asumat prin contract nu este culpa societăţii, invocând în acest sens dificultăţile financiare cu care s-a confruntat, determinate de necesitatea realizării unor cheltuieli suplimentare celor cofinanţate pentru accesarea fondurilor şi contractarea unor credite bancare devenite împovărătoare ca urmare a creşterii cursului de schimb valutar, dar şi condiţiile meteo nefavorabile executării lucrărilor de construcţie şi conduita culpabilă a constructorului, care a impus condiţii suplimentare pentru realizarea lucrării, ceea ce a generat un litigiu ce s-a prelungit foarte mult timp.
Curtea a apreciat că toate aceste aspecte invocate de reclamantă nu o exonerează de răspundere în ceea ce priveşte nerespectarea clauzelor contractului de finanţare, beneficiarul fiind singurul răspunzător faţă de autoritatea contractantă pentru realizarea proiectului în condiţiile stipulate, că eventuala neexecutare de către constructor a obligaţiilor asumate prin contractul de execuţie de lucrări încheiat cu beneficiarul nu poate fi opusă autorităţii contractante, care nu este parte în acest contract subsecvent, reclamanta având însă deschisă calea unei acţiuni în răspundere civilă contractuală împotriva constructorului, precum şi faptul că nici deprecierea cursului monedei naţionale sau condiţiile meteo nefavorabile executării lucrărilor de construcţie nu constituie cauze exoneratoare de răspundere, nefiind întrunite condiţiile forţei majore.
Astfel, instanţa a reţinut că împrejurarea că la data pronunţării sentinţei atacate investiţia era finalizată şi funcţională nu este de natură să înlăture obligaţia beneficiarului de restituire a sumelor primite în temeiul contractului de finanţare şi că reclamanta nu şi-a respectat în mod culpabil obligaţiile asumate prin contractul de finanţare, în ce priveşte durata de execuţie a proiectului, măsura retragerii ajutorului financiar dispusă prin actele administrative contestate fiind legală şi temeinică, astfel încât a respins acţiunea ca nefondată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul anulării integrale a Deciziei nr. 15215 din 20 iulie 2010 şi a Procesului - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010 emise de M.A.D.R. – A.P.D.R.P.
Recurenta-reclamantă a considerat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi a adus, în esenţă, următoarele critici:
- Instanţa de fond a apreciat greşit probele administrate în cauză care conduceau la concluzia că nu are nicio culpă în depăşirea termenelor contractuale pentru finalizarea investiţiei.
Recurenta arată că pentru realizarea investiţiei a fost obligată să angajeze în vederea executării lucrărilor de construcţie un constructor în baza unei selecţii de oferte de contract făcută de către S.A.P.A.R.D. Susţine recurenta că acest constructor, prin condiţiile impuse, prin denunţarea unilaterală a contractului şi urmare a litigiului cu acesta, a determinat imposibilitatea de a-şi respecta angajamentele privind termenul de finalizare, fiind nevoită să încheie actul adiţional din noiembrie 2009 prin care a acceptat renunţarea la ultima tranşă de decontare în valoare de 63.000 Euro şi decalarea termenului de finalizare la data de 30 aprilie 2010.
Însă, pensiunea fiind amplasată într-o zonă muntoasă, în iarna 2009 - 2010, datorită condiţiilor meteo-climaterice nefavorabile care au afectat uneori drumul de acces, făcându-l impracticabil, lucrările au fost oprite în decembrie 2009 şi reluate în aprilie 2010, prin eforturi financiare proprii.
Se susţine de recurentă că investiţia a fost finalizată, putând fi considerată o reuşită, astfel că în mod nejustificat a fost obligată la restituirea sumei de 152.590,02 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului prin programul S.A.P.A.R.D.
- Conducerea S.A.P.A.R.D., în mod greşit i-a respins solicitarea de modificare a termenului de finalizare a proiectului convenit prin ultimul act adiţional, invocând dispoziţiile Legii nr. 62/2010. Se susţine că majorarea numărului de tranşe de la 3 la 4 în cursul anului 2010 şi implicit dreptul de a mai beneficia de o tranşă, care, chiar dacă nu are o valoare intrinsecă, reprezentau o derogare de la termenul de finalizare a investiţiei şi acordarea unui nou termen.
