ICCJ. Decizia nr. 4906/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4906/2013
Dosar nr. 12953/111/2011
Şedinţa de la 9 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu Crişului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Bihor, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 43/2011 emisă de pârâtă, a procesului-verbal de constatare din 26 septembrie 2011 şi a raportului de audit din 27 septembrie 2011, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 43/2011 şi a măsurilor dispuse prin aceasta până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 150/2012 din 13 ianuarie 2012, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată de pârâtă, în soluţionarea cererii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele aspecte:
Având în vedere prevederile art. 3 din Hotărârea 130 din 4 noiembrie 2010 a Plenului Curţii de Conturi a României, prin care s-a aprobat noul Regulament pentru organizarea şi desfăşurarea Curţii de Conturi, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 şi văzând pct. 228 din acest Regulament, conform cărora competenţa de soluţionare a sesizărilor formulate în contradictoriu cu Curtea de Conturi aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a constatat că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport de organul emitent al actului şi funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat când acesta vizează taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale.
Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competenţa teritorială alternativă a instanţelor de contencios administrativ şi dreptul de opţiune al reclamantului la momentul introducerii acţiunii, precum şi dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a plenului Curţii de Conturi a României, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 411/CA/2012 - P.I. din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reţinut că actul administrativ vătămător pentru reclamantă, care stabileşte în sarcina acesteia obligaţia îndeplinirii anumitor măsuri şi care este susceptibil de executare, este Decizia nr. 34/2012 emisă de Camera de Conturi Bihor, instituţie care exercită în plan local atribuţiile de control financiar prevăzute de Legea nr. 94/1992.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală, se soluţionează în fond de tribunal. Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere ca argument inclusiv faptul că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curţii de Apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele atacate, anularea Deciziei nr. 43/2011 emisă de Camera de Conturi Bihor, precum şi anularea Procesului-verbal de constatare nr. 3726/2011 şi a Raportului de audit nr. 1122/2011.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative, cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea, cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vadu Crişului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4905/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4941/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
