ICCJ. Decizia nr. 4876/2013. Contencios. Sesizări conform Legii 144/2007. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4876/2013
Dosar nr. 434/45/2011
Ședința publică din 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
La data de 16 mai 2011, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. Dosar 434/45/2011, contestaţia formulată de contestatoarea A.C.A. împotriva raportului de evaluare nr. 52903/G/II din 29 aprilie 2011 încheiat la data de 28 aprilie 2011 de intimata A.N.I. şi comunicat la data de 5 mai 2011, în care a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestuia. Totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea executării raportului de evaluare până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei, în baza art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În motivarea contestaţiei, partea a susţinut, în esenţă, faptul că raportul de evaluare este nul, deoarece a fost emis cu încălcarea următoarelor dispoziţii legale:
- art. 12 alin. (2) lit. a) şi b), art. 13 alin. (2) şi art. 14 alin. (1), art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010;
- art. 15 alin. (2) din Constituţia României, art. 8 Și 10 din Legea nr. 176/2010, art. 108 din Legea nr. 161/2003 şi art. 99 din Legea nr. 303/2004.
În opinia contestatoarei, un alt motiv de nulitate absolută a raportului de evaluare este acela că atât Legea nr. 144/2007 cât şi Legea nr. 176/2010 nu erau în vigoare la data naşterii presupusului conflict de interese (declanşat la data de 25 iulie 2007 şi încetat la data de 6 noiembrie 2007), iar legile nu pot retroactiva.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare aflat în discuţie nu au fost încălcate dispoziţiile art. 104 şi art. 105 din Legea nr. 161/2003, cele ale art. 5 din Legea nr. 303/2004 şi nici cele ale art. 25 şi art. 27 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 1969 C. civ., intimata nu a propus dovezi din care să rezulte că a existat un conflict între acţiunea existentă pe rolul instanţei, perfectarea contractului de vânzare cumpărare cu pârâtul Z.I., interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor generale. Obiectul dosarului aflat spre soluţionare, în care era implicat pârâtul Z.I. în calitate de cumpărător, şi-a urmat cursul firesc, respectându-se imparţialitatea, independenţa, rolul activ al judecătorului, principiul legalităţii, disponibilităţii şi contradictorialităţii.
În plus, nu au fost probate de către intimată nici susţinerile potrivit cărora în cauză ar fi existat un interes de natură patrimonială, ce ar fi impus formularea unei cereri de abţinere şi şi nici nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte faptul că partea interesată nu ar fi avut posibilitatea să formuleze cerere de recuzare.
Contestatoarea a subliniat faptul că toate susţinerile intimatei din raportul de evaluare îi încalcă independenţa, îi pune la îndoială profesionalismul, imparţialitatea şi buna credinţă.
În fine, partea a solicitat instanţei să constate nu a avut niciun interes în cauză, nici moral nici patrimonial, referitor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale deoarece, la data de 25 iulie 2007, terenul în suprafaţă de 50 ha s-a vândut la un preţ cu mult sub preţul pieţei.
În motivarea cererii de suspendare a efectelor raportului de evaluare nr. 52903/G/II/2011, contestatoarea a arătat faptul că din anul 2011 şi până în prezent i-a fost prejudiciată în mod grav imaginea şi reputaţia profesională.
În întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.N.I. a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.
Intimata A.N.I. a formulat cerere de strămutare a judecării cauzei înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4694/1/2011.
Prin încheierea nr. 3914 din 12 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de intimata A.N.I. şi a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Suceava.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 434/45/2011.
La termenul de judecată din 17 noiembrie 2011 a fost pusă în discuţia părţilor admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Prin încheierea de Şedinţă din 17 noiembrie 2011 a fost admisă cererea şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, invocată de contestatoarea A.C.A.
1. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 443 din 19 decembrie 2011, a respins ca nefondată contestaţia.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raportul de evaluare contestat în prezenta cauză vizează aspecte legate de evaluarea conflictului de interese şi a incompatibilităţii şi nu de evaluarea averii, astfel încât analiza nu poate fi efectuată din această perspectivă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că emitentul actului administrativ dedus judecăţii a respectat prevederile legale apreciate de către contestatoare ca fiind încălcate.
1. Astfel, contestatoarea a fost informată cu privire la faptul că face obiectul unei activităţi de evaluare şi a fost invitată să prezinte un punct de vedere, prin adresa nr. 1166/G/II din 11 ianuarie 2011, ce i-a fost comunicată la data de 14 ianuarie 2011.
Toate adresele prin care A.N.I. a solicitat terţelor persoane date ori informaţii care nu sunt publice au fost emise după data de 17 ianuarie 2011, dată la care s-a recepţionat confirmarea de primire a informării contestatoarei.
