ICCJ. Decizia nr. 4905/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4905/2013
Dosar nr. 8395/102/2011
Şedinţa de la 9 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.M. - reprezentant al Oraşului Sărmaşu, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Mureş, suspendarea actelor atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, anularea încheierii din 23 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi anularea parţială a deciziei contestate - pct. 1a şi 1b din aceasta, ca fiind nelegală.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 206 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Judeţului Mureş şi Curtea de Conturi a României, având ca obiect anulare act administrativ şi suspendare executare act administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că acţiunea are ca obiect anularea încheierii din 23 noiembrie 2011 emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României. Astfel, prin capătul de cerere principal al acţiunii introductive, reclamantul solicită în mod expres anularea încheierii prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulate împotriva pct. 1a şi 1b din Decizia nr. 943 din 12 august 2011 emisă de către Directorul camerei de Conturi a judeţului Mureş.
Procedura de contestare a deciziilor emise de Camera de Conturi este reglementată prin dispoziţiile art. 204 şi următoarele din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.
Procedura instituită de Hotărârea nr. 130/2010 în aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 94/1992 reprezintă o cale administrativă de atac, cu caracter obligatoriu, similară celei instituite de Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte actele administrative cu caracter fiscal.
Decizia emisă de Camera de Conturi nu poate fi atacată separat, aceasta fiind supusă analizei instanţei de judecată doar după parcurgerea procedurii prealabile a contestaţiei administrative. Pe cale de consecinţă, deşi se reţine că instanţa este sesizată cu o acţiune ce vizează şi Decizia nr. 943/2011, analiza legalităţii şi temeiniciei acestui act administrativ presupune o verificare jurisdicţională prealabilă a încheierii pronunţate în contestaţia administrativă.
Pe cale de consecinţă, stabilirea competenţei materiale în cauza dedusă judecăţii se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv încheierea nr. X/2011 emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.
Raportat la precizările anterioare şi având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Prin urmare, Tribunalul Mureş a apreciat că, în prezenta cauză, competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni revine Curţii de Apel Târgu Mureş, atât în ceea ce priveşte fondul cauzei, cât şi în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 260 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, a constatat declanşat conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrative şi fiscal, a reţinut că actul administrativ care produce efecte juridice şi este supus executării, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de Camera de Conturi Mureş şi nu încheierea nr. 396/2011 dată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de tribunal, iar Camera de Conturi Mureş este o autoritate publică locală, actul emis de aceasta fiind supus cenzurii tribunalului.
Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 2 pct. 1 lit. c) şi la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea a apreciat că nu este competentă a se pronunţa asupra cererii formulate de reclamant, urmând a se declina competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Mureş.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea parţială a Deciziei nr. 943 din 12 august 2011 emisă de Camera de Conturi Mureş, precum şi anularea Încheierii nr. 396 din 23 noiembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative, cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea, cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primar al Oraşului Sărmaşu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4894/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4906/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
