ICCJ. Decizia nr. 4945/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4945/2013

Dosar nr. 73089/3/2011

Ședința publică din 11 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată la data de 18 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, reclamantul P.T.L. a chemat în judecată pe pârâta Academia de Poliţie A.I.C. BucureȘti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- anularea dispoziţiei zilnice a rectorului instituţiei pârâte nr. S/18 din 19 septembrie 2011;

- suspendarea executării actului contestat până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.

2. Hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin Sentinţa civilă nr. 972 din 7 martie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel

Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin Sentinţa civilă nr. 3534 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul P.T.L., în contradictoriu cu pârâta Academia de Politie A.I.C. BucureȘti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din probele administrate, se constată că reclamantul, alături de alţi studenţi din anul II de studii în cadrul Academiei de Poliţie A.I.C., a fost programat pentru susţinerea examenelor din sesiunea de reexaminare, astfel cum rezultă din planificarea sesiunii de restanţe - reexaminări afişată inclusiv pe site- ul oficial al Academiei, după cum urmează:

- 30 august 2011 – T.C., orele 8:00 -10:00;

- 2 septembrie 2011 – D.Pen. 1”, orele 8:00 - 12:00;

- 3 septembrie 2011 – D.F., orele 9:00 - 12:00;

- 5 septembrie 2011 – D.civ., orele 8:00 - 10:00.

Reclamantul nu a promovat niciun examen dintre cele planificate, astfel cum rezultă din certificatul eliberat de intimată şi care atestă situaţia şcolară aferentă anilor I şi II de studii.

În aceste condiţii a fost constituită o comisie de disciplină, prin Dispoziţiile rectorului nr. S/180 din 14 septembrie 2011 şi nr. S/181 din 15 septembrie 2011, care a întocmit procesul-verbal din 19 septembrie 2011, act prin care, în unanimitate, s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile aplicării prevederilor din Regulamentul de ordine interioara al studenţilor din cadrul Academiei de Politie A.I.C., Cap. III – Activitatea profesională a studenţilor, Secţ. a III-a – „Evaluarea pregătirii studenţilor şi promovarea anului de studiu”, art. 42 alin. (1) şi (3) şi art. 57 lit. b).

Ulterior întocmirii procesului - verbal a fost emis referatul pentru Dispoziţia zilnică a rectorului nr. S/183 din 19 septembrie 2011 prin care reclamantul a fost exmatriculat pentru nepromovarea anului II de studii, anul universitar 2010 - 2011 din motive imputabile şi trecut în rezervă cu gradul de fruntaş, fiind obligat să restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării.

În consecinţă, a fost emisă Dispoziţia zilnică a rectorului nr. S/183 din 19 septembrie 2011 al cărei cuprins se regăseşte în referatul mai - sus menţionat.

Cu privire la cererea de suspendare, în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel, a reţinut că cererea este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa a reţinut că, potrivit art. 35 din Regulamentul de ordine interioară al studenţilor din cadrul Academiei de Poliţie (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Regulamentul”), din dovada planificării examenelor, rezultă că sesiunea de restanţe a fost programată astfel încât fiecărui examen la care reclamantul susţine că a participat să-i fie rezervată cel puţin o zi calendaristică în care să se desfăşoare examinarea propriu - zisă.

Art. 35 din Regulament priveşte examenele organizate în timpul sesiunii obişnuite (între care trebuie „să se asigure cel puţin două zile”), iar art. 36 din Regulament priveşte sesiunile de restanţe şi reexaminări. Reclamantul a invocat încălcarea dispoziţiilor regulamentare numai în ce priveşte programarea sesiunii de restanţe, iar singurele examene care ar fi fost planificate cu încălcarea normelor din Regulament referitoare la restanţe/reexaminări ar fi cele organizate în zilele de 2 Și 3 septembrie 2011.

Reclamantul susţine că interdicţia ca studentul să susţină în aceeaşi zi două examene trebuie să fie interpretată în sensul că ar trebui asigurat un interval de cel puţin 24 de ore între fiecare examen, or, „ziua” este unitatea temporală ce începe la ora 00:00 şi se sfârşeşte la ora 24:00, dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (3) din Regulament prevăd sancţiunea exmatriculării pentru două sau mai multe examene nepromovate după sesiunea de restanţe, reexaminarea fiind posibilă numai pentru cei care nu au promovat examenul la o singură disciplină. Reclamantul a susţinut patru examene în sesiunea de restanţe, la materiile D. Pen. - partea generală, D. Fin., D. Civ. – D. R. – T. O. şi T. C.

Reţinând că, pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, Curtea de apel a constatat că, în speţă, pentru argumentele expuse anterior, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamantul a urmat cursurile Academiei de Poliţie fiind înmatriculat la forma de învăţământ zi în Facultatea de Poliţie, cursuri cu frecvenţă, seria 2009 - 2012, specialitatea P., specializarea Ord. şi sig. pub.

