ICCJ. Decizia nr. 4888/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4888/2013
Dosar nr. 3244/2/2012
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta R.N.P. - R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 martie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1 septembrie 2010 - 13 martie 2012, o echipă de inspecţie fiscală din cadrul pârâtei a efectuat la sediul central al Regiei Naţionale a Pădurilor - R. o inspecţie fiscală, care s-a finalizat prin Raportul de Inspecţie Fiscală din 14 martie 2012, înregistrat la Regie sub nr. 3800 din 15 martie 2012, perioada supusă verificării fiind 1 iulie 2009 - 30 iunie 2010. În baza acestui raport a fost emisă decizia de impunere din 14 martie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în sumă de 3.666.889 RON, reprezentând diferenţa de TVA, rezultată ca urmare a neacordării dreptului de deducere a TVA aferente obiectivelor de investiţii (drumuri forestiere, reconstrucţie ecologică etc.) care intră în proprietatea publică a statului şi a administrării pădurilor şi a impunerii de colectare a TVA pentru administrarea pădurilor.
La termenul de judecată din data de 25 mai 2012, reclamanta a depus precizări la acţiune, prin care a învederat că, din totalul de 3.666.889 RON, contestă suma de 3.220.127 RON, compusă din:
- suma de 1.350.636 RON reprezentând "TVA dedus aferent lucrărilor efectuate la obiectivele de investiţii finanţate de la bugetul de stat, dar care nu aparţin persoanei impozabile";
- suma de 1.644.789 RON reprezentând "livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de RNP în baza contractelor de administrare a fondurilor forestiere încheiate cu proprietarii acestora, pentru care nu a fost colectat TVA" şi
- suma de 224.702 RON reprezentând obligaţiile fiscale accesorii calculate în urma stabilirii TVA suplimentar de plată aferentă sumelor de 1.350.636 RON şi 1.644.789 RON.
Autoritatea pârâtă nu a depus întâmpinare la dosar, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare formulată de către reclamantă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 3690 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta R.N.P.- R. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 martie 2012 emisă de pârâtă pentru suma de 3.220.127 RON până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, în considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, a reţinut că suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În raport de dispoziţiile art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi examinând sumar circumstanţele emiterii deciziei contestate, Curtea a apreciat că reclamanta a relevat o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acesteia, în condiţiile în care nici la nivelul organelor fiscale nu există un punct de vedere unitar şi o metodă univocă de aplicare a dispoziţiilor legale în materia deducerii TVA aferentă operaţiunilor reprezentând achiziţii pentru realizarea reţelei de drumuri forestiere necesare accesibilizării fondului forestier proprietate publică a statului şi pentru realizarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică. Mai mult, în condiţiile în care şi pârâta a apreciat că se impune solicitarea unor puncte de vedere din partea Ministerului Finanţelor Publice, cu privire la deductibilitatea TVA pentru aceste operaţiuni, respectiv Adresa nr. 341755 din 21 septembrie 2009, care apar frecvent în activitatea desfăşurată de către reclamantă, instanţa de fond a apreciat că acestea reprezintă indicii de natură să creeze un dubiu asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, Curtea a reţinut că şi această cerinţă este îndeplinită, întrucât reclamanta a dovedit că, în situaţia în care s-ar trece la executarea deciziei de impunere, în raport de suma de 3.220.127 RON, ar fi perturbată grav activitatea acesteia, întrucât reclamanta este o regie care se autofinanţează din principalele activităţi de pază, administrare a pădurilor şi exploatarea masei lemnoase, iar executarea ar determina împiedicarea desfăşurării activităţii, în condiţiile în care nu sunt primiţi bani de la bugetul de stat, determinând ajungerea în incapacitate de plată, fiind pusă în imposibilitatea de a achita creditele bancare, sumele datorate firmelor cu care are relaţii contractuale şi către personalul angajat.
3. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta critică soluţia instanţei de fond, susţinând, în esenţă, următoarele:
- În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii, instanţa de fond, într-un singur paragraf, reţine că nu există un punct de vedere unitar la nivelul pârâtei cu privire la tratamentul fiscal al TVA, iar faptul că s-a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Finanţelor Publice cu privire la deductibilitatea TVA pentru operaţiunile desfăşurate de reclamantă, constituie un caz bine justificat.
Recurenta susţine că, în ceea ce priveşte investiţiile realizate de către diferite societăţi la bunurile aflate în proprietatea publică a Statului Român, atât organele fiscale, cât şi instanţa supremă, în jurisprudenţa sa, au avut o singură opinie, în sensul că TVA nu este deductibilă, întrucât investiţiile nu au purtat asupra unor bunuri proprii şi nu sunt aferente operaţiunilor taxabile ale contribuabililor.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond îndeplinirea cumulativă a condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente. Astfel, pe de o parte, inexistenţa unui punct de vedere unitar la nivelul ANAF nu este de natură a constitui un motiv pentru a dispune suspendarea executării unui act administrativ, iar pe de altă parte, reclamanta deţine fondurile necesare pentru a achita obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecăţii, obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 martie 2012 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală din 14 martie 2012, suspendare solicitată în condiţiile art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În raport de obiectul acţiunii şi de cadrul legal aplicabil, Curtea constată că sentinţa recurată este legală şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru acordarea suspendării executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiţii expres prevăzute de textul de lege mai sus citat, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă că cele două condiţii sunt îndeplinite. Sub acest aspect, în privinţa cazului bine justificat astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ, în mod corect instanţa de fond a reţinut că există o îndoială serioasă cu privire la modul în care recurenta - pârâtă a stabilit obligaţii suplimentare în sarcina intimatei - reclamante reprezentând diferenţă TVA rezultată ca urmare a neacordării dreptului de deducere, în condiţiile în care la nivelul organelor fiscale nu există un punct de vedere unitar şi o metodă unică de aplicare a dispoziţiilor legale în materia deducerii TVA. Or, o asemenea împrejurare, recunoscută în scris chiar de recurentă este de natură a constitui "un caz bine justificat" în sensul dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ care poate conduce la suspendarea executării deciziei contestate până la stabilirea definitivă de către instanţa legal învestită a legalităţii modului de calcul a obligaţiilor fiscale suplimentare. Tot astfel, în privinţa "pagubei iminente" astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, Curtea reţine că instanţa fondului în mod corect a precizat că şi această condiţie este îndeplinită, deoarece intimata-reclamantă a dovedit că în situaţia în care s-ar trece la punerea în executare a deciziei contestate, decizie de impunere pentru suma de 3.220.127 RON, acest lucru ar duce practic la blocarea activităţii societăţii în condiţiile în care nu sunt primiţi şi bani de la bugetul de stat şi la imposibilitatea achitării ordinelor bancare şi respectiv a sumelor datorate firmelor cu care există relaţii contractuale.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 3690 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4876/2013. Contencios. Sesizări conform Legii... | ICCJ. Decizia nr. 4894/2013. Contencios → |
|---|
