ICCJ. Decizia nr. 4820/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4820/2013
Dosar nr. 4769/2/2012
Ședința publică din 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC P.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. şi A.F.P.C.M. a Mun. Bucureşti, obligarea pârâtei D.G.A.M.C. la soluţionarea cererii emise de SC A.P. SRL sub nr. 426 din 30 noiembrie 2011, cerere la care reclamanta, în calitate de succesoare în drepturi a SC A.P. SRL, a revenit prin adresa înregistrată sub nr. 1118485 din 22 decembrie 2011, precum şi obligarea aceleiaşi pârâte la emiterea deciziei de anulare a penalităţilor de întârziere şi a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 25 din 18 decembrie 2008 şi din Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011.
În motivare, reclamanta a menţionat că este succesoarea în drepturi a SC A.P. SRL, ca urmare a fuziunii din data de 1 decembrie 2011, subliniind totodată că este mare contribuabil, astfel că obligaţia soluţionării cererii de acordare a facilităţilor fiscale revine D.G.A.M.C.
A mai arătat că, la data de 18 decembrie 2008, D.R.A.O.V. Bucureşti a emis Decizia de impunere nr. 25 din 18 decembrie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina SC A.P. SRL obligaţii de plată suplimentare reprezentând accize în sumă de 5.048.660 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 4.261.376 lei; că SC A.P. SRL a contestat Decizia de impunere nr. 25 din 18 decembrie 2008, iar prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 238 din 3 iulie 2009 s-a decis că sunt datorate accize în cuantum de 3.921.515 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 3.717.597 lei, aceasta fiind atacată în contencios administrativ, acţiune ce a fost respinsă definitiv şi irevocabil la data de 3 noiembrie 2011.
S-a mai arătat în acţiune că, ulterior, SC P.A. SA a efectuat plata la bugetul de stat a contravalorii accizei în sumă de 3.921.515 lei, cu ordinul de plată nr. 492 din 30 noiembrie 2011 şi a majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 3.717.597 lei, cu ordinul de plată nr. 2005 din 10 decembrie 2011, iar organele fiscale au emis pe numele SC A.P. SRL Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011, prin care s-au actualizat acestea până la data de 30 noiembrie 2011, impunând suma de 3.923.482 lei, de asemenea achitată de reclamantă.
Ca urmare a achitării în totalitate, până la data de 19 decembrie 2011, atât a debitului, cât şi a obligaţiilor fiscale accesorii, prin adresa emisa de SC A.P. SRL sub nr. 426 din 30 noiembrie 2011, recepţionată de A.N.A.F. – A.F.P.C.M. a Mun. Bucureşti în data de 5 decembrie 2011, s-a solicitat aplicarea prevederilor O.G. nr. 30/2011 şi a Ordinului M.F.P. nr. 2604/2011, respectiv anularea penalităţilor de întârziere şi a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 25 din 18 decembrie 2008 şi din Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011. Neprimind niciun răspuns, reclamanta a revenit cu Adresa înregistrată la A.N.A.F. – D.G.A.M.C. sub nr. 1118485 din 22 decembrie 2011.
Reclamanta a menţionat că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de O.G. nr. 30/2011 şi că a urmat întreaga procedură reglementată de Ordinul M.F.P. nr. 2604/2011, urmând doar ca pârâtele să emită decizia de anulare a penalităţilor de întârziere, pentru penalităţile de întârziere şi cota de 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011, astfel că, dat fiind faptul că de la data formulării cererii au trecut mai mult de 45 de zile fără ca aceasta să fie soluţionată, a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2012, Curtea a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.F.P.C.M. a Mun. Bucureşti, faţă de calitatea reclamantei de mare contribuabil, precum şi admisibilitatea capătului doi din cererea de chemare în judecată, faţă de această ultimă chestiune reclamanta precizând că solicită obligarea autorităţii la emiterea deciziei fără a se specifica modul de soluţionare a cererii, favorabil sau defavorabil, precizare în raport de care instanţa a constatat cererea admisibilă.