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 este în mod evident inaplicabil în cauză, atâta vreme cât prin raport nu s-a efectuat evaluarea averii, ci doar evaluarea incompatibilităţii şi a conflictului de interese.
Faptul că, în adresa de informare cu privire la declanşarea procedurii, apare menţionat art. 18 din lege se datorează împrejurării că redactorul adresei a citat articolele din legea care abilitează A.N.I. să facă verificări, relevant pentru obiectivul informării fiind fondul adresei care vorbeşte atât de evaluarea averii cât şi de respectarea regimului conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor.
2. Curtea de apel a apreciat că este nefondată critica contestatoarei referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
În acest sens, prima instanţă a arătat că, într-adevăr, Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 144/2007 au intrat în vigoare după ce starea de incompatibilitate şi conflictul de interese al contestatoarei au încetat. Însă, acest aspect nu prezintă nicio importanţă, deoarece cele două acte normative cuprind doar norme procedurale de constatare şi valorificare a rezultatelor constatărilor, conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor fiind reglementate prin Legea nr. 161/2003, Legea nr. 303/2004 şi C. proc. civ., acte în vigoare la momentul apariţiei celor două situaţii.
Ceea ce aduc nou în cauză actele normative aflate în discuţie este faptul că abilitarea – competenţa de verificare cade în sarcina unui organism nou înfiinţat şi după o nouă procedură. Or, cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, evident că un conflict de interese sau o incompatibilitate sesizată după intrarea în vigoare a acestor norme vor fi cercetate cu urmarea competenţelor şi normelor de procedură nou introduse. Sigur, o nouă normă de procedură nu poate conduce la sancţionarea contestatorului cu sancţiuni ce nu erau prevăzute de lege la momentul săvârşirii faptei (de exemplu sancţiuni disciplinare introduse ulterior), dar, aşa cum este cazul în speţa de faţă, dacă organele abilitate constată împrejurări de fapt ce constituie indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni reglementate şi la momentul apariţiei conflictului de interese şi a incompatibilităţii, sesizarea organismelor competente nu poate constitui o aplicare retroactivă a legii.
3. Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că A.N.I., care avea competenţa de a verifica existenţa unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, a constatat că:
- reclamanta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu numitul Z.I., pârât într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi, repartizat completului reclamantei, dând astfel naştere unui conflict de interese şi generând o stare de incompatibilitate pe care nu a înţeles să o stingă, uzând de dispoziţiile legale referitoare la abţinere şi incompatibilitate;
- cu ocazia completării declaraţiei de avere pentru anul 2007, datată 10 martie 2008, reclamanta a făcut declaraţii nereale cu privire la bunurile imobile înstrăinate în anul 2007, menţionând la forma înstrăinării „înţelegere”, deşi era vorba despre un contract de vânzare cumpărare, iar la persoana către care s-a înstrăinat – B.A.M., în loc de Z.I.
Examinând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a apreciat că cele reţinute de A.N.I. se confirmă, atât sub aspectul conflictului de interese şi al stării de incompatibilitate, cât şi asupra nerealităţii înscrierilor în privinţa înstrăinării cotei succesorale.
Mai exact, la data de 26 iulie 2007, contestatoarea a înstrăinat dreptul său succesoral asupra terenului agricol în suprafaţă de 50 ha, dobândit de pe urma autorilor B.A.M. şi B.A., numitului Z.I., pârât în Dosarul nr. 22219/245/2006 al Judecătoriei Iaşi, fără ca, ulterior, să se abţină de la judecarea cauzei, deşi dobândise între timp un „interes” în cauză, respectiv acela de a prezerva cumpărătorului dreptul de proprietate, date fiind cazurile de „incompatibilitate” lato senso, prevăzute de art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, art. 27 pct. 1 C. proc. civ. şi fiind activată astfel obligaţia de abţinere, stabilită prin art. 25 C. proc. civ. şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, cu privire la declaraţia de avere, prima instanţă a menţionat următoarele: dacă în legătură cu forma înstrăinării, termenul „înţelegere” este prea vag pentru un profesionist al dreptului şi nepotrivit faţă de prevederile ghidului de completare a declaraţiei de avere, cu privire la identitatea persoanei căreia i-a fost înstrăinat bunul, consemnarea este total nereală.
4. Curtea de apel a nominalizat argumentele pentru care nu poate primi susţinerea contestatoarei potrivit căreia A.N.I. a făcut aprecieri, verificări şi constatări de competenţa altor organe, încălcând astfel Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale a României.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, A.N.I. are competenţa de a evalua declaraţiile de avere, interesele şi incompatibilităţile pentru magistraţi, în scopul prevăzut de art. 8 alin. (1) din lege, adică acela de a asigura integritatea în exercitarea demnităţii şi funcţiei publice şi de a preveni corupţia instituţională.