Comisia de disciplină numită prin dispoziţie zilnică a rectorului conform Regulamentului a constatat că, în urma participării la sesiunea de examene din vară şi a sesiunii de restanţe din toamnă, reclamantul nu a promovat patru discipline şi anume „D. Pen. – Partea generală, D. Fin., D. Civ. – D. R. – T.O. şi T. C.

Ulterior, având în vedere dispoziţiile art. 42 din Regulament, care prevăd în mod expres posibilitatea reexaminării la o singură disciplină, reclamantului nu i s-a aprobat susţinerea reexaminării drept pentru care, în conformitate cu dispoziţiile aceluiaşi Regulament, situaţia acestuia a fost supusă analizei comisiei de disciplină susmenţionate.

Cu respectarea dispoziţiilor art. 35 şi art. 36 din Regulament, din dovada planificării examenelor rezultă că sesiunea de restanţe a fost programată astfel încât fiecărui examen la care reclamantul susţine că a participat să-i fie rezervată cel puţin o zi calendaristică în care să se desfăşoare examinarea propriu-zisă.

Art. 35 din Regulament priveşte examenele organizate în timpul sesiunii obişnuite (între care trebuie „să se asigure cel puţin două zile), iar art. 36 din Regulament priveşte sesiunile de restanţe şi reexaminări.

Curtea de apel a reţinut că „ziua” este unitatea temporală ce începe la ora 00:00 şi se sfârşeşte la ora 24:00, dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (3) din Regulament prevăd sancţiunea exmatriculării pentru două sau mai multe examene nepromovate după sesiunea de restanţe, reexaminarea fiind posibilă numai pentru cei care nu au promovat examenul la o singură disciplină. Or, reclamantul a susţinut nu mai puţin de patru examene în sesiunea de restanţe, la materiile D. Pen. – partea generală, D. Fin., D. Civ. – D. R. – T. O. şi T. C.

4. Recursul declarat de reclamant

Împotriva Sentinţei civile nr. 3534 din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.T.L.

Criticile recurentului au fost subsumate prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva cărora s-a apreciat că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, precum şi prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu consecinţa modificării sentinţei în sensul admiterii acţiunii reclamantului astfel cum a fost formulată.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu este motivată în fapt şi în drept, nefiind respectate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.; nu au fost analizate criticile invocate de părţi, iar în acest mod au fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind caracterul echitabil al procesului şi care implică obligaţia instanţei de a proceda la o examinare atentă a tuturor argumentelor şi cererilor părţilor, precum şi de a-şi motiva soluţia, mai ales atunci când aceasta este susceptibilă de a fi atacată la o instanţă superioară. În aceste condiţii hotărârea atacată este nulă, sancţiunea pentru lipsa motivelor de fapt şi de drept care au dus la formarea convingerii instanţei fiind acea a nulităţii, prin raportare art. 261 pct. 5 la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că atât dispoziţia zilnică a rectorului nr. S/183 din 19 septembrie 2011 al Academiei de Poliţie A.I.C. prin care s-a dispus exmatricularea reclamantului, cât şi constatările Comisiei de Disciplină au la bază o nerespectare chiar a Regulamentului de ordine interioară al pârâtei, mai exact a dispoziţiilor art. 35 din Regulament. Programul examenelor din sesiunea de reexaminare din august – septembrie 2011 demonstrează flagranta încălcare a acestui articol întrucât în cazul reclamantului au fost programate două examene la un interval de mai puţin de două zile, în speţă D. Pen. - 2 septembrie 2011 (orele 8,00 – 12,00) şi D. Fin. 3 septembrie 2011 (orele 9,00-12,00).

Constatările Comisiei de disciplină sunt reale atunci când se referă la faptul că reclamantul avea restanţe, însă sunt necomplete pentru că nu s-au analizat şi cauzele care au condus la această situaţie.

Sub acest aspect s-a apreciat că potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., în legătură cu interpretarea noţiunii de „lege” conţinute de art. 6, art. 8, art. 9 şi art. 10 din Convenţie, s-a statuat că unul din criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o lege internă pentru a constitui baza unei măsuri legale luate de autorităţi este previzibilitatea ei.

Reclamantul a arătat prin probele administrate la fond că examenele au fost programate de autoritate zilnic, la mai multe discipline, stare de fapt pe care pârâta nu a putut-o contrazice nici prin probe şi nici prin prevederi ale Regulamentului de ordine interioară, astfel că această conduită a autorităţii de a programa zilnic examene trebuie să fie regulamentar previzibilă şi pentru reclamant. Or, dreptul la instruire al reclamantului nu poate fi întrerupt prin aplicarea de către autoritate a unei conduite imprevizibile.