După rămânerea în pronunţare s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de pârâta D.G.F.P.Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M., prin care aceasta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 6445 din 13 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.A. SA în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a admis în rest acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC P.A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea formulată de SC A.P. SRL, înregistrată la D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M. sub nr. 103040 din 5 decembrie 2011, la care reclamanta a revenit prin cererea nr. 1118485 din 22 decembrie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M., Curtea a reţinut că, având în vedere că reclamanta este mare contribuabil, soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor fiscale prevăzute de O.G. nr. 30/2011 este de competenţa organului fiscal în a cărui administrare se află, respectiv A.N.A.F. – D.G.A.M.C., iar împrejurarea că D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M. a emis una dintre deciziile de impunere cu privire la care se solicită acordarea facilităţilor fiscale nu este de natură a-i conferi calitate procesuală pasivă în cauză, faţă de obiectul acţiunii.
Pentru aceste motive, Curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M.
Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea nr. 426 din 30 noiembrie 2011, înregistrată la D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M. sub nr. 103040 din 5 decembrie 2011, SC A.P. SRL a solicitat analizarea situaţiei societăţii în vederea reducerii penalizărilor de întârziere şi a dobânzilor penalizatoare ce i-au fost aplicate, prin raportare la prevederile art. 9 din O.G. nr. 30/2011.
Ulterior, prin cererea înregistrată la A.N.A.F. – D.G.A.M.C. sub nr. 1118485 din 22 decembrie 2011, reclamanta SC P.A. SA, succesoare în drepturi a SC A.P. SRL ca urmare a fuziunii prin absorbţie a celor două societăţi, ce a produs efecte cu începere de la data de 1 decembrie 2012, a adus la cunoştinţa organului fiscal faptul că a achitat obligaţiile suplimentare de plată stabilite în sarcina SC A.P. S.R.L. prin Decizia de impunere nr. 25 din 18 decembrie 2008 emisă de D.R.A.O.V. Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 238 din 3 iulie 2009, emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C., în sumă de 3.921.515 lei, reprezentând accize şi 3.717.597 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, plata făcându-se prin ordinele de plată nr. 492 din 30 noiembrie 2011 şi 2005 din 10 decembrie 2011, precum şi accesoriile stabilite în sarcina acesteia prin Decizia nr. 14248 din 13 decembrie 2011, emisă de D.G.F.P. a Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M., calculate până la data de 30 noiembrie 2011, în sumă de 3.923.482 lei, plata făcându-se prin ordinul de plată nr. 2004 din 19 decembrie 2011.
Ca urmare a achitării în totalitate până la data de 19 decembrie 2011 a debitului şi a accesoriilor, reclamanta a solicitat acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de art. 9 din O.G. nr. 30/2011 şi de Ordinul M.F.P. nr. 2604/2011, în sensul anulării penalităţilor de întârziere şi a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din cele două decizii de impunere şi de stabilire a accesoriilor, cererea acesteia nefiind soluţionată până la data pronunţării hotărârii.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport de prevederile art. 9 din Ordinul M.F.P. nr. 2604/2011, ce reglementează procedura de acordare a facilităţilor fiscale şi în absenţa unor dispoziţii legale derogatorii, se aplică termenul instituit de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., de 45 de zile de la înregistrarea cererii, iar, în speţă, cererea reclamantei de acordare a facilităţilor fiscale a fost înregistrată la A.N.A.F. – D.G.A.M.C. la data de 22 decembrie 2011, astfel că trebuia soluţionată cel mai târziu la data de 6 februarie 2012, termen ce a fost depăşit de pârâtă în mod nejustificat.
Instanţa a apreciat că nu pot fi primite apărările formulate de pârâtă prin concluziile scrise, în sensul incidenţei prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., precum şi faptul că nici calificarea termenului de 45 de zile ca fiind unul de recomandare nu atrage netemeinicia demersului judiciar al reclamantei, căci o asemenea calificare nu exclude posibilitatea contribuabilului ce se consideră vătămat prin întârziere de a se adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, pentru a obţine obligarea organului fiscal la soluţionarea cererii sale, chiar dacă depăşirea termenului nu atrage alte sancţiuni pentru autoritatea publică.
În ceea ce priveşte împrejurarea că reclamanta a contestat decizia de stabilire a obligaţiilor fiscale accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011 emisă de D.G.F.P. Mun. Bucureşti – A.F.P.C.M., contestaţia administrativă fiind în curs de soluţionare, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu constituie un impediment în soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor fiscale, în raport de prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 30/2011.
