ICCJ. Decizia nr. 5062/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5062/2013
Dosar nr. 1206/44/2011
Şedinţa de la 18 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O. (T.) N.I., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi Universitatea „S.H.” Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtelor să-i elibereze diploma de licenţă ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este absolventă a Universităţii „S.H.” Bucureşti, facultatea de Psihologie specializarea Psihologie, forma de învăţământ la distanţă şi, cu toate că a promovat examenul de licenţă susţinut în luna iulie 2009, cele două pârâte refuză să-i elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti, a depus întâmpinare şi a solicitat chemarea în garanţie a Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor, arătând că acesta are atribuţii în eliberarea diplomelor de licenţă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamanta O. (T.) N.I. în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” şi cererea de chemare în garanţie formulată de chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligând pârâta Universitatea „S.H.” să-i elibereze reclamantului diploma de licenţă obţinută în urma examenului de licenţă sesiunea iulie 2009 - Facultatea de Psihologie, iar pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licenţă.
Obligaţiile pârâtelor au fost stabilite sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din adeverinţele emise de pârâta Universitatea „S.H.” rezultă că reclamanta a fost admisă să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a şi promovat,astfel că în mod justificat i s-a eliberat adeverinţa din care rezultă că este licenţiată a facultăţii de Psihologie specializarea Psihologie.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din dispoziţiile art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare emis de universitate, rezultă că Universitatea „S.H.” organizează formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, respectând prevederile din Legea învăţământului nr. 84/1995, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetărilor aprobă tipărirea formularelor pentru diploma de licenţă a reclamantei.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, întrucât pentru tipărirea diplomelor de licenţă instituţia de învăţământ are nevoie de avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor, se impune obligarea Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor să aprobe tipărirea formularului pentru diploma de licenţă a reclamantei.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de Apel a declarat recurs pârâtul, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, susţinând că instanţa a pronunţat o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
S-a arătat că organizarea şi desfăşurarea sistemului naţional de învăţământ superior, precum şi organizarea mecanismelor de asigurare a calităţii în învăţământ sunt atribuţii exclusive ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Recurentul a precizat că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, obligând Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă, în condiţiile în care persoanele în cauză au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.
În susţinerea cererii de recurs, s-a arătat că nu au fost analizate hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu structurile şi specializările universitare cu formele de învăţământ respective, fiind luate în considerare numai contractele de studii încheiate de Universitate şi metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de aceeaşi Universitate, documente care nu sunt opozabile Ministerului şi nu pot constitui temei legal pentru acordarea diplomei de licenţă pentru cei care au urmat forme de învăţământ organizate cu încălcarea cadrului legal.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a omis să analizeze prevederile legale care au legătură cu pricina. S-a precizat că, chemarea în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a obţine formulare de studii pentru activităţi didactice organizate şi desfăşurate ilegal este inadmisibilă, deoarece o astfel de aprobare ar însemna o confirmare a fraudei organizate de instituţia de învăţământ.
Recurentul a arătat că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995 şi O.U.G. nr. 75/2005, formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
S-a precizat că nu trebuie confundată vocaţia pe care o au universităţile de a organiza în cadrul facultăţilor forme de învăţământ la distanţă, în specializările autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza şcolarizarea la forma de învăţământ ID.
Recurentul a susţinut că în cazul Universităţii „S.H.” din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 88/1993 şi a O.U.G. nr. 75/2005.
Recurentul a precizat că nu există temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licenţă în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea şi de către o entitate abilitată de lege în acest
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În mod întemeiat, prin sentinţa atacată a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti şi a fost obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamantă.
Susţinerile din cererea de recurs privind neanalizarea de către prima instanţă a hotărârilor de guvern prin care Universitatea „S.H.” a fost autorizată să funcţioneze provizoriu şi a dreptului acestei universităţi de a elibera acte de studii şi forme de învăţământ neacreditate nu pot fi reţinute, judecătorul cauzei nefiind învestit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învăţământ la distanţă.
Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului nu a solicitat în instanţă analizarea criteriilor de obţinere a formularelor tipizate de către Universitatea „S.H.” Bucureşti ori existenţa sau valabilitatea autorizării/acreditării programelor de studii derulate.
Obligaţia intimatei Universitatea „S.H.” Bucureşti este corelativă obligaţiei intimatului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect a apreciat instanţa de primă jurisdicţie.
Odată ce instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei Universitatea „S.H.” Bucureşti la eliberarea în favoarea acestora a diplomelor de licenţă şi a certificatelor de studii, pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, şi cererea Universităţii „S.H.” Bucureşti de obligare a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamanţi.
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanţie poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condiţiile în care eliberarea de către pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti a diplomelor de licenţă este condiţionată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în calitate de autoritate administrativă competentă.
În cauză există o interdependenţă între cele două obligaţii menţionate în cererea introductivă, în raport de competenţa fiecărei autorităţi. Aspectele de nelegalitate invocate în recurs nu pot fi primite de Înalta Curte şi vor fi respinse ca nefondate.
Pe de altă parte, se reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, şi nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (în calitate de succesor al fostului Minister al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi prin preluarea activităţii şi structurilor specializate de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică) împotriva Sentinţei civile nr. 4/F/2012 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 506/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5068/2013. Contencios → |
|---|