Intimata-pârâtă A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, se menţionează că sentinţa recurată este legală şi temeinică, criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, fiind evident că nerespectarea termenului de realizare a proiectului reprezintă o neregulă care are drept consecinţă retragerea ajutorului financiar acordat.
De asemenea, se arată că Legea nr. 62/2010, care face referire doar la proiectele S.A.P.A.R.D. cu finanţare de la bugetul de stat nu este aplicabilă proiectului derulat de recurentă care este unul finanţat şi de la bugetul Comisiei Comunităţilor Europene.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, în cuprinsul Procesului-verbal de constatare încheiat la 18 mai 2010 înregistrat cu nr. 10625 din 27 mai 2010, autoritatea pârâtă a statuat că recurenta - reclamantă nu a finalizat investiţia până la 30 aprilie 2010, astfel că suma totală neeligibilă datorată este de 152.590,02 lei reprezentând cele două tranşe de plată încasate până la data controlului.
Prin Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010 a fost respinsă contestaţia recurentei-reclamante împotriva acestui proces-verbal, reţinându-se că a fost încălcat art. 2 din Actul adiţional nr. 4 din 24 noiembrie 2009 prin care beneficiarul s-a obligat să finalizeze proiectul până la 30 aprilie 2010, astfel că debitul de 152.590,02 lei se va menţine.
Real este că prin semnarea Actului adiţional nr. 4 din 24 noiembrie 2009 la contractul de finanţare, recurenta-reclamantă a acceptat diminuarea valorii eligibile nerambursabile la suma de 152.590 lei, precum şi finalizarea proiectului la 30 aprilie 2010.
Necontestată este susţinerea recurentei că investiţia a fost executată în proporţie de 98%, urmând a fi finalizată până la 31 iulie 2010.
Conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 neregula este definită ca „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/ sau comunitare, precum şi cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul Comunităţii Europene şi/ sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 şi pct. 5/A/13/1 lit. b) din Secţiunea F din Acordul multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că pentru a fi reţinută o neregulă, se impune şi îndeplinirea condiţiei ca faptele care se circumscriu noţiunii de „neregulă”, să prejudicieze bugetele din care provine cofinanţarea printr-o cheltuială necuvenită.
Într-adevăr, recurenta-reclamantă nu a respectat termenul de finalizare a proiectului până la 30 aprilie 2010 asumat prin Actul adiţional nr. 4 din 24 noiembrie 2009, însă nu s-a dovedit că acest fapt a creat sau a avut ca efect prejudicierea bugetului Comunităţii Europene şi/ sau bugetele administrate de acesta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
De asemenea, finalizarea investiţiei prin finanţarea din surse proprii, astfel cum rezultă şi din înscrisurile de la dosar, în situaţia diminuării valorii eligibile nerambursabile şi a evenimentelor/ cauzelor menţionate care au generat întârzierea lucrărilor investiţiei, a căror realitate nu a fost contestată, dovedesc buna-credinţă şi faptul că beneficiarul nu are culpă în derularea raporturilor contractuale, precum şi reuşita proiectului.
Prin urmare, faţă de cele reţinute anterior, în mod nelegal a fost reţinută în sarcina reclamantei neregula menţionată în actele contestate şi imputată suma de 152.590,02 lei.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, îl va admite, va casa sentinţa recurată, va admite acţiunea şi va anula Procesul - verbal de constatare nr. 10625/2010 şi Decizia nr. 15215/2010.
Criticile referitoare la incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 62/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 108/2009 pentru modificarea art. 5 din O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii în Programul S.A.P.A.R.D. nu sunt fondate, întrucât recurenta-reclamantă nu se află în ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale invocate, fiind beneficiara unui proiect finanţat şi de la bugetul Comisiei Comunităţilor Europene.
Se va lua act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC G. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 264 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite acţiunea.
Anulează Procesul - verbal de constatare nr. 10625 din 18 mai 2010 şi Decizia nr. 15215 din 20 iulie 2010.
Ia act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4807/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4820/2013. Contencios → |
|---|