Ca atare, intimata are dreptul, atunci când descoperă indiciile săvârşirii unor contravenţii, abateri disciplinare sau infracţiuni, să sesizeze organele abilitate să sancţioneze aceste fapte.
De altfel, Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale a României a vizat Legea nr. 144/2007; în urma pronunţării acestei soluţii, a avut loc abrogarea prevederilor legale criticate pentru neconstituţionalitate, Legea nr. 176/2010 fiind edictată tocmai pentru a înlocui prevederile declarate neconstituţionale.
3. Recursul declarat de contestatoarea A.C.A.
În recursul său, contestatoarea a solicitat casarea sentinţei, admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare nr. 52903/G/II din 29 aprilie 2011 încheiat de intimata A.N.I.
În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată, în primul rând, faptul că prima instanţă a omis să analizeze cererea de suspendare a efectelor raportului de evaluare dedus judecăţii, precum şi motivul de nulitate referitor la încălcarea art. 63 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, preluat şi în Legea nr. 176/2010.
În al doilea rând, recurenta susţine că hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Pe acest aspect, partea arată că art. 8 Și 10 nominalizate în sentinţă nu au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, după cum a reţinut judecătorul fondului cauzei.
În cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta menţionează că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile Legii nr. 144/2007, precum şi ale Legii nr. 176/2010, conferindu-le putere retroactivă şi, în acest mod, validând concluziile raportului de evaluare analizat.
De asemenea, în opinia recurentei, aceeaşi situaţie este şi în privinţa celorlaltor texte legale apreciate ca fiind încălcate la momentul emiterii actului administrativ contestat, texte nominalizate în memoriul de recurs aflat la filele 7 - 15 în dosarul Înalat Curții de Casație Și Justiție.
1. Apărările formulate de intimata A.N.I.
Intimata A.N.I. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (a se vedea filele 27 - 34 din dosarul Inaltei Curții de Casație Și Justiție).
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă A.C.A. a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 52903/G/II din 29 aprilie 2011 încheiat la data de 28 aprilie 2011 de intimata A.N.I.
Curtea de apel a respins acţiunea ca nefondată, pentru considerentele expuse la pct. 1. 2 din prezenta decizie.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
1.1.1. Într-adevăr, prima instanţă nu s-a pronunţat în mod explicit asupra cererii de suspendare a efectelor raportului de evaluare dedus judecăţii, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a motivat această cerere sub aspectul celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă. Ca atare, în raport de principiul disponibilităţii părţii, aplicabil şi în litigiile de contencios administrativ, singura soluţie pe care ar fi putut să o pronunţe curtea de apel ar fi fost aceea de respingere a cererii.
1.1.2. În altă ordine de idei, instanţa de control apreciază că judecătorul fondului a cercetat motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă referitor la faptul că Legea nr. 144/2007 nu se aplică magistraţilor, conform art. 63 alin. (3) din această lege, chiar dacă nu a nominalizat în mod expres acest ultim text legal în considerentele sentinţei.
De altfel, Înalta Curte reţine faptul că soluţia pronunţată de Curtea de apel pe acest motiv de nelegalitate a raportului de evaluare este corectă pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Art. 63 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea A.N.I., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că:
„Dispoziţiile prezentei legi referitoare la verificarea conflictelor de interese şi de constatare a incompatibilităţilor nu se aplică magistraţilor în activitatea de soluţionare a cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu privire la care s-a invocat conflictul de interese sau constatarea incompatibilităţilor.”
Art. 1 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice statuează că această lege se aplică şi judecătorilor şi procurorilor, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor.
Art. 1 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) se desfăşoară în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stipulează în mod expres faptul că aceştia sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri în care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii.”
De menţionat faptul că, prin rezoluţia din 6 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 378/CDJ/2009, Comisia de Disciplină pentru Judecători din cadrul C.S.M. a precizat că A.N.I. este singura instituţie cu competenţa de a verifica averile, conflictele de interese şi incompatibilităţile (a se vedea filele 165 - 172 dosar C.A. Iaşi).
Ca atare, în raport de toate aspectele anterior arătate, rezultă faptul că A.N.I. are competenţa de a analiza conflictele de interese sau incompatibilităţile în cazul magistraţilor.
1.1.3 Înalta Curte apreciază că nu poate primi nici ultima critică subsumată acestui motiv de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a structurat în mod riguros motivele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la actul administrativ dedus judecăţii şi a răspuns la fiecare dintre acestea. Cu alte cuvinte, instanţa a procedat la prezentarea şi analizarea susţinerilor părţilor, a textelor legale aplicabile în speţă, dar şi a probatoriului administrat de părţi.
