ICCJ. Decizia nr. 5068/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5068/2013
Dosar nr. 311/32/2012/a1
Şedinţa publică de la 19 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.E. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI (Comisia de experţi de la nivelul C.N.A.S. Bucureşti pentru tratamentul specific hepatitelor cronice şi cirozei hepatice de etiologie virală, precum şi pentru boala inflamatorie cronică interstiţială).
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că a răspuns la tratamentul cu interferon şi că viremia a scăzut, la data de 4 ianuarie 2012, la valoarea de 1.646.703 UI/ml. Totodată, decizia contestată a fost infirmată de către medicul curant specialist, care a formulat un memoriu de justificare pentru continuarea tratamentului.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 194 din 10 octombrie 2012, a admis acţiunea şi a suspendat executarea Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În concret, prima condiţie rezultă din faptul că în cuprinsul Ordinului nr. 461/477 din 18 mai 2010, publicat în M. Of. nr. 386/10.06.2010, nu este prevăzută expres întreruperea tratamentului cu interferon în cazul în care, la 12 săptămâni de la începerea tratamentului, pacientul este declarat "non response", întrucât valoarea ARN-VHC a fost mai mică decât 2 log_10.
Din conţinutul actului normativ menţionat şi în întâmpinare, rezultă că tratamentul durează 24 săptămâni pentru genotipul 2- 3 (+ribavirină 800 mg/zi) şi 24, 48 sau 72 de săptămâni pentru genotipul 1 - 4, numai pentru acesta din urmă genom făcându-se verificări la 4, 12 şi 24 săptămâni. Se observă că reclamantului i s-a prescris şi aplicat tratament cu ribavirină, medicament ce se aplică numai genotipului 2 - 3 pe durata de 24 săptămâni, iar pe de altă parte, în decizia a cărei anulare şi suspendare se solicită nu se face referire la genotipul în care se încadrează reclamantul, ceea ce naşte serioase dubii cu privire la veridicitatea situaţiei de fapt şi de drept care a stat la baza deciziei de întrerupere a tratamentului.
Pârâta C.N.A.S. nu a arătat care ar fi motivele pentru care pacientul putea fi considerat "non response" şi nici dacă întreruperea tratamentului, pe baza protocolului din Ordinul nr. 461/477/2010, are la bază motive medicale, în acest caz fiind necesar să se arate că o eventuală continuare a tratamentului i-ar dăuna reclamantului, ori motive financiare, în acest din urmă caz putând fi incidente prevederile constituţionale care garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 34 din Constituţia României).
În opinia primei instanţe, în speţa de faţă, prejudiciul iminent este mai mult decât vizibil, din moment ce analizele recente arată o creştere de peste două ori a numărului de viruşi la unitatea de sânge recoltat, faţă de rezultatele analizei din 4 ianuarie 2012.
3. Recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare.
În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
3.1. Prima instanţă nu a ţinut seama de evaluarea răspunsului la tratament, respectiv, de definiţiile prevăzute în Anexa nr. 9 la Ordinul nr. 461/477 din 18 mai 2010.
Potrivit schemei de =2 log_10 la 12 săptămâni de tratament, valoarea viremiei ar fi trebuit să fie de cel mult 16.467 UI/ml.
După 12 săptămâni de tratament, intimatul nu a răspuns la tratament.
3.2. Nu are relevanţă precizarea tipului de genotip în decizia a cărei suspendare se solicită. Indiferent de categoriile de genotip (de la 1 la 4) tratamentul este acelaşi.
3.3. Medicul curant al intimatului are întreaga responsabilitate pentru prescrierea tratamentului şi monitorizarea intimatului pe parcursul derulării acestuia. Ca atare, medicul trebuia să explice pacientului consecinţele administrării terapiei aflate în discuţie. Mai mult decât atât, intimatul şi-a dat acordul pentru întreruperea tratamentului în cazul apariţiei reacţiilor adverse sau a lipsei de răspuns terapeutic.
3.4. Prima instanţă nu putea să reţină existenţa prejudiciului iminent în lipsa unei expertize medico-legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI.
Prima instanţă a admis acţiunea pentru considerentele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie.
Această soluţie este corectă şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI este un act administrativ unilateral cu caracter individual.
De asemenea, în speţă, a fost îndeplinită condiţia procedurală a recursului administrativ prealabil.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de către intimatul-reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei administrative contestate.
Într-adevăr, în cuprinsul Ordinului nr. 461/477 din 18 mai 2010, nu este prevăzută expres întreruperea tratamentului cu interferon în cazul în care, la 12 săptămâni de la începerea tratamentului, pacientul este declarat "non response", întrucât valoarea ARN-VHC a fost mai mică decât 2 log_10.
Totodată, precizarea tipului de genotip în decizia a cărei suspendare se solicită prezintă importanţă, în condiţiile în care durata tratamentului variază în funcţie de acest tip.
Critica recurentei de la pct. 3.3. nu are nicio relevanţă juridică, deoarece măsura contestată nu a fost luată de medicul curant al intimatului.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea în discuţie, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
În cauza de faţă, situaţia medicală a intimatului-reclamant justifică urgenţa necesară pentru suspendarea efectelor deciziei contestate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţia normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei nr. 194 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5062/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 507/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