Curtea a reţinut astfel că soluţionarea cererii formulate de reclamantă în conformitate cu prevederile art. 9 din O.G. nr. 30/2011 nu depinde de soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale formulate împotriva deciziei de stabilire a accesoriilor pentru care se solicită acordarea de facilităţi, atâta timp cât decizia de impunere contestată este executorie şi a produs efecte, susţinându-se că obligaţiile stabilite prin aceasta au fost achitate, fiind astfel îndeplinite condiţiile de acordare a facilităţii. Instanţa a apreciat că situaţia contribuabilului se va regla la finalizarea procedurii administrative şi, eventual, judiciare, de contestare a deciziei de impunere, simplul fapt că aceasta este în curs neconstituind un obstacol în aplicarea prevederilor legale ce instituie facilităţile fiscale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă susţine în esenţă că nu se poate reţine nesoluţionarea în termen a cererii reclamantei întrucât termenul de soluţionare a cererii prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, este de recomandare şi nu de decădere.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 70 alin. (2) din acelaşi act normativ, soluţionarea cererii contribuabilului a fost amânată pentru obţinerea unor informaţii relevante în luarea deciziei, neavând relevanţă data la care au fost solicitate aceste informaţii. Se menţionează că este în imposibilitate de a emite o decizie asupra cererii reclamantei întrucât nu i-au fost comunicate informaţiile solicitate iar soluţionarea acesteia impune analiza unei documentaţii laborioase.
Intimata-reclamantă SC P.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-pârâte, susţinând, în esenţă, că recurenta nu poate justifica în nici un fel întârzierea soluţionării cererii, cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de la pct. 1 al prezentei decizii, intimata-reclamantă a formulat cererea cu nr. 426 din 30 noiembrie 2011, în temeiul prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, revenind pentru soluţionarea acesteia cu adresa înregistrată sub nr. 1118485 din 22 noiembrie 2011. Prin cererile menţionate s-a solicitat emiterea unei decizii de anulare a penalităţilor de întârziere şi a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din Decizia de impunere nr. 25/2008 şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011.
Necontestat este că nici în prezent nu a fost soluţionată cererea formulată de intimata-reclamantă.
În baza şi pentru executarea prevederilor O.G. nr. 30/2011 a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 2604/2011 privind aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi modificarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Este adevărat că pentru situaţia reclamantei, nu este prevăzut în cuprinsul Ordinului nr. 2604/2011 un termen pentru soluţionarea cererii, devenind incidente dispoziţiile generale din cuprinsul C. proc. fisc. referitoare la cererile depuse de către contribuabil, respectiv dispoziţiile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată.
Potrivit art. 70 alin. (1) din actul normativ menţionat „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului Cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”, iar conform alin. (2) „în situaţiile în care pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”.
Din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate nu rezultă caracterul de recomandare al termenului de soluţionare al unei astfel de cereri.
Din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din susţinerile recurentei, rezultă că au fost solicitate informaţii/ punct de vedere al D.G.R.C.C.F. la 1 noiembrie 2011, cu puţin înainte de împlinirea unui an de la înregistrarea cererii reclamantei.
În altă ordine, D.G.R.C.C..F. face parte din structura A.N.A.F., fiind în subordinea recurentei-pârâte, astfel că nu se justifică în mod rezonabil nesoluţionarea cererii reclamantei nici până la data soluţionării prezentului recurs pentru considerentele menţionate de recurentă.
Prin urmare, culpa în soluţionarea cererii reclamantei revine autorităţii pârâte, lipsa relaţiilor, în raport de cele reţinute, neputând justifica în mod rezonabil nesocotirea termenului prevăzut de art. 70 alin. (1), astfel cum, în mod corect a statuat şi instanţa de fond.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a fost contestată situaţia de fapt reţinută şi de instanţa de fond potrivit căreia obligaţiile stabilite prin Decizia de impunere nr. 14248 din 13 decembrie 2011 au fost achitate, formularea contestaţiei administrative având ca obiect această decizie şi implicit soluţionarea acesteia, nefiind un impediment în soluţionarea cererii formulate de reclamantă în temeiul art. 9 din O.G. nr. 30/2011.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat se A.N.A.F. – D.G.A.M.C. împotriva Sentinţei civile nr. 6445 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4814/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 4826/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
