ICCJ. Decizia nr. 507/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 507/2013
Dosar nr. 5148/2/2011
Ședința publică din 1 fepruarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Senat, a solicitat completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că, suplimentar unei ordonanţe emisă de Guvern, să poată fi posibilă şi acţionarea în contencios a unei legi emisă de Parlament, dacă se consideră a fi neconstituţională.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Parlamentul emite legi care, raportat la Constituţie, nu respectă prevederile acesteia, iar, raportat la cetăţeni, lezează drepturi constituţionale, cu consecinţa producerii unor pagube materiale. Spre exemplificare, reclamantul invocă faptul că a fost nedreptăţit prin prevederile O.U.G. nr. 4/2005, ale Legii nr. 19/2000, ale Legii nr. 262/2008 şi prin menţinerea în vigoare a Decretului nr. 167/1958.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 7228 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul D.S., reţinând că, în raport cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi art. 74 din Constituţia României, instanţele judecătoreşti nu au iniţiativă legislativă şi, prin urmare, nu au competenţa de a proceda la modificarea legilor în vigoare şi, cu atât mai mult, nu pot obliga autorităţile ce au iniţiativă legislativă să-şi exercite această iniţiativă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.S., fără a-şi încadra criticile din recurs în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, recurentul-reclamant invocă încălcarea de către autorităţile statului, în relaţia cu cetăţeanul, a principiilor referitoare la echitate, bună-credinţă şi nediscriminare şi faptul că Legea nr. 554/2004 conţine o lacună prin interdicţia de a putea fi atacată o lege, similar acţiunilor formulate împotriva actelor emise de Guvern.
Mai susţine recurentul-reclamant că dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Constituţie cuprind, în mod eronat, în sintagma „iniţiativă legislativă”, două situaţii distincte pentru menţinerea în vigoare a unor legi deficitare.
Totodată, recurentul-reclamant susţine că, prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă, fără a fi infirmate argumentele din cererea de chemare în judecată echivalează cu interdicţia de a critica o lege de calitate inferioară.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin criticilor din recurs şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că, suplimentar unei ordonanţe emisă de Guvern, să poată fi posibilă şi acţionarea în contencios a unei legi emisă de Parlament, dacă se consideră a fi neconstituţională.
Astfel, prezenta acţiune în contencios administrativ are ca obiect prevederile unei legi, iar reclamantul tinde să obţină, pe calea hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ în cadrul reglementat de Legea nr. 554/2004, completarea dispoziţiilor acestei legi în sensul celor expuse în cererea de chemare în judecată.
Însă, conform art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
„Art. 1. alin. (1) - Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Art. 8. alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor citate, jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti a statuat în mod constant şi unitar faptul că este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ prin care se solicită instanţei să dispună obligarea unei autorităţi publice să promoveze un proiect de lege, întrucât art. 74 alin. (1) din Constituţia României reglementează dreptul de iniţiativă legislativă, iar, potrivit art. 126 din Constituţie şi art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul controlului instanţelor de contencios îl formează exclusiv actele administrative şi cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autorităţile publice în activitatea de organizare a executării legii şi de aplicare în concret a acesteia (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3726 din 4 octombrie 2007).
În consecinţă, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de recurentul-reclamant, soluţie de natură a face de prisos analiza în concret a susţinerilor cuprinse în cererea de chemare în judecată referitoare la deficienţele Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) Și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de D.S. împotriva sentinţei civile nr. 7228 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5068/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5074/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