În fine, din conţinutul sentinţei atacate nu rezultă faptul că judecătorul fondului a precizat că art. 8 - 10 din Legea nr. 176/2010 au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, după cum s-a arătat în memoriul de recurs.
1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1.2.1. Critica în legătură cu greşita aplicare a procedurii prevăzute de Legea nr. 176/2010 la conflictul de interese existent în perioada 25 iulie 2007 – 6 noiembrie 2007, anterior apariţiei acestei legi precum şi Legii nr. 144/2007, este nefondată.
Pentru dezlegarea acestei probleme de drept prezintă relevanţă juridică următoarele dispoziţii legale:
Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010: „Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.”
Art. 34 alin. (4) din aceeaşi lege: „Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese depuse până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân valabile şi vor putea fi valorificate de către Agenţie în cadrul procedurilor sale pentru exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de lege.”
În speţa de faţă, recurenta a fost numită judecător la data de 2 mai 2004 la Judecătoria Iaşi, funcţie pe care o exercită neîntrerupt de la această dată.
În raport de această situaţie şi de conţinutul normelor anterior citate, rezultă că autoritatea intimată putea analiza declaraţia de avere pentru anul 2007 completată de recurentă, datată 10 martie 2008, nefiind vorba despre încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
1.2.2. Criticile recurentei care privesc încălcarea procedurii reglementate de Legea nr. 176/2010 sunt nefondate.
Prin actul administrativ dedus judecăţii a fost evaluată existenţa conflictului de interese şi a stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurenta.
Aşadar, după cum a reţinut şi prima instanţă, nefiind vorba despre evaluarea averii părţii, nu sunt incidente prevederile art. 18 cu referire la art. 14 din Legea nr. 176/2010, invocate de recurentă ca fiind încălcate de către inspectorul de integritate din cadrul autorităţii intimate.
Conform art. 12 din legea anterior arătată:
„(1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.
(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi:
a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei;
b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.”
Potrivit art. 13 din aceeaşi lege:
„(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:
a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;
b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.
(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.”
Conform art. 14 alin. (1) Și (4) din aceeaşi lege
(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.
(2) Persoana informată şi invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris.
(3) Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date sau informaţii pe care le consideră necesare.”
În speţa de faţă, activitatea de evaluare a conflictului de interese şi a incompatibilităţii în privinţa recurentei a început în baza Notei cu propunere sesizare din oficiu, datată 15 noiembrie 2010 şi înregistrată la A.N.I. cu nr. 91993/A/II din 23 decembrie 2010, în forma prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 (fila 72 dosar Curtea de Apel Iaşi).
În baza art. 13 alin. (1) lit. a) din legea aflată în discuţie, recurenta a fost informată cu privire la faptul că face obiectul unei activităţi de evaluare şi a fost invitată să prezinte un punct de vedere, prin Adresa nr. 1166/G/II/11 ianuarie 2011 ce i-a fost comunicată la data de 14 ianuarie 2011 (fila 73 - 74 dosar Curtea de Apel Iaşi),
În cauză au fost respectate prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) din lege, în condiţiile în care toate adresele prin care A.N.I. a solicitat terţelor persoane date ori informaţii care nu sunt publice sunt ulterioare datei de 17 ianuarie 2011, dată la care s-a recepţionat confirmarea de primire a informării (primele adrese trimise către C.S.M. şi Judecătoria Iaşi au fost emise la data de 21 ianuarie 2011).
Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia exprimată de judecătorul fondului, în sensul că imposibilitatea A.N.I. de a procura date şi informaţii nepublice (secrete) nu se întinde până la momentul la care persoana supusă procedurii a exprimat un punct de vedere sau până la expirarea termenului de 15 zile de la primirea informării, prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege, deoarece acest text normativ stabileşte că raportul de evaluare nu poate fi întocmit înainte de împlinirea respectivului termen.
De asemenea, instanţa de control judiciar constată că au fost respectate şi prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, întrucât recurenta şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la evaluarea făcută de intimată (a se vedea actul existent la filele 161 - 164 dosar Curtea de Apel Iaşi) şi a răspuns la întrebările formulate de inspectorul de integritate desemnat în cauză, după cum rezultă din procesul-verbal din data de 14 aprilie 2011 existent la fila 159 dosar Curtea de Apel Iaşi.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că recurenta nu poate invoca încălcarea dreptului său la apărare în cadrul procedurii administrative necontencioase finalizate prin emiterea raportului de evaluare nr. 52903/G/II/2011 încheiat de intimata A.N.I.
1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.C.A. împotriva Sentinţei nr. 443 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4855/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4888/2013. Contencios → |
|---|
