ICCJ. Decizia nr. 4894/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4894/2013
Dosar nr. 51617/3/2010
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa curţii de apel
Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Buftea Judeţul Ilfov, sub nr. 6795/94/2010, contestatorul Consiliul Local Snagov a chemat în judecată pe intimata SC G.V. SA, solicitând anularea Sentinţei civile nr. 3388 din 3 decembrie 2008 şi a înştiinţării de plată nr. 2070/A/2010 emisă în data de 24 iunie 2010 de către Biroul Executorului Judecătoresc I.V. în Dosarul de executare nr. 303/2009 şi suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva sentinţei aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea contestaţiei la executare, s-a arătat că, prin Actul adiţional nr. 11672 din 26 septembrie 2003 la Contractul de asociere nr. 4468 din 20 iunie 2001, se prevede exonerarea de orice răspundere materială a contestatoarei şi se garantează plata despăgubirilor ce ar putea într-un eventual litigiu ce ar interveni cu SC G.V. SA, ce ar avea drept cauză rezilierea prin Hotărârea Consiliului Local a Contractului de Concesiune nr. 5222 din 21 iunie 2002, iar acest înscris nu a fost depus în nicio fază procesuală, fapt ce a dus în eroare instanţele de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 4515 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Judecătoria Buftea Judeţul Ilfov, s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că instituţia Consiliul Local Snagov a formulat contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât competenţa aparţine instanţei de executare, respectiv instanţei care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3388 din 3 decembrie 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 3064 din 26 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea Judeţul Ilfov, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în speţă s-a formulat o contestaţie la executare, faţă de formele de executare silită pornite în baza unei sentinţe civile prin care contestatorul a fost obligat la plata unei sume de bani, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 400 alin. (1) şi art. 373 alin. (2) C. proc. civ., raportate la art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, competenţa revine instanţei de executare, respectiv judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea.
2. Regulatorul de competenţă
Prin Sentinţa civilă nr. 4134 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local Snagov în contradictoriu cu pârâta SC G.V. SA Arad, în favoarea Judecătoriei Buftea.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit, Curtea de apel a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă contestaţia la executare silită formulată de contestatoare împotriva actelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc I.V. în Dosarul de executare nr. 303/2009, în temeiul unui titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3388 din 3 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata unei sume de bani reprezentând c/v bunurilor de retur.
În speţă contestatorul nu a formulat o contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., ci o contestaţie la executare, solicitând anularea somaţiei şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva sentinţei aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Chiar dacă reclamantul a solicitat şi anularea sentinţei reprezentând titlul executoriu, acest lucru nu transformă cererea sa într-o contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., neexistând nicio precizare a contestatorului cu privire la acest temei de drept.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta S.C. "G.V." S.A. Arad a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea sentinţei recurate, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauza supusă dezbaterii, prin demersul său judiciar, contestatorul Consiliul Local Snagov a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. "G.V." S.A., contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 3388/2008 a Tribunalului Bucureşti, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 401 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă a făcut o interpretare temeinică a situaţiei de fapt expuse de reclamantă, ceea ce a condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în judecată, atunci când a considerat că demersul procesual al contestatorului se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competenţa Judecătoriei Buftea, ca instanţă de executare.
În conformitate cu art. 172 alin. (1) - (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".
Înalta Curte reţine că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă".
Dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care "contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută", iar "dacă asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare."
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu.
Această soluţie se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., dispoziţii aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
De altfel, în interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-au pronunţat Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că "judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".
Astfel fiind, aşa cum rezultă din interpretarea logică şi comparativă a prevederilor art. 172 alin. (3) şi ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., instanţele de contencios administrativ au fost excluse de la soluţionarea contestaţiilor la executare silită a creanţelor fiscale.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., la instanţa judecătorească de contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor formulate de cei interesaţi împotriva actelor administrative fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de societatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. "G.V." S.A. Arad împotriva Sentinţei civile nr. 4134 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4888/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4905/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