Prin întâmpinare, intimata Academia de Poliţie A.I.C., a apreciat că din punctul de vedere al motivării sentinţa recurată satisface cerinţele prevăzute de C. proc. civ., instanţa analizând atât cererea de suspendare cât şi cererea de anulare a dispoziţiei de exmatriculare; s-a mai arătat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat, în condiţiile în care potrivit art. 36 din Regulamentul de ordine interioară „în sesiunea destinată restanţelor şi reexaminărilor, studentul nu poate susţine, în aceeaşi zi, două examene la discipline diferite”. În cauză, potrivit planificării examenelor, aceste dispoziţii regulamentare au fost respectate.

II. Soluţia instanţei de recurs, considerente şi temei legal

Examinând cauza, prin prisma obiectului acesteia, al probatoriului administrat şi al criticilor aduse de recurent sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate:

Este exclusă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. ca urmare a nemotivării în fapt şi în drept a soluţiei adoptate, considerentele sentinţei infirmând această susţinere.

Judecătorul fondului a respectat întocmai dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând care sunt raţiunile de fapt şi de drept pentru care a înlăturat afirmaţiile reclamantului atât în privinţa cererii de suspendare a actului administrativ individual contestat, cât şi în privinţa cererii de anulare a aceluiaşi act reprezentat de dispoziţia zilnică a rectorului Academiei de Poliţie A.I.C., nr. S/183 din 19 februarie 2011.

Astfel, cererea de suspendare a fost evaluată prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) şi lit. ş) din aceeaşi lege, precum şi la probele administrate, reţinându-se în final că nu este întrunită condiţia cazului bine justificat iar suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor referitoare la existenţa cazului bine justificat şi la iminenţa producerii unei pagube.

De asemenea, fondul cauzei a făcut obiectul unei analize pertinente a tuturor actelor care au stat la baza emiterii dispoziţiei de exmatriculare a reclamantului şi a prevederilor Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie (art. 35, art. 36 şi art. 42).

Înalta Curte constată că nici din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sentinţa atacată nu este susceptibilă de reformare, cu atât mai mult cu cât nu se poate trece neobservată lipsa de consistenţă a criticilor recurentului sub acest aspect.

Invocarea lipsei de previzibilitate a normelor sub imperiul cărora a fost luată măsura exmatriculării reclamantului nu este adecvată în condiţiile în care chiar în acţiunea formulată aceasta face trimitere la prevederile Regulamentului având deci cunoştinţă de conţinutul lor şi de obligaţiile pe care le avea în calitatea sa de student.

Prin dispoziţia zilnică a rectorului nr. S/183 din 19 septembrie 2011 nu s-a negat reclamantului dreptul la instruire, fiind evident că nu se poate imputa autorităţii pârâte că ar fi uzat de o conduită abuzivă.

Situaţia de fapt, mai exact planificarea examenelor pentru sesiunea din vara şi pentru sesiunea de restanţe din toamna anului 2011 şi realitatea nepromovării de către reclamant la patru discipline nu a fost contestată de reclamant.

Criticile formulate prin acţiunea în contencios au vizat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 35, a dispoziţiilor art. 36 numai în ceea ce priveşte examenele organizate în zilele 2 Și 3 septembrie 2011, precum şi a art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Regulament.

Instanţa fondului a examinat fiecare din prevederile în discuţie, observând că art. 35 priveşte examenele organizate în timpul sesiunii obişnuite (între care trebuie să se asigure cel puţin două zile), iar art. 36 priveşte sesiunile de restanţe şi reexaminări (în care studentul nu poate susţine, în aceeaşi zi, două examene la discipline diferite).

Examenele din zilele de 2 septembrie 2011 (D. Pen. 1) şi 3 septembrie 2011 (D. Fin.) – Sesiunea de restanţe – au fost planificate cu respectarea prevederilor regulamentare (art. 36), considerându - se că „ziua” este unitatea temporală care începe la ora 00:00 şi se încheie la ora 24:00.

Art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Regulament prevede sancţiunea exmatriculării pentru două sau mai multe examene nepromovate după sesiunea de restanţe, reexaminarea fiind posibilă numai în cazul celor care nu s-a promovat examenul la o singură disciplină.

În speţă, în urma participării la sesiunea de examene din vară şi a sesiunii de restanţe din toamnă, reclamantul nu a promovat la patru discipline. Întrucât posibilitatea reexaminării există numai când este vorba de o singură disciplină, conform art. 42 din Regulament, acestuia nu i s-a aprobat susţinerea reexaminării, astfel că propunerea Comisiei de disciplină de a-l exmatricula pe reclamant pentru nepromovarea anului II de studii a fost adusă la îndeplinire prin actul emis de rectorul Academiei de Poliţie A.I.C.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.T.L. împotriva Sentinţei civile nr. 3534 din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4945/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs